Iata plangerea:
Plângere
Împotriva
următorilor: Timişan Carmen Mihaela – preşedinte Tribunalul Hunedoara,
Draia Violina – judecător Cameră Preliminară Tribunalul Hunedoara, dar şi
Hurdubeu Adriana – prim procuror adj. şi procuror Tomoiu Cristian de la Parchetul
de pe lângă Tribunalul Hunedoara pentru abuz în serviciu, favorizarea
infractorului, constituire de grup infracţional, trafic de influenţă.
În fapt,
Am făcut o plângere penală - in 6 Mai 2014 - ce vizează
următorii făptuitorii: Tănasă Dorina, Deldegan Iuliu, Cârstea Nicolae, Ordean
Maria. Din considerente ce ţin de evitarea muşamalizării acestui caz (intenţii
de muşamalizare despre care eu aveam informaţii la acel moment), am trimis
această plângere Procurorului General Niţu Tiberiu (am anexat o copie a
plângerii). Prin adresa 8830/2014 din data de 11.06.2014 am fost informat de
către Ministerul Public că plângerea mea a fost trimisă Parchetului de pe lângă
Tribunalul Hunedoara.
Aici, aşa cum am prevăzut, s-a procedat la protejarea celor patru
făptuitori:
1. Procurorul Tomoiu Cristian, în pofida evidenţelor din
plângerea mea penală, dispune clasarea cauzei (anexez o copie a ordonanţei);
2. Prim procuror adj. Hurdubeu Adriana respinge plângerea
mea formulată împotriva ordonanţei dată de procurorul Tomoiu;
3. În calitate de petent m-am adresat judecătorului de
Cameră Preliminară, anexez adresa din data de 05.01.2015. În această cerere am
explicat şi comportamentul penal al procurorilor Tomoiu şi Hurdubeu;
4. În data de 12 Ianuarie 2015 s-a emis o citaţie pentru
data de 28 Ianuarie 2015, pentru şedinţa de fond în dosarul 169/97/2015. La această şedinţă de fond
judecătorul Draia Violina îmi recomandă să citesc documentele de la dosar. Fapt
pe care eu îl accept, mi se comunică data noului termen ca fiind 11 Februarie
2015.
5. Întrucât am dorit să aduc noi probe la dosar,
solicitate de la CNI Traian Lalescu Hunedoara, am cerut printr-o adresă scrisă
trimisă prin Poşta Română preschimbarea termenului, prin adresa din data de
06.02.2015. Specific că am solicitat în
mod expres şi citarea părţilor (anexez cererea de preschimbare a
termenului);
6. Cererea mea este acceptată în şedinţa din data de 11
Februarie 2015, şedinţă la care eu nu am participat;
7. NU se face
citarea părţilor;
8. În data de 25 Februarie 2015 are loc o şedinţă despre
care eu nu am avut cunoştinţă şi în care se respinge plângerea mea, anexez
minuta ce mi-a fost trimisă. Prin aceasta cei patru făptuitori au fost protejaţi
faţă de consecinţele faptelor lor în faţa legii.
9. Ca urmare, am făcut o reclamaţie către preşedintele
Tribunalului Hunedoara, in data de 05.02.2015 în care am explicat situaţia,
cerând rezolvarea acestei anomalii. Nu este posibil şi nu accept ca eu să fac o
plângere penală şi să nu fiu înştiinţat pentru a-mi susţine cauza, cu atat
mai mult cu cat am specificat ca doream sa aduc noi probe la dosar şi am
solicitat citarea părţilor.
10. În răspunsul său, Timişan Carmen Mihaela – preşedinte
Tribunalul Hunedoara - îmi dă răspunsuri ce dovedesc dorinţa magistraţilor de a-i
face scăpaţi pe cei patru, respectiv Tănasă Dorina, Deldegan Iuliu, Cârstea
Nicolae, Ordean Maria (anexez răspunsul 9/R/2015 din data de 16.03.2015):
-
"Din cuprinsul memoriului reiese că sunteţi nemulţumit de faptul că pentru
termenul din data de 25.02.2015 nu aţi fost citat, însă, dvs. aveaţi termen în
cunoştinţă" (pag. 1),
-
"Preschimbarea termenului se dispune prin rezoluţia judecătorului în
camera de consiliu şi fără citarea părţilor" (pag. 2).
Vă rog să
observaţi că în pofida cererii mele exprese de citare a părţilor judecătoarea
Draia a ignorat această cerere, iar preşedintele tribunalului, Timişan, acoperă
şi susţine fapta acesteia.
Vă rog să
observaţi şi faptul ca procuror Cristian Tomoiu nu m-a chemat la finalizarea
cercetărilor, pentru a-mi prezenta materialul de urmărire, pentru a fi informat
cu situaţia din dosar.
Prin
aceste fapte cei patru făptuitori: Tănasă, Deldegan, Cârstea, Ordean au fost favorizaţi,
evitând răspunderea penală (aşa cum am prevăzut la începutul acestui demers).
