Obsesia puterii si democratia

Erdogan ar putea fi obiect de studiu pentru teoria puterii in relatie cu principiile democratiei. Erogan nu este nici primul si  - cu siguranta – nici ultimul politician ce exploateaza in interes personal democratia penrtu realizarea unor scopuri personale.

Un exemplu foarte cunoscut este cel al lui Hitler, cel ce a demonstrat in epoca moderna cel mai bine cum poate fi folosita democratia pentru atingerea unor scopuri personale, avand ca principala parghie puterea politica. Daca am pomenit de Hitler este tocmai pentru ca Erdogan – pe vremea cand era doar prim ministru – si-a manifestat admiratia fata de acesta.

Tendintele dictatoriale manifestate de acest tip de politicieni au origine in structura personalitatii acestora, dar si in nivelul de educatie. Exista unii oameni ce nu pot sa se afirme intr-un domeniu profesional, nu pot castiga stima celor din jur prin calitati proprii, nu pot avea realizari prin care sa impresioneze microgrupul social din care fac parte si atunci ambitia si orgoliul gasesc o cale de realizare prin intermediul politicii. Datele pe care le detin (sub rezerva ca ar putea fi partial eronate) arata ca Erdogan a fost la intrarea in politica un individ redus ca orizont cultural, cu realizari zero in toate planurle, fiind de meserie lacatus. Avem si la noi exemple numeroase, atat din perioada sovietic-ceausista, cat si din perioada actuala de indivizi ce s-au agatat de politica ca parghie in satisfacerea unor nevoi personale, orgoliu, prosperitate economica etc. Ceausescu poate fi dat ca exemplu din acest punct de vedere. E posibil ca Ceausescu sa fi cunoscut succesul politic chiar daca regimul sovietic nu ar fi existat in Romania, dar, in mod evident, acest regim i-a oferit o oportunitate la care nici nu putea spera. Un ucenic de cismar pe care soarta l-a pus in aceeasi celula cu Gheorghiu Dej (electrician), ajunge pe cale politica in fruntea partidului si a statului. Pentru a se legitima in fata propriei sale vanitati, dar si in fata microgrupului social, isi procura diploma de Bacalaureat si de licenta fara a urma cursurile necesare. Pentru ca satisfacerea orgoliului permite orice actiune, de la minciuna la crima. In mod evident, pasul urmator este pastrarea si consolidarea puterii. Iar aceasta operatiune se poate realiza cel mai usor prin doua metode complementare: eliminarea opozantilor si castigarea unei parti a populatiei prin politici populiste.

Erdogan nu stiu cum a patruns in politica, dar dupa ce a ajuns premier a dovedit in repetate randuri ca isi doreste puterea absoluta, ca pune in practica politici populiste si isi inlatura adversarii. Primul semnal major a fost atunci cand a schimbat seful statului major al armatei cu fostul sef al jandarmeriei, un apropiat al sau. Generalul Cetin Dogan, comandantul sef al armatei, il acuzase pe Erdogan (prim ministru la acea data) de subminarea fortelor armate ale Turciei si de tentativa de schimbare a regimului secular al tarii, de islamizare. Avand in vedere rolul armatei in Turcia in conservarea kemalismului, aceasta miscare a dovedit directia pe care se inscrie strategia politica a lui Erogan. Tot din acea perioada a inceput si ostracizarea opozantilor, atacurile la adresa libertatii presei si a Justitiei. Evolutia politica a lui Erdogan a fost facilitata si de contetul social, economic, politic deosebit de complex al Turciei, marcat de asasinate din toate partile.

O etapa in cariera sa politica a fost si obtinerea unei diplome de licenta (conditie pentru a putea ajunge presedinte), licenta contestata inclusiv de un scriitor ce a fost gasit asasinat. Un alt mare pas in obtinerea puterii absolute a fost transformarea Turciei intr-o republica prezindentiala, ceea ce ofera presedintelui puteri foarte mari.

Faptul ca Erdogan devine nerabdator in consolidare propriei puteri dupa ce devine presedinte a fost evidentiat si de eliminarea presei (institutii de presa, ziaristi) ce nu il servea si mai ales, prin faptul ca a incercat sa interzica internetul si retelele de socializare. Dar cele mai evidente semne ale transformarii Turciei intr-un soi de sultanat le gasim in masurile ce au urmat incercarii de lovitura de stat din noaptea de 8-9 Iulie 2016. Fie ca a fost o miscare prost organizata de catre o parte a armatei, fie ca a fost o momeala, urmarile acesteia arata fara dubii tendintele dictatoriale ale lui Erdogan. Concedierea a peste 2700 de procurori, avocati si judecatori demonstraza ca prin controlul Justitiei, doreste sa-si lichideze “in mod legal” opozantii, atatia cati mai sunt. Radicalizarea islamismului este parghia prin care Erdogan controleaza masele. Armata este sub controlul sau. Turcia a capatat toate atributele unui stat totalitar.

Exista multe voci care sustin ca Erdogan a fost ales democratic. Foarte adevarat. Si la noi in tara o serie de infractori cu sentinte definitive au fost alesi democratic de catre populatie la alegerile locale din acest an. Aceasta realitate demonstreaza ca democratia este usor de transformat in totalitarism, chiar in cazul unei societati ce nu a cunoscut un regim de tip sovietic, cum este Turcia.

Lectia pe care ne-o dau evenimentele din Turcia este urmatoarea: promovarea unor indivizi ce nu si-au insusit valorile unei societati democratice in politica va produce intr-un mod brutal alterarea democratiei, regresul social, conflicte ce pot degenera in crime in masa, prabusirea intregii societati.

Analizand evolutia politica a lui Erdogam putem trage invataminte pretioase in relatie cu politicienii nostri, cu functionarea democratiei din Romania. O analiza a unor politicieni din ultimii 26 de ani ne-ar arata ca exista un “tipar Erdogan” si la noi (ca de altfel, peste tot in lume). Important este ca acest tip de politicieni sa nu ajunga in pozitiile de frunte ale puterii. Ridicarea nivelului educational al populatiei este in mod evident o garantie ca populismul nu ar putea avea succes ca strategie politica. Prin urmare, orice societate ce doreste sa progreseze trebuie sa-si asigure o solida educatie, ca factor si garantie a prosperitatii.