Evaluarea si motivarea elevului 2017

A trecut anul 2016 si cartea mea "Evaluarea si motivarea elevului" nu a fost publicata, dar vine si vestea cea buna, luna viitoare va aparea. 
Pana la mimentul lansarii ei in spatiul public va invit sa cititi introducerea acestei lucrari. 

INTRODUCERE

Am conceput această lucrare fixându-mi ca destinatari ai informaţiei studenţii, profesorii şi societatea civilă (părinţii şi organizaţiile ce luptă pentru emanciparea educaţiei în România).

Cartea reprezintă o abordare nouă nu doar prin tema aleasă, respectiv relaţia evaluării cu motivarea elevului, ci şi prin modul de concepere a temei.

Recomand studiul acestei lucrări în ordinea prezentării capitolelor, începând chiar cu această introducere.

De ce merge copilul la şcoală? Răspunsul simplu este pentru că în România există această obligaţie, reglementată prin lege. Altfel spus, societatea îl obligă pe copil – viitorul adult – să înveţe. Dar cum susţine societatea această obligaţie? Iată o întrebare care înainte de a primi un răspuns necesită o profundă reflexie. Ar trebui să ne întrebăm şi dacă ceea ce este obligatoriu este în final şi util (atât pentru viitorul adult, cât şi pentru societate). Îşi îndeplineşte oare învăţământul funcţia sa socială?

În concepţia mea, unul dintre cele mai puternice mijloace ale şcolii în activitatea de instruire şi educare a copilului este reprezentat de evaluare. Cum evaluăm? Evaluăm elevul pentru a-i pune note în catalog sau pentru a-l dirija în procesul de învăţare? Evaluăm pentru a recompensa sau pentru a pedepsi? Este evaluarea obiectivă? Problematica evaluării este amplă, dezbaterea pe această temă este continuă.

Mi-am propus prin această lucrare să pun în evidenţă categoria de evaluare a elevului, a beneficiilor aduse învăţământului de o evaluare eficientă şi, mai ales, să subliniez beneficiile evaluării în sfera motivaţională a elevului.

Evaluarea poate fi privită în două ipostaze: ca tehnică (tehnologie) şi ca mijloc încorporat instruirii şi educaţiei şcolare.

         Cartea nu-şi propune să fie o sumă de teorii şi principii, definiţii şi clasificări, ci o construcţie, plecând de la nevoile generate de realitatea activităţii didactice din România. Analiza conceptelor, teoriilor şi principiilor are ca obiectiv realizarea unei deschideri pentru asumarea unuei noi concepţii în domeniul evaluării elevului, plecând de la realitatea practicii din învăţământul românesc spre realizarea obiectivelor pe care ni le propunem ca societate.

         Nu am iniţiat această construcţie de la ipoteza falsă şi demagogică a elevului ce s-a născut cu un singur scop în viaţă, acela de a învăţa. Dacă copiii ar putea să aleagă, o mare parte nu ar frecventa şcoala. Adulţii nu ar trebui să uite că şcoala este o structură instituţională artificială, inventată pentru a răspunde unei nevoi sociale şi nu pentru a răspunde unei nevoi biologice a copilului. Iată, de fapt, trăsătura esenţială a acestei instituţii numită „şcoală”, artificialitatea. Pe lângă  toate efectele pozitive pe care le dorim din partea învăţământului, ar trebui să conştientizăm şi toate relele pe care le poate genera. Învăţământul este o obligaţie, nu o plăcere.

 În concordanţă cu intenţiile exprimate eforturile sunt concentrate pe evaluarea elevului din învăţământul preuniversitar.

         Am considerat necesară includerea unui capitol destinat evaluării profesorului (Capitolul 4), întrucât acesta este unicul responsabil în desfăşurarea instruirii, educării, dar şi al evaluării elevului. 

        

         Consider că acest pas trebuia facut, iar acum este momentul oportun. Opiniile cititorilor sunt binevenite pe blogul „evaluare-motivare.blogspot.com”. Cei interesaţi de opiniile mele în diverse probleme pot accesa blogul personal „mihael-duca.blogspot.com”.

         Am început redactarea acestei lucrări în 2014, între timp, din punct de vedere legislativ, au apărut unele modificări; acestea nu alterează ideile sau argumentaţia prezentată în carte.

Ce limba vorbeau dacii?

Avem putine date despre originea dacilor. Dar stim mai mult decat acum 30 de ani. 

Se stie ca dacii nu cunoasteau scrisul, adica nu aveau si o limba scrisa. E adevarat ca propaganda regimului ceausist a incercat sa caute fel si fel de explicatii care sa coafeze realitatea, sa explice de ce nu aveau dacii o limba scrisa. Dacii reprezentau o populatie inapoiata, ca majoritatea triburilor din acea vreme. In mod evident unii dintre ei, dupa infiintarea provinciei romane Dacia ar fi putut invata limba imperiului si ar fi putut scrie despre poporul sau, poporul dac. Se pare ca nu s-a intamplat asa. 
De remarcat si lipsa de preocupare a romanilor, a invatatilor romani in a prezenta date despre triburile care existau in cadrul imperiului si la marginile acestuia. Noi stim ca la nord de Dunare au locuit in perioada imperiului roman dacii intrucat romanii asa le-au spus. Dar nu stim daca acea populatie isi spunea daci. Nu stim nimic despre originile lor, nimic despre limba lor. Aceasta atitudine e partial corecta intrucat toate aceste trinuri reprezentatu pentru romani niste barbari ce incercau mereu sa-i jefuiasca.

Asa cum am mai scris si eu si altii, daca dacii nu ar fi atacat imperiul roman, noi nu am fi stiut azi ca la nord de Dunare a existat o populatie numita daci. 

Multe informatii au putut culese din studiul Columnei lui Traian. Dar nu toate au fost valorificate corespunzator. 

Ceea ce mi se pare interesant la limba noastra actuala (limba romana) este influenta limbii albaneze, influenta ce a incercat sa o puna in evidenta filologul Dan Alexe in cartea sa Dacopatia si alte rataciri romanesti (2015). In mod de necontestat limba noastra este o limba romanica, dar ea a suferit influente nu numai din partea slavilor, cum s-a crezut pana acum, ci si a albanezilor. De fapt, in spatiul dunarean al atator migratii si framantari sociale, influentele reciproce au fost mereu prezente.

Autorul lansesaza si o ipoteza pe care incearca sa o sustina cu argumente, limba daca ar fi fost o limba de origine iraniana. In opinia mea demersul este gresit datorita faptului ca noi nu cunoastem nimic din limba daca, deci a incerca sa cauti origini unui limbi din care nu cunosti niciun cuvant, e o incercare esuata din start. E adevarat ca in Muntenia de azi traiau roxolanii, si ca in jurul Carpatilor existau numeroase populatii scite, dar nu e obligatoriu ca si dacii sa fie tot o populatie scita. Ar fi putut fi. Din punct de vedere istoric este important sa cunoastem adevarul despre toate evenimentele petrecute in trecut, dar pentru istoria poprului roman, e mai putin important. Dand dovada de bun simt in primul rand, ar trebui sa ne limitam in a afirma ca noi, romanii, ne tragem din populatiile ce au trait in spatial carpatic dupa colonizarea romana, ca suntem un rezultat al acestei colonizari. A pune un accent nejustificat pe originea daca este o greseala nu doar stiintifica, ci si de abordare. Noi trebuie sa ne mandrim cu originea cea mai evoluata, nu cu niste primitivi. Revenind la influentele limbii albaneze asupra limbii romane, este demn de remarcat ce popor important au fost albanezii in decursul secolelor. La un moment dat Egiptul a avut regi albanezi.

Dan Alexe face referiri si la tablitele de la Tartaria. Eu am mai scris, tablitele de la Tartaria au reprezentat o actiune propagandistica a regimului ceausist de a sustine mitul neamului mirific romanesc, poporul cel mai pasnic si cel mai evoluat din lume. A fost o actiune de masluire a istoriei, o noua dovada ca regimul ceausist nu se dadea in laturi de la nimic. Tablitele de la Tartaria au reprezentat cea mai grosolana incercare de fals istoric, niciun istoric strain nu s-a lasat pacalit. Eu l-am cunoscut pe un colaborator al celui ce a dirijat toata aceasta actiune a tablitelor de la Tartaria.

Dacopatia e o carte interesanta, ne dezvaluie multe din erorile cu care convietuim in relatie cu obiceiurile noastre. Sa va dau si un exemplu, celebrii mititei sau mici sunt de origine turca, insa denumirea de mititei vine din limba sarba. Noi doar ii mancam romaneste, pe manele.