În consecinţă solicit:
- Să daţi curs prezentei plângeri penale împotriva
următorilor: Timişan Carmen Mihaela – preşedinte Tribunalul Hunedoara, Draia
Violina – judecător Cameră Preliminară Tribunalul Hunedoara, dar şi Hurdubeu
Adriana – prim procuror adj. şi Tomoiu Cristian - procuror de la Parchetul de
pe lângă Tribunalul Hunedoara, pentru abuz în serviciu, favorizarea
infractorului, constituire de grup infracţional, trafic de influenţă;
- Având în vedere caracterul penal al făptelor săvârşite
de Tănasă Dorina, Deldegan Iuliu, Cârstea Nicolae, Ordean Maria, să dispuneţi prin
puterea pe care o aveţi continuarea cercetărilor şi trimiterea lor în judecată
pentru faptele pe care le-am reclamat în plângerea penală, respectiv:
1. Tanasa Maria
in calitate de director la C. N. I. Traian Lalescu Hunedoara in complicitate cu
inspectorul de specialitate (la acel moment) Deldegan Iuliu emite o decizie
ilegala (decizia nr. 75/12.06.2013), pentru reevaluarea
unor elevi folosindu-se de un articol din Regulamentul de Organizare şi Funcţionare a
Unităţilor de Invăţământ Preuniversitar "Rofpreu1" (2005) ce nu era destinat reevaluării elevilor, respectiv
Art. 77, Alin.1 si 2, după cum se şi
menţionează în decizia 75/12/12.06.2013. Acest articol 77 reglementează cazurile
de corigenţă, la sfârşit de an şcolar, nu cazurile de reevaluare; Prin
acest fapt, cei patru au putut modifica situaţia şcolară a trei elevi, au
modificat notele puse de mine, ca profesor la acea clasă.
2.
Conform Regulamentului, Art. 97 reglementează reevaluarea elevilor. Această
reevaluare conform Art. 97 Alin 3 se face de catre cadre didactice (profesori)
din unitatea de invatamant in cauza. Tanasa Dorina si Deldegan Iuliu nu
respectă prevederile regulamentare si coopteaza in grupul lor infractional doi
profesori de la alte scoli: Ordean Maria, Cîrstea Nicolae;
3.
Acest grup infractional a modificat notele si mediile pe care eu le-am pus unor
elevi;
4. Menţionez ca la data de
12.06.2013, data deciziei de constituire a comisiei ilegale de reevaluare nu
putea fi vorba de un examen de corigenţă întrucât elevii claselor a 8-a au
incheiat anul şcolar în data de 14.06.2013. Deci ei încă mergeau la lecţii.
Menţionez şi faptul că reevaluarea acelor elevi a avut loc în data de 13 iunie
2014, deci cu o zi înainte de a se încheia semestrul 2. Examenele de corigenţă
au avut loc în 19 - 21 August 2013.
În mod
voit şi evident, cei patru au dorit să modifice notele şi, pe cale de
consecinţă, mediile pe care eu le-am acordat acelor elevi.
Pentru
reevaluarea unui elev legea prevede prin Regulamentul de Organizare si
Funcţionare a Unităţilor de Învăţământ Preuniversitar (2005), prin Art. 97, al.
3 în CAPITOLUL VIII, ELEVII următoarele:
"Elevul sau, după caz,
reprezentantul său legal, are dreptul de a contesta modalităţile şi rezultatele
evaluării. Contestaţia se adresează cadrului didactic respectiv, care are
obligaţia de a motiva/justifica modalitatea de evaluare şi rezultatele
acesteia. În situaţia în care argumentele nu sunt considerate satisfăcătoare,
elevul/reprezentantul său legal se pot adresa directorului unităţii şcolare, care,
pentru soluţionarea contestaţiei, va desemna profesori de specialitate, care nu
predau la clasa respectivă".
Din
prevederile Art. 97, al. 3 se desprinde metodologia reevaluării elevului, cu
următoarea desfăşurare temporală: 1. elevul sau tutorele legal adresează o
contestaţie profesorului, 2. dacă e nemulţumit, se adresează directorului
unităţii şcolare. 3. directorul unitaţii şcolare va desemna profesori pentru
soluţionarea contestaţiei (profesorii sunt din unitatea şcolară). Se observă că
reevaluarea elevilor se face la nivelul unităţii de învăţământ, inspectorul de
specialitate neavând niciun rol în acest demers.
5. De
observat că procurorii Tomoiu şi Hurdubeu consideră că a existat un conflict
intre mine si un elev, ceea ce ar fi justificat folosirea Art. 77. Total
gresit, elevii trebuiau reevaluaţi conform Regulamentului, prin Art. 97, iar
dacă la examenul de corigenţă s-ar fi constat că există un conflict
între mine şi elevi Art. 77 se aplica în totalitate. În mod expres doresc să
fac următoarea precizare, dacă eu, în calitate de profesor, cer scăderea notei
la purtare a unui elev acest fapt nu înseamnă că între mine şi elev există un
conflict. Faptul că eu am cerut scăderea notei la purtare a unui elev s-a şi
concretizat în scăderea notei la purtare la patru, deci nu mai exista aşa zisul
conflict. Modificarea ilegală a notelor şi mediilor nu s-a făcut doar
respectivului elev, ci la trei elevi. Fapta penală există şi e dovedită.
Vă rog să demaraţi acţiunea legală împotriva făptuitorilor:
- Tănasă Dorina, profesor director la Colegiul Naţional de
Informatică Traian Lalescu Hunedoara pentru: abuz în serviciu, fals
intelectual, fals în înscrisuri şi uz de fals, constituire de grup infracţional
organizat, trafic de influenţă prin asocierea cu ceilalţi reclamaţi
-
întrucât a numit o comisie în mod ilegal prin decizia nr. 75/12.06.2013; a se
reţine şi faptul ca în această comisie a fost adus un profesor dintr-o altă
localitate, Cîrstea Nicolae, de la Liceul Teoretic Ghelari, localitatea
Ghelari;
- întrucât
a creat o comisie ilegală ce a modificat situaţia şcolară a celor trei elevi,
printr-o reevaluare nelegală; a folisit procedura prevăzută pentru corigentă în
locul procedurii pentru reevaluare.
-
întrucât a anulat situaţia şcolară a elevilor Binder Bogdan, Gâlă Ruben, Işvănescu Raul certificată de mine, ca profesor la acea
clasă; s-a procedat la anularea notelor mele şi înlocuirea lor cu notele
acestei comisii ilegale;
-
întrucât modificarea acelor note ale elevilor s-a produs prin fals în catalogul
şcolar al clasei respective; modificarea notelor şi mediilor pe semestrul II a
avut ca şi consecinţă directă şi modificarea mediei anuale a celor trei elevi,
ceea ce a avut – la rândul său - ca o consecinţă directă modificarea mediei cu
care aceştia au intrat la liceu.
- Deldegan Iuliu, profesor educaţie fizică, inspector de specialitate
educaţie fizică la Inspectoratul Şcolar Judeţean Hunedoara pentru: abuz în
serviciu, fals intelectual, fals în înscrisuri şi uz de fals, constituire de
grup infracţional organizat, trafic de influenţă prin asocierea cu ceilalţi
reclamaţi
-
întrucât a avizat ca inspector decizia nr. 75/12.06.2013 emisă de Tănase
Dorina, fapt ce nu era de competenţa sa în acea situaţie, fiind vorba de elevi
care doreau o reevaluare;
-
întrucât a girat modificarea ilegală a notelor acelor elevi;
-
întrucât Tănasă Dorina, ca director, nu avea putere să cheme doi profesori
angajaţi la alte unităţi de învăţământ pentru a face parte din comisie, cel ce
putea face acest lucru a fost inspectorul de specialitate Deldegan;
- Ordean Maria, profesor educaţie fizică la Colegiul Economic Emanoil
Gojdu Hunedoara pentru: abuz în serviciu, fals intelectual, fals în înscrisuri
şi uz de fals, constituire de grup infracţional organizat, prin asocierea cu
ceilalţi reclamaţi
- întrucât
a reexaminat elevii numiţi mai sus fără a avea acest drept, notele date de
aceasta au înlocuit notele pe care eu le-am trecut în catalog, ca profesor al
clasei;
-
întrucât Ordean avea posibilitatea să refuze participarea la acţiunile acestei
comisii, dar nu a făcut-o, deşi orice profesor ştie că nimeni nu poate trece peste
notele puse de un profesor. Prin acceptare, Ordean demonstrează caracterul
conştient şi intenţionat al acţiunii sale;
- Cîrstea Nicolae, profesor educaţie fizică la Liceul Teoretic
Ghelari, pentru: abuz în serviciu, fals intelectual, fals în înscrisuri şi uz
de fals, constituire de grup infracţional organizat, prin asocierea cu ceilalţi
reclamaţi
- întrucât
a reexaminat elevii numiţi mai sus fără a avea acest drept, notele date de
aceasta au înlocuit notele pe care eu le-am trecut în catalog, ca profesor al
clasei;
-
întrucât Cîrstea avea posibilitatea să refuze participarea la acţiunile acestei
comisii, dar nu a făcut-o, deşi orice profesor ştie că nimeni nu poate trece
peste notele puse de un profesor. Prin acceptare, Cîrstea demonstrează
caracterul conştient şi intenţionat al acţiunii sale;
Având în vedere
corupţia pe care eu o reclam prin această plângere la nivelul instituţiilor
Justiţei din Judeţul Hunedoara, vă rog să dispuneţi ca aceaste cauze să fie
date spre corectă soluţionare la o instanţă din alt judeţ. Vă rog să reţinţi că am făcut prima
plângere cu adresare Procurorului General, tocmai pentru ca aveam informaţii
despre corupţia şi intenţiile de muşamalizare de la nivelul Judeţului
Hunedoara.
Îmi rezerv dreptul de a mă
constitui parte civilă într-un moment ulterior.
Hunedoara Petent,
16 Aprilie 2015 Mihael
Adrian Duca
Daca si la acest nivel Justitia va claca, inseamna ca cetatenii trebuie sa-si faca singuri dreptate.
Daca si la acest nivel Justitia va claca, inseamna ca cetatenii trebuie sa-si faca singuri dreptate.