E foarte adevarat ca Romania nu se inscrie in liniile generale ale crizei economice si financiare din Europa, noi suntem mioritici, dar din punct de vedere al relatiei consum - austeritate, ne asemanam. Avem deja trei ani de austeritate, cu rezultate evidente in scaderea nivelului de viata, dar la fel de evidente si in lipsa evolutiei pozitive economice. Investitiile bat pasul pe loc. Am mai scris, inca de anul trecut, trebuie schimbata politica, trebuie sustinut consumul. Si acum sustin la fel, trebuie sustinut consumul, dar nu cel pe datorie, pe credit. Asta chiar ar fi o greseala. Sper ca nu am uitat lectia cu "buletinul".
Daca in luna martie 2012 Soros a atras atentia Europei ca se scufunda prin si in politica de austeritate, luna aceasta un laureat al premiului Nobel pentru economie, Joseph Stiglitz, face aceeasi atentionare: "Nu a existat niciodată, într-o ţară mare, un program de austeritate
încununtat de succes. Abordarea europeană este cu siguranţă cea mai
puţin promiţătoare. Cred că Europa se îndreaptă către suicid"
Nu pot sa cred - vorba vine - ca la nivelul deciziei economice nu se poate calcula efectul scaderii TVA la alimente, spre exemplu, si fundamenta o decizie politica. Daca finantistii romani nu sunt capabili, ceea ce nu m-ar mira, putem angaja experti din alte parti.
Ceea ce eu cred este ca de fapt pe nimeni nu intereseaza, si se merge - ca de obicei - la minima rezistenta. Ne facem ca facem, ne facem ca facem si politica, ne facem ca facem si legi etc.
Suntem o natiune de simulanti.
Abonați-vă la:
Postare comentarii (Atom)
EP. 16 Justitia si gasca cacatilor de la liceul Traian Lalescu
In episodul 16 public raspunsul la intampinarea facuta de una dintre sefele de gasca de la liceul teoretic Traian Lalescu Hunedoara, fosta...
-
Pentru copiii mici si mari, pentru parinti si bunici, public aici o povestire ce se numeste "Povestea puiului de caprioara" Acea...
-
Liceul Teoretic Traian Lalescu – un wc stalinist Acest liceu este o rusine a invatamantului, a societatii, este un exemplu de st...
-
In saptamana 21 -27 Martie 2016 este brigada de control la institutia cacatilor. Ma mir cum inspectorilor de la ISJ Hunedoara nu le e sila s...
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu