Zilele
acestea am avut ceva mai mult timp liber si, conform principiului,
mi-am cautat de lucru, asa ca am vazut filmul Godfather. Intrucat
cunosc destul de bine fenomenul Mafia, atat organizatia americana,
cat si cea italiana, tipul acesta de filme nu ma intereseaza.
Plictiseala si curiozitate, totusi. Vazand filmul mi-am reamintit
cateva din argumentele pe care eu le-am tot sustinut pentru
infiintarea unui departament “anti-mafia” in Romania.
Tipul
de infractionalitate mafiot este total diferit in unele cazuri de cel
de coruptie propriu-zis. In opinia mea, plecand de la cazurile de
coruptie instrumentate de DNA, putem ajunge la cazuri de actiune
mafiota, mult mai grave, ce impun pedepse mult mai drastice. E
suficient sa intelegem semnificatia conceptelor “coruptie” si
“mafie” pentru a intelege diferentele dintre cele doua categorii
de infractiuni.
Vizionand
trilogia familiei Corleone, mi-au devenit si mai evidente asemanarile
intre tipul de organizatie mafiota si partidul comunist, ce
reprezenta tot o astfel de organizatie, bazata pe supunere totala.
Partidul comunist era de fapt o “famiglia” cu carnet de partid.
Inca din timpul lui Lenin, la bolsevici exista sintagma “soldat al
partidului”, ce semnifica supunerea totala a individului fata de
organizatie, in acest caz numita partid. Va amintiti ca pe la
sfarsitul anilor 1990 pe posturile de televiziune au fost date mai
multe declaratii ale unor politicieni romani ce se declarau “soldati
credinciosi ai partidului”? Nu ar trebui sa uitam si nu ar trebui
sa ne facem ca nu intelegem, partidele din Romania functioneaza dupa
principiile unei familii mafiote. Cred ca ar fi mai usor de inteles
de ce nu suntem in stare sa progresam ca natiune, ca tara.
Oare
putem vorbi de “Famiglia Dragnea”? Dintr-un baron local, cu
ajutorul partidului, Dragnea ajunge un vataf national, cu propria sa
structura de personaje supuse, toti din Teleorman, toti cu diferite
conexiuni la Dragnea. Sa amintesc ca una din martorele intr-un proces
al lui Dragnea, a fost promovata ca si consiliera a eurodeputatei
Vasilica Viorica, devenita peste noapte prim-ministreasa Romaniei. Nu
ati crezut cand am scris chiar aici, pe blog, ca Romania e un stat
capturat. Capturat de diverse famiglii.
Revenind
la film, nu pot sa nu remarc caracterul usor romantat al scenariului.
Mafiotii, ca si comunistii romani, erau niste grajdari, niste idioti,
ce au reusit sa inteleaga doar ca violenta produce frica, si prin
violenta extrema (teroare) si-au realizat un oarecare nivel de trai,
nici ala prea opulent. Sa nu uitam ca cei ce au creat organizatii
mafiote in SUA au fost atat de lesinati de foame, dar si atat de
puturosi, incat unii erau pesti propriilor neveste. Mandria nu ii
impiedica sa-si scoata nevestele la produs, in rest, mandrie maxima.
Mie
actorul Andy Garcia nu mi-a placut niciodata, nici acum, nu as putea
spune de ce. Regia mi s-a parut slabuta pentru un nivel clamat de
profesionalism. Daca muzica a fost excelent aleasa, coloana sonora a
fost chiar mai proasta decat regia. Una peste alta, o pierdere de
timp.
Totusi,
pentru cei ce nu au cunostinte despre functionarea organizatiilor
mafiote, filmul e o introducere.
Recunosc
ca sfarsitul filmului (scena finala cu batranul Corleone pe scaun
inainte cu cateva clipe de a muri) are o nota filozofica, din viata
nu luam nimic, singuele lucruri ce ne raman sunt amintirile. Si ce
amintire, dintr-o intreaga viata de cacat, cea mai frumoasa amintire
a fost dansul cu fiica sa. Probabil visul tuturor tatilor de fete.
Carpe
diem!
