Creasta Muntilor Fagaras, de la Vest la...

Creasta Fagarasului de la Vest la... Cabana Negoiu (August 2014)

detalii tehnice despre traseu se gasesc aici http://mihaelduca.wordpress.com/2014/09/08/muntii-fagaras-traseu-de-creasta-turnu-rosu-cabana-negoiu-august-2014/

Vreme de vreo 30 de ani am evitat Muntii Fagaras datorita proastei reputatii a vremii, a microclimatului ce face ca in acesti munti vremea sa fie mizerabila, ploaie la nesfarsit, furtuni violente, vant extrem.

Vine o vreme cand iti spui ca trebuie sa o faci si pe asta, in acest caz, sa parcurg creasta Fagarasului de la Vest la Est. Mi-am facut un plan ce parea destul de usor de realizat, respectiv intrarea pe munte pe la Turnu Rosu, coborarea in Zarnesti. E adevarat ca de la Vest la Est traseul este mai dificil decat in sens invers, dar ce mai conta, aveam la dispozitie timp nelimitat. Dar cum zice ardeleanul, orice lucru bine facut incepe cu o pauza, asa si eu, am inceput cu o mica pauza pentru aprovizionare in Sibiu.

Daca rucsacul meu cu tot cu haine si alte maruntisuri cantarea aproximativ 11 kg, dupa ce l-am umplut cu mancare a trecut usor spre 23 de kg. Mult prea mult. Cel mai greu au cantarit conservele, dar e ultima data cand mai iau conserve cu mine.

De la capatul drumului forestier ce pleaca de la Turnu Rosu (nume vechi Porceşti) se urca spre Chica Pietrelor continuu, portiunea din padure este insa o urcare pieptisa, extrem de dura (in loc de o jumatate de ora eu am facut o ora).

La Chica Pietrelor vantul sufla foarte tare, incat imi suiera in urechi. Asa va fi aproape tot timpul petrecut in Fagaras.

Chica Pietrelor 1606 m., indicatorul arata 3 ore pana la Saua Suru, 3 ore pana la Turnu Rosu (daca nu cari 23 de kg. in spate). 

De la Chica Pietrelor se trece pe langa Vf. Prislop (prin stanga lui) si pe carare apare apa unor izvoare, apa buna de baut. Cantinuand pe un traseu aproape drept, am ajuns la Apa Cumpanita, loc de campare bun si cu izvor si aici. Am vrut sa ajung in Saua Suru, sa campez acolo, dar in timp ce urcam pe Vf. Moasa, a venit furtuna. M-am ascuns sub o stanca si am asteptat sa treaca, uitandu-ma la cai cum pasc.

Dupa furtuna vantul a suflat asa de tare incat ma misca din loc, asa ca m-am intors la Apa Cumpanita unde am campat.

De aici am plecat pe soare spre Refugiul Scara, urcand spre Saua Surului, Muntele Budislavu, coborand la Lacul Avrig si apoi urcand Vf. Scara. 

De la Saua Suru (Vf. ramane in stanga) traseul este pe o curba de nivel ("pe coasta") pana la Muntele Budislavu.  Poteca intalneste mai multe izvoare. Muntele Budislavu in poza de mai jos.

Dupa ce am depasit Muntele Budislavu (cararea nu urca pe varf), am pornit spre Lacul Avrig (pozele de mai jos).

De la Saua Suru pana deasupra lacului indicatorul arata 2 ore.

Pe marginea lacului Avrig (foto de mai jos)

De la Lacul Avrig, poteca urca pe peretele pietros spre Saua Garbova, si de aici spre Vf. Scara. Mai jos o imagine cu poteca ce urca spre Saua Garbova (in stanga in plan apropiat Vf. Garbova, in plan departat, se intrezareste Vf. Scara).

Pe la jumatatea ascensiunii a inceput o ploaie usoara, sa zicem o ploaie mocaneasca, fara probleme, dar care a udat tot, facand mai dificila urcarea. Am continuat (era cea mai buna solutie) sperand ca ploaia se va opri. Dupa ce am ajuns la poalele Vf. Scara a inceput furtuna, o ploaie cu vant puternic, ce m-a facut sa-mi pun problema daca sa campez acolo sau sa continui, dincolo de varf fiind refugiul. M-am uitat in sus si am vazut creasta nu prea departe asa ca m-am hotarat sa continui pana la refugiul din Saua Scara. Scara este un varf inselator, alcatuit din mai multe planuri de inclinatie. Cand termini de urcat primul plan si ai impresia ca ai ajuns in varf, constati ca mai e un plan de urcat. Cand am ajuns sa urc al doilea plan, furtuna s-a dezlantuit salbatic, cu grindina si cu fulgere. Ce-ti poti dori mai mult decat sa te apropi de un varf cu fulgere in jurul tau si batut de gheata? Pelerina mea de ploaie dupa o jumatate de ora nu a mai facut fata, asa ca in acel moment eram deja ud pana la piele. Am continuat sa urc in viteza si in varf am constatat ca acolo sunt infipti doi stalpi de metal, cam la un metru unul de celalalt, un paratrasnet perfect. Am avut sansa...

Am coborat cu o si mai mare viteza si am ajuns la refugiul Scara (poza de mai jos).

(In spatele refugiului se afla Vf. Scara, invaluit in ceata, nori si orice se mai gaseste prin Fagaras).

Refugiul este chiar bun, are panou solar, dar priza de alimentare a fost... furata, asa ca utilitatea lui este zero.

La doua minute sub refugiu este un izvor cu apa potabila.

Noaptea am petrecut-o in refugiu. cu o furtuna atat de violenta incat vibra patul sub mine. Doresc sa arat ca refugiul este sutinut de niste piloni facuti din pietre si unul din colturi este sutinut de o teava... Mi s-a parut foarte periculos, mai ales ca pietrele de la ultima grinda au cazut, deci un pilon de sustinere mai putin fixeaza refugiul (foto de mai jos).

Dupa o noapte de cosmar, a fost o zi mai senina, cel putin la inceput. Am plecat hotarat sa recuperez din timp si sa ajung la Lacul Balea, sau cel putin la Lacul Caltun, la refugiu.

In drum spre Vf. Musceaua Scarii, am facut o mica pauza de hidratare si energizare (foto de mai jos).

Dupa acest varf, urmeaza Vf. Serbota 2331 m. (foto de mai jos). De la refugiul Scara pana pe Vf. Serbota am facut 2 ore.

Ceata deasa si iminenta unei ploi (foto de mai sus) m-au facut sa evit continuarea traseului de creasta spre Vf. Negoiu pe linie rosie si sa fac un traseu ocolitor pe linie gabena, evitand astfel o portiune dificila, Custura Saratii.

Am inceput coborarea abrupta prin Caldarea Pietroasa, urmand linia galbena ce urca apoi in Saua Cleopatrei (foto din Caldarea Pietroasa mai jos).

Dupa coborare urmeaza urcarea...

 

Sunt mai multe izvoare ce isi varsa paraiele in Caldarea Pietroasa, unele formand cascade interesante. 

Cand am ajuns in Saua Cleopatrei, a inceput furtuna (ploaia incepuse mai demult). O furtuna asa, ca in Fagaras, cu fulgere si putina gheata, sa tot ai senzatii...

Din Vf. Serbota pana in Saua Cleopatrei am facut 3 h 30 min (o ocolire ce duce la o pierdere de timp insemnata). 

O urcare in aceste conditii pe Vf. Negoiu devenea aproape imposibila si sinucigasa. Asa incat coborarea la Cabana Negoiu a fost singura optiune posibila.

Am inceput caborarea pe stancile ude, unde mi-am julit mainile si unde am simtit ca-mi ingheata degetele. E indicat sa ai la tine niste manusi pentru catarare (si coborare).

In foto de mai jos partea superioara din traseul spre Cabana Negoiu.

A plouat pana aproape de cabana. Am ajuns la ora 18, dupa 8 ore de mers (din Saua Cleopatrei pana la cabana am facut 2 ore si jumatate).

A doua zi am plecat spre Sibiu.

In patru zile efective pe munte, m-a plouat de 4 ori si cu gheata de 2 ori. In rest numai vant salbatic si ceata... Asa s-a incheiat incercarea mea de a strabate Fagarasul.

Privind spre Est, catre Negoiu

LĂCOMIA PRODUCE CRIZE FINANCIARE GLOBALE

CAUZELE CRIZELOR

Lăcomia este un din cauzele cele mai importante ale dezastrelor ce au loc în societate, indiferent dacă vorbim de societatea contemporană sau de cele existente acum 2000 de ani. Lăcomia unor indivizi nu este periculoasă doar pentru ei şi apropiaţii lor, ea se dovedeşte un pericol pentru întreaga societate. Dar ce este lăcomia? Lăcomia reprezintă acea dorinţă de îmbogăţire ce depăşeşte comportamentul raţional, ea determinând adoptarea unor mijloace şi acţiuni ce presupun pe de o parte lipsă de moralitate, iar pe de altă parte asumarea unor riscuri peste limitele general acceptate.

Criza economică declanşată în 2008 în SUA a fost mult dezbătută şi analizată. Impactul ei la nivelul întregii planete a demonstrat că omenirea nu-şi mai permite, sau nu ar trebui să-şi mai permită să stea cu capul în nisip ca struţul. Sunt necesare nu doar reglementari internaţionale în domeniul financiar mult mai nepermisive, ci şi mijloace de supraveghere şi - mai ales - de intervenţie.

Dacă acest lucru s-ar fi întâmplat până acum - ca urmare a crizei din 2008 - nu aş mai pierde timpul să scriu despre acest subiect. Realitatea e totdeauna supremul test al adevărului, iar adevărul în 2014 ne arată în continuare o lipsă a unor reglementări eficiente şi, mai ales în SUA, o perpetuare a stării de instabilitate financiară, stare ce poate oricând să genereze noi seisme la nivel planetar.

Prin urmare, sustin ca sunt necesare eforturi ample, la nivelul Romaniei, dar si la nivelul Uniunii Europene pentru introducerea unor reglementari mai stricte si, mai ales, determinarea SUA de a proceda la o noua reglementare a propriului domeniu financiar. Reglementarea nu inseamna control, nu inseamna o atitudine totalitara. Regmenetarea inseamna limite de siguranta ale actiunii bancilor, in primul rand.

Din criza din 2008 e obligatoriu sa invatam cu totii, sa ne asiguram ca asa ceva nu se mai repeta. Chiar mecanismele declansarii crizei in SUA ne arata care sunt o parte a reglementarilor esentiale din activitatea finaciara.

Eu văd în continuare aceeaşi lăcomie a unor indivizi ce conduc câteva mari bănci, americane în special, nesăbuinţa unor traderi avizi de parvenire şi îmbogăţire rapidă, dar şi existenţa aceloraşi pieţe financiare instabile, insuficient reglementate, ce tranzancţionează în raport de zvonuri şi interesele unui individ sau a unor mici grupuri.

Ce vreau eu pun in evidenta acum este faptul că responsabilitatea este a politicienilor, a politicienilor americani, a politicienilor europeni etc. Prima vină şi toată responsabilitatea aparţine politicienilor. Tocmai de aceea politicienii s-au mobilizat rapid in 2008 pentru a găsi în altă parte vinovaţi, au inventat noi subiecte publice şi perpetuează, cu grade diferite de la ţară la ţară, o stare neechilibrată din punct de vedere al reglementarilor financiare.

Studiul reglemetarilor din domeniul financiar american este o buna cale de a intelege ce inseamna si ce pretinde o buna reglementare a domeniului.

Aproape toate analizele asupra crizei din 2008 au sfârşit prin a suţine o idee parţial corectă, dar falsă în integralitatea ei, aceea că aceast cataclism financiar-economic a fost declansată de prostul management al unei banci, al unor „greşeli” în calcularea riscului etc. Toate aceste analize – corecte dacă sunt raportate strict la mecanismul crizei din 2008 – au avut ca efect la nivelul societăţii transformarea unor banci în ţapi ispăşitori şi crearea – de fapt -  a unei perdele de fum care a asigurat protecţie politicienilor, cu referire expresă la situaţia din SUA. De plătit nu au plătit nici băncile, nici politicienii, singurii care au plătit au fost cetăţenii. Tot dezastrul a fost suportat de cetăţeni.

Pe scurt, se ştie că dezastrul din 2008 a fost declanşat în SUA de un mod infracţional de a acorda împrumuturi ipotecare şi de complicitatea unor organisme de supraveghere ce trebuiau să alarmeze societatea. Lacomia bancilor a facut si ca oameni de buna credinta sa fie pacaliti pentru a lua noi credite ipotecare. La aceasta se adaugă o complicitate a politicienilor care s-au prefăcut că nu au înţeles ceea ce trebuiau să înţeleagă, anuland legi ce reglementau si emitand legi ce permiteau activitati riscante si opace. Prima bancă care s-a scufundat a fost Countrywide Financial Corp. Insa ceea ce a produs panică în SUA şi a globalizat criza bancară a fost decizia proastă de a lăsa banca  Lehman Brothers să intre în faliment. Optiuni politice falimentare, dar nu pentru marile banci; marile banci, inclusiv L.B. nu au suferit deloc, ele au fost sustinute cu 700 miliarde dolari din banii cetatenilor americani.

Această descriere a crizei bazată pe împrumuturile ipotecare si lacomia bancilor care au acordat aceste imprumuturi este corectă ca mecanism. Dar oare acest mecanism putea să funcţioneze dacă nu ar fi avut condiţii favorizante? Se putea întâmpla acest dezastru dacă ar fi existat reglementări care să stopeze astfel de comportamente bancare?

Răspunsul categoric este nu. Cataclismul finaciar planetar a fost „pregătit” cu mult timp înainte, prin dereglementarea financiară a economiei americane începută de preşedintele Reagan, continuata de presedintele Bush şi desăvârşită de un alt presedinte, Clinton.

Datorită dereglementărilor ce au fost implementate de Reagan, Bush şi Clinton, băncile au putut să întreprindă acţiuni care altfel ar fi fost imposibile. Una dintre cele mai grave dereglementări, produsă in anii 90 din secolul trecut, a fost demolarea barierelor dintre o bancă comercială şi una de investiţii, anularea The Glass-Steagall law (adoptata in 1933, a produs efect pana in 1999). Acest fapt a permis acţiuni de investiţii riscante cu bani împrumutaţi (adica cu banii catatenilor).

Preşedinţii americani Ronald Reagan, George W. Bush şi Bill Clinton poartă de fapt responsabilitatea crizei din 2008 şi a tuturor efectelor economice la nivel mondial.

Aparitia reglementările în domeniul financiar din SUA au fost datorate unor situaţii de criză ce au apărut de-a lungul istoriei sale. Prima criză ce a determinat adoptarea unor reglementări importante a fost cea din 1907, cunoscută ca „1907 Bankers' Panic” sau mai simplu “Panica din 1907”. O criză declanşată în New York de retragerile masive de numerar de către cetăţeni, răspândită apoi în toată America, situaţie ce a determinat intrarea în faliment a majorităţii băncilor. La acel moment, SUA nu aveau o bancă centrală. Ca urmare a situatiei create, în 1908, senatorul Nelson W. Aldrich a propus îmfiinţarea Federal Reserve System (FED), ca bancă centrală. Aceasta a fost înfiintaţă în 1913. Crearea acestei instituţii a însemnat un mare pas înainte în reglementarea financiară din SUA (dar a arătat în acelaşi timp şi imensa influenţă a bancherului J.P. Morgan în economia şi politica americană).

O alta lege ce a dereglementat piata si a permis bancilor sa modifice ratele la imprumuturi este The Garn–St Germain Depository Institutions Act of 1982.

Sa amintim si initiativa administratiei americane de a nationaliza Fannie Mae si Freddie Mac, fapt prin care s-a ajuns la situatia în care statul american a devenit „creditorul de ultim resort” pentru creditele imobiliare, ceea ce a reprezentat o „privatizare a câstigurilor si o socializare a pierderilor” (cum a apreciat F. Lemaitre in 2008, intr-un articol in Le Monde).

In mod evident nu am analizat toate aspectele reglementarilor si dereglementarilor din SUA (nici nu am avut intentia), am dorit insa sa arat rolul politicienilor in provocarea si globalizarea crizelor financiare. Prin urmare formulez cateva concluzii:

- Situatia din SUA este ingrijoratoare, nici acum, in 2014, nu exista niste reglementari similare cu The Glass-Steagall law;

- Romania trebuie sa-si vada de interesul ei, si prin BNR sa-si asigure un mecanism care sa previna si sa atenueze orice soc posibil. Eu cred ca posibilitatea de a avea noi crize finaciare exista si atat timp cat situatia din SUA e dereglementata, nu sunt motive de ne pune ochelarii roz;

- Chiar daca Banca Centrala Europeana a luat cateva masuri (insuficiente in opinia mea), cele mai eficiente masuri se iau la nivelul fiecarui stat;

Avand in vedere rolul politicienilor in crizele economice si al diferitelor interese in situatii de criza, eu sustin ca BNR (impreuna cu alte structuri ale statului roman) sa puna la punct un pachet de masuri si actiuni care sa fie usor de aplicat in cazul unei noi crize (sau a unei noi panici, caci in Romania nu a fost nicio criza, a fost doar panica si masuri politico-economice proaste). Plecand de la realitatea ce ne arata ca orice pitigoi poate ajunge prim-ministru, presedinte, demnitar cu functii decizionale in functionarea statului roman, eu sustin ca nu este admisibil sa lasam tara pe mana habarnistilor. Prin urmare acest pachet de actiuni generat de BNR trebuie sa fie aplicabil indiferent de indivizii ce se afla la un moment dat la conducerea statului.

Tara asta e prea frumoasa si prea mult ne-am batut joc de ea.

O fotografie cu caldarea Bucurei/Retezat