joi, 7 noiembrie 2013

Cand hotii fac legea, hotia triumfa

Romania neocomunista arata la fel de hidoasa ca Romania de pe vremea piticului
O tara in care hotia e la loc de cinste, iar hotii sunt oameni seriosi...

Dosarele care se prescriu în 2014 după intrarea în vigoare a Noului Cod Penal

1.  Mitrea Miron dosarul 5140/1/2013 Deputatul PSD Miron Mitrea a fost retrimis în judecată de procurorii anticorupţie, în legătură cu lucrări în valoare de peste nouă miliarde lei vechi făcute la casa mamei sale, primul termen al procesului care se va judeca la instanţa supremă fiind stabilit pentru 15 noiembrie. Dosarul lui Mitrea a fost înregistrat la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie (ICCJ) în 25 octombrie şi a primit termen data de 4 martie 2014. Ulterior, la cererea Direcţiei Naţionale Anticorupţie (DNA), primul termen al procesului a fost devansat pentru 15 noiembrie 2013.
2. Negru Adrian - 28104/299/2006*DNA l-a trimis în judecată pe Negru Adrian în 2006 pentru fraudarea unor fonduri europene. 
 
3. Toma Paul - 3660/98/2011 A fost trimis în judecată pentru complicitate la infracţiunea de înşelăciune cu consecinţe deosebit de grave. Acest dosar priveşte fraudarea Băncii Internaţionale a Religiilor. 
 
4. Tănase Adrian ş.a. - 46843/3/2012 Procurorii anticorupţie l-au trimis din nou în judecată pe Omar Chama, liderul unei grupări de arabi, implicat în tranferarea ilegală din România a 65 de milioane de dolari şi care a fost eliberat din arest în 2004, în perioada în care autorităţile negociau eliberarea jurnaliştilor români din Irak . În acelaşi dosar mai sunt inculpaţi iordanianul Mahmoud Abdelfattah Salman Abu Tahoun, pentru asociere în vederea săvârşirii de infracţiuni şi complicitate la tentativa de înşelăciune cu consecinţe deosebit de grave, în formă continuată, Adrian Tănase - administrator la SC CA-SI EXPEDITION SRL, SC YKEA SERV SRL, pentru asociere în vederea săvârşirii de infracţiuni, înşelăciune cu consecinţe deosebit de grave, în formă continuată, complicitate la spălare de bani, Ion garbaciuc - administrator SC YKEA SERV SRL, pentru asociere pentru săvârşirea de infracţiuni, înşelăciune cu consecinţe deosebit de grave, în formă continuată şi spălare de bani
 
5. Marko Atilla - 13020/200/2011 Fostul secretar de stat Marko Attila, acuzat de abuz în serviciu contra interesului public pentru restituirea Colegiului "Székely Mikó" din Sfântu Gheorghe, a fost condamnat la trei ani de închisoare cu executare de Judecătoria Buzău, decizia instanţei nefiind definitivă. Apelul în acest dosar a fost declarat la Curtea de Apel Ploieşti. După ce au judecat patru termene şi au ţinut dosarul la instanţă patru luni, din octombrie 2012 până în ianuarie 2013, judecătorii de la Curtea de Apel Ploieşti au constat că, de fapt, nu ei trebuie să judece dosarul în recurs.
 
6. Vlăsceanu Ion ş.a - 14605/3/2008 În acest dosar au fost trimişi în judecată 18 ofiţeri MApN acuzaţi de luare de mită. Aceştia făceau afaceri ilegale cu produse petroliere. Comandantul unitatii din Oradea locotenent-colonel Ion Vlasceanu este acuzat ca ar fi pretins de la un alt inculpat, Valentin Muntean, administrator al SC EXACT CONSTRUCT, 1,5 la suta din 61.637.376.092 lei, reprezentand valoarea contractului de achizitionare a 5.778 tone combustibil CLU si 110 tone combustibil tip M. 
 
7. Beraru  Sorin ş.a. - 72303/3/2011 Omul de afaceri Sorin Shmuel Beraru a fost deferit justiţiei de procurorii anticorupţie într-un dosar privind fraudarea societăţii CICO SA cu 3,65 milioane de dolari, în urma vânzării către SIF Muntenia a pachetului majoritar de acţiuni (70 la sută) deţinut de FPS la societate.Sorin Beraru este cel care a încercat a mitui cu 1,5 milioane de dolari un procuror, care investiga afacerea CICO.
 
8. Necolaiciuc  Mihai – 10521/299/2008 Pe 24 iunie 2008 procurorii l-au trimis în judecată pe Mihai Necolaiciuc pentru trei infracţiuni de abuz în serviciu contra intereselor publice în formă calificată şi continuată şi utilizarea subvenţiilor în alte scopuri decât cele pentru care au fost acordate. Alături de el sunt judecaţi Mihail Gabriel Misir şi Viorica Olăeru.
9. Abur Ştefăniţă ş.a - 34166/3/2012
 
10. Deac Ileana Adriana ş.a. -7330/2/2007* În perioada 13 decembrie 2002 – 31 ianuarie 2003, inculpaţii Baciu Remus Virgil şi Druţă Daiana – Elena, în calitate de preşedinte, respectiv membru al Comisiei de licitaţie naţională organizate de Ministerul Sănătăţii şi Familiei în anul 2002 pentru achiziţionarea de produse contraceptive, au înlesnit, cu încălcarea normelor legale, atribuirea către S.C. Vodimedicor S.R.L. Tg. Jiu a unui contract de achiziţie publică în valoare totală de 747.723,96 RON (223.000 USD), având ca obiect achiziţia a 16.200 de sterilete tip Cooper T 380 A.
 
Alte dosare care vor fi atinse de termenul de prescripţie
11. Pe rolul judecătoriei Târgu Mureş dosar 7995/320/2010 (inculpat Cîrcu Ioan pt fals intelectual şi uz de fals în scopul de a ascunde infrac de  abuz în serviciu )
12. Pe rolul curţii de apel Târgu Mureş dosar nr. 2903/121/2007 (inculpat Selin Mihai Gabriel, Angheluţă Mihaela, Nicon Valentin, Gurău Marian , Pintilie Vasile- fapte. Falsificare de monede sau alte valori, înşelăciune, complicitate la înşelăciune)
13. Pe rolul Curţii de Apel Bacău dosar nr.10157/180/2008 în care se judecă recursul a 13 inculpaţi din care 12 sunt judecaţi pentru infracţiunea prevăzutăde art.18 indice 2 alin.1,2 din Legea nr.78/2000 şi pentru care există riscul de intervenire a prescripţiei.
14. Pe rolul tribunalului Bistriţa Năsăud dosar nr.3751/112/2006 dosar strămutat de pe rolul tribunalului Suceava, rechizitoriu trimis instanţei la data de 12.06.2006 de DNA - Serviciul teritorial Suceava , 9 inculpaţi trimişi în judecată pentru  înşelăciune şi complicitate la înşelăciune  cu consecinţe deosebit de grave, fals în înscrisuri sub semnătură privată prev de art.290 rap la art.17 lit.c din L 78/2000 cu 41, 42 Cp
15. Pe rolul tribunalului Braşov dosar 15144/197/2010 Botezatu Marylene, Mihai Florin, Manea Vasile , Marin Sorin, Stanciu liviu, Rusu Romeo, Damian Nicuşor Geototiu Dan , Spulber Ioan , 323 , art12 din L87/1994
16. Pe rolul Curţii de Apel Constanţa dosar nr.4/118/2009 inculpat Danner Horst Karl pentru art.215 alin,1,2,3,5 şi art.273 din legea nr.86/2006
17. Pe rolul judecătoriei Constanţa dosar 8406/212/2013 inc Holban Ion şi Micu Anca trimişi în judecată pentru abuz în serviciu contra intereselor publice cu consecinţe deosebit de grave prev de art.248 ref la art.248 indice 1 cp
18. Dosar nr.17247/215/2008 aflat pe rolul tribunalului dolj inc Forţan ion, Forţan Coleta , Hăulică Gabriel pt art.18 indice 2 alin.1, 2 din L 78/2000
19. Pe rolul Judecătoriei Galaţi dosar nr.24030/233/2012 pt art.8 alin.1 L 241/2005  ref la art.323 cp
20. Pe rolul tribunalului Vrancea dosar nr.7040/231/2006(se află pe rolul instanţei din 2005 fiind în prezent în al treilea ciclu procesual), inc. Bercea Gheorghe, Buză Constantin, Truş Emilia art 13 indice 2 L 78/2000 rap la art.17 lit.d din legea nr.78/2000 cu referire la art.248 si 248 indice 1 CP,
21. Pe rolul Tribunalului Galaţi, dosar nr.2900/121/2010 inc. Zalevschi vladimir, Stanciu Gheorghe art.9 lit.b l 241/2005
22. Pe rolul 6190/99/2007 cu steluţă aflat pe rolul Curţii de Apel Iaşi  14 inc trimişi în judecată înşelăciune dare de mită, complicitate la înşelăciune , inc: Sveica Maricica Emilia, Strugariu mihai, Trifan Vasile Tîrpan Dragoş Radu, Bălan Cîrlan liviu Daniel, Tipurlea Dumitru, Caciuc Viorica Carmenica

 http://www.gandul.info/stiri/lista-cauzelor-de-coruptie-care-se-prescriu-in-2014-pe-noul-cod-penal-miron-mitrea-mihai-necolaiciuc-si-marko-attila-scapa-de-dosare-11639164

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

EP. 16 Justitia si gasca cacatilor de la liceul Traian Lalescu

  In episodul 16 public raspunsul la intampinarea facuta de una dintre sefele de gasca de la liceul teoretic Traian Lalescu Hunedoara, fosta...