Ţara noastră ar trebui
să se numească „Republica Populistă România”.
Pentru a evita interpretări aiurea, precizez că ceea ce
scriu nu are legătură cu ţara, ci cu poporul ce o locuieşte.
Poporul bouritic e aşa cum îl ştim, şmecher nevoie mare,
cu coaja de sămânţă lipită de buze, iubitor de mititei şi manele. Bineînţeles,
din peisaj nu poate lipsi „îndrăgostitul” de Mona (vezi pe Youtube, spirt),
categoria celor ce fac copii pentru a beneficia de ajutoarele sociale.
Cu ce se mai laudă măreţul popor în anul 2015? Ia să vedem.
Prima dată, noi suntem mândri că suntem români, căci
numai noi putem să ne alegem conducători din rândul infractorilor. Eu am mai
scris, cred că şi în „Manifestul de dreapta” http://mihael-duca.blogspot.ro/2013/08/manifestul-meu-de-dreapta.html, că România a ajuns un nume
sinonim cu hoţia, cu infracţiunea, ţara în care dacă vrei să fii cinstit eşti
considerat un pericol public. Prin respingerea modificărilor la Statutul
funcţionarului public, chiar în această lună, orice infractor cu condamnare
definitivă poate să ocupe în continuare funcţii publice. Bă! Voi sunteţi
normali? Ce ţară e asta în care un infractor, un corupt, poate să fie
parlamentar, primar? Şi poporul bouritic vrea progres? Vrea civilizaţie? Oare
chiar aşa de tâmpiţi suntem încât putem crede că nişte infractori ne vor
conduce spre bunăstare?
Singura armă politică a politicienilor este populismul.
A tuturor politicienilor. Aşa cum am mai spus, în România încă nu există
partide (cu platforme ideologice) şi nu există „Dreapta”, socialişti sunt toţi
(„greaua moştenire”). Tot în această lună s-a mai petrecut un eveniment, s-a
dublat „alocaţia pentru copii”. O măsură aproape infracţională, prin temeiul ei
legal. Dar şi prin efecte, întrucât cheltuie banul public fără discernământ,
dând din banii noştri atât celor care au nevoie, cât şi celor care nu au
nevoie. Este greşit să considerăm că există drepturi
financiare apriorice, „copiii au dreptul la alocaţie”. Copiii aflaţi în
situaţii dificile au nevoie de sprijin financiar de la stat, de la întregul
popor, dar nu toţi copiii. Aici sunt două aspecte importante: 1. Dând la toţi
ajutoare, nu poţi să dai celor ce chiar au nevoie, atât cât ar trebui; 2. Se
inoculează ideea parazitismului, încă de la naştere „statul” (adică noi toţi) trebuie
să-ţi dea bani, doar pentru că exişti. Să dau un exemplu simplu de înţeles, „cornul
şi laptele”. Se dă un corn şi o cutie de lapte tuturor copiiilor, şi celor care
vin flamânzi la şcoală, dar şi celor care vin cu 10 lei bani de buzunar zilnic (de
10 lei poţi să cumperi 10 cornuri). Ideea pe care o susţin este ca ajutorul de
la societate trebuie să meargă direcţionat doar la cei ce au nevoie de el.
Această idee este valabilă şi în ceea ce priveşte acordarea ajutoarelor sociale
în general, am ajuns în situaţia în care cetăţenii României preferă să stea
acasă trăind din ajutoare sociale, în loc să se angajeze, chiar în condiţiile
în care li s-a oferit loc de muncă. Bă! Păi de ce ne mai plângem?
Cu conducători infractori, în unele cazuri
semianalfabeţi, cu miniştri dubioşi, cu manipulări prin toate mijloacele, nu
doar prin măsuri politice populiste, trăim într-un dispreţ total faţă de om. În
societatea noastră chiar omul, cetăţeanul nu contează. Totul este o simulare, o
simulare a unei societăţi, o simulare a unor instituţii, o simulare a vieţii,
în cele din urmă. Ieri chiar, o femeie s-a sinucis aruncându-se de pe un bloc
după 35 de ore în care a stat pe acoperiş! Repet că poate nu pricepeţi, 35 de
ore! Întrebare: „Cât timp a stat femeia pe bloc ameninţând că se sinucide?”
Răspuns: „Mai mult de 35 de ore”. Să fac câteva mici aprecieri înainte de a
ataca problemele fundamentale. În primul rând, când o persoană stă 35 de ore pe
marginea unui acoperiş, eu nu cred (şi am argumente) că vrea să se sinucidă. E
o diferenţă între a ameninţa cu
sinuciderea şi e cu totul altceva, sinuciderea. În al doilea rând, eu susţin
că orice individ, indiferent cât ar fi de antrenat (să luam în calcul un
militar, spre exemplu), după 35 de ore s-ar fi prăbuşit, dintr-o cauză
evidentă, epuizarea. Cineva se face vinovat pentru omor!
Acum să discutăm despre instituţiile statului şmecher.
Acest stat nu are negociatori, sau îi are degeaba. Poate că e adevărat că se dă
şpagă ca să te angajezi psiholog la poliţie. Dar nici nu contează, rezultatul activităţii
poliţiei e vizibil, jos pe caldarâm. Să discutăm şi despre ISU, această
structură militarizată nu are o saltea gonflabilă pentru astfel de intervenţii?
Bă! Voi sunteţi doar tembeli sau sunteţi trepanaţi de-a dreptul?
Imposibilitatea Statului Român, imposibilitatea
instituţiilor statului de a împiedica o sinucidere mi-a adus aminte de avionul
cu medici prăbuşit în Munţii Apuseni, de „ghinionul” lui Rus (ministru la acea dată).
Dar mi-a adus aminte şi de Ponta (prim-ministru), cum se plimba cu bărcuţa,
tras de bugetarii de la ISU.
Românii pot fi mândri doar dacă a fi manelist poate fi o
mândrie. Ţara asta în care şmecheria a ajuns substitut al inteligenţei, ţara
asta în care a simula (pe lângă a fura) reprezintă o stare existenţială, ţara
asta ar trebui să se numească „Republica Populistă România”.
„Pensia va creşte cu 100 de lei”... în timp ce oamenii nu
aveau ce mânca, magazinele fiind goale.
23 Mai 2015
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu