Legea Educaţiei Naţionale, modificată pe furiş în ultima şedinţă a Guvernului Ponta 1 în favoarea rectozaurilor
În ultima şedinţă a Guvernului Victor Ponta
1, de marţi, Executivul a aprobat o ordonanţă de urgenţă care modifică
radical Legea Educaţiei Naţionale aşa cum a fost gândită de fostul
ministru Daniel Funeriu şi restaurează vechiul sistem, în care rectorii
pot fi şi parlamentari şi pensionari.
Asta după ce, anul trecut, mai mulţi rectori, printre care şi
Andronescu, au intrat în vizorul Agenţiei Naţionale de Integritate fiind
acuzaţi de incompatibilitate pentru că ocupau şi funcţia de
parlamentar. În prezent, Ecaterina Andronescu se judecă cu ANI, după ce a
atacat cu recurs decizia Curţii de Apel Bucureşti, care a dat dreptate
inspectorilor de integritate. De altfel, modificările introduse nu o
salveazăpe Ecaterina Andronescu de procesul cu ANI, întrucât acestea nu se aplică retroactiv.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu