Erdogan ar putea
fi obiect de studiu pentru teoria puterii in relatie cu principiile
democratiei. Erogan nu este nici primul si
- cu siguranta – nici ultimul politician ce exploateaza in interes
personal democratia penrtu realizarea unor scopuri personale.
Un exemplu
foarte cunoscut este cel al lui Hitler, cel ce a demonstrat in epoca moderna
cel mai bine cum poate fi folosita democratia pentru atingerea unor scopuri
personale, avand ca principala parghie puterea politica. Daca am pomenit de
Hitler este tocmai pentru ca Erdogan – pe vremea cand era doar prim ministru –
si-a manifestat admiratia fata de acesta.
Tendintele
dictatoriale manifestate de acest tip de politicieni au origine in structura
personalitatii acestora, dar si in nivelul de educatie. Exista unii oameni ce
nu pot sa se afirme intr-un domeniu profesional, nu pot castiga stima celor din
jur prin calitati proprii, nu pot avea realizari prin care sa impresioneze
microgrupul social din care fac parte si atunci ambitia si orgoliul gasesc o
cale de realizare prin intermediul politicii. Datele pe care le detin (sub
rezerva ca ar putea fi partial eronate) arata ca Erdogan a fost la intrarea in
politica un individ redus ca orizont cultural, cu realizari zero in toate
planurle, fiind de meserie lacatus. Avem si la noi exemple numeroase, atat din
perioada sovietic-ceausista, cat si din perioada actuala de indivizi ce s-au
agatat de politica ca parghie in satisfacerea unor nevoi personale, orgoliu,
prosperitate economica etc. Ceausescu poate fi dat ca exemplu din acest punct
de vedere. E posibil ca Ceausescu sa fi cunoscut succesul politic chiar daca
regimul sovietic nu ar fi existat in Romania, dar, in mod evident, acest regim
i-a oferit o oportunitate la care nici nu putea spera. Un ucenic de cismar pe
care soarta l-a pus in aceeasi celula cu Gheorghiu Dej (electrician), ajunge pe
cale politica in fruntea partidului si a statului. Pentru a se legitima in fata
propriei sale vanitati, dar si in fata microgrupului social, isi procura diploma
de Bacalaureat si de licenta fara a urma cursurile necesare. Pentru ca
satisfacerea orgoliului permite orice actiune, de la minciuna la crima. In mod
evident, pasul urmator este pastrarea si consolidarea puterii. Iar aceasta
operatiune se poate realiza cel mai usor prin doua metode complementare:
eliminarea opozantilor si castigarea unei parti a populatiei prin politici
populiste.
Erdogan nu stiu
cum a patruns in politica, dar dupa ce a ajuns premier a dovedit in repetate
randuri ca isi doreste puterea absoluta, ca pune in practica politici populiste
si isi inlatura adversarii. Primul semnal major a fost atunci cand a schimbat
seful statului major al armatei cu fostul sef al jandarmeriei, un apropiat al
sau. Generalul Cetin Dogan, comandantul sef al armatei, il acuzase pe Erdogan (prim
ministru la acea data) de subminarea fortelor armate ale Turciei si de
tentativa de schimbare a regimului secular al tarii, de islamizare. Avand in
vedere rolul armatei in Turcia in conservarea kemalismului, aceasta miscare a
dovedit directia pe care se inscrie strategia politica a lui Erogan. Tot din
acea perioada a inceput si ostracizarea opozantilor, atacurile la adresa
libertatii presei si a Justitiei. Evolutia politica a lui Erdogan a fost
facilitata si de contetul social, economic, politic deosebit de complex al
Turciei, marcat de asasinate din toate partile.
O etapa in
cariera sa politica a fost si obtinerea unei diplome de licenta (conditie
pentru a putea ajunge presedinte), licenta contestata inclusiv de un scriitor ce
a fost gasit asasinat. Un alt mare pas in obtinerea puterii absolute a fost
transformarea Turciei intr-o republica
prezindentiala, ceea ce ofera presedintelui puteri foarte mari.
Faptul ca
Erdogan devine nerabdator in consolidare propriei puteri dupa ce devine
presedinte a fost evidentiat si de eliminarea presei (institutii de presa,
ziaristi) ce nu il servea si mai ales, prin faptul ca a incercat sa interzica
internetul si retelele de socializare. Dar cele mai evidente semne ale
transformarii Turciei intr-un soi de sultanat le gasim in masurile ce au urmat
incercarii de lovitura de stat din noaptea de 8-9 Iulie 2016. Fie ca a fost o
miscare prost organizata de catre o parte a armatei, fie ca a fost o momeala,
urmarile acesteia arata fara dubii tendintele dictatoriale ale lui Erdogan. Concedierea
a peste 2700 de procurori, avocati si judecatori demonstraza ca prin controlul
Justitiei, doreste sa-si lichideze “in mod legal” opozantii, atatia cati mai
sunt. Radicalizarea islamismului este parghia prin care Erdogan controleaza
masele. Armata este sub controlul sau. Turcia a capatat toate atributele unui
stat totalitar.
Exista multe
voci care sustin ca Erdogan a fost ales democratic. Foarte adevarat. Si la noi
in tara o serie de infractori cu sentinte definitive au fost alesi democratic
de catre populatie la alegerile locale din acest an. Aceasta realitate
demonstreaza ca democratia este usor de transformat in totalitarism, chiar in
cazul unei societati ce nu a cunoscut un regim de tip sovietic, cum este
Turcia.
Lectia pe care
ne-o dau evenimentele din Turcia este urmatoarea: promovarea unor indivizi ce
nu si-au insusit valorile unei societati democratice in politica va produce
intr-un mod brutal alterarea democratiei, regresul social, conflicte ce pot
degenera in crime in masa, prabusirea intregii societati.
Analizand evolutia
politica a lui Erdogam putem trage invataminte pretioase in relatie cu politicienii
nostri, cu functionarea democratiei din Romania. O analiza a unor politicieni
din ultimii 26 de ani ne-ar arata ca exista un “tipar Erdogan” si la noi (ca de
altfel, peste tot in lume). Important este ca acest tip de politicieni sa nu
ajunga in pozitiile de frunte ale puterii. Ridicarea nivelului educational al
populatiei este in mod evident o garantie ca populismul nu ar putea avea succes
ca strategie politica. Prin urmare, orice societate ce doreste sa progreseze
trebuie sa-si asigure o solida educatie, ca factor si garantie a prosperitatii.