Panza de paianjen,1938, autor Cella Serghi,
"Născută la 22 octombrie 1907 în Constanța, într-o familie de vechi dobrogeni, Cella Marcoff, cunoscută sub pseudonimul Cella Serghi, dupa numele bunicului Serghi Marcoff, de origine bulgară, scriitoarea va rămâne atașată toată viața de farmecul ținutului natal, așa cum de altfel și mărturisește, "M-am născut la Constanța, într-o casă de pe strada Mării, și prezența mării a avut o influență deosebit de puternică asupra copilăriei mele. Despărțirea de mare, din cauza refugiului, a fost un șoc care a lăsat urme adânci. M-a urmărit nostalgia mării, dorul de mare mi-a îndurerat copilăria".
În 1937 apare în "Revista fundațiilor" primul fragment din romanul "Pînza de păianjen", intitulat "Cele dintâi nedumeriri". Debutul este remarcabil, lucrarea fiind apreciată de Camil Petrescu și Alexandru Rosetti. De fapt, Camil Petrescu o și determinase să scrie, după cum mărturisește scriitoarea. Romanul în manuscris fusese citit în 1936 de Mihail Sebastian, care l-a recomandat lui Liviu Rebreanu. Se poate spune că talentul Cellei Serghi s-a afirmat odată cu apariția acestui roman. Așa se face că prima lucrare a autoarei a fost recomandată publicului de trei mari scriitori: Camil Petrescu, Liviu Rebreanu și Mihail Sebastian. Romanul a apărut cu o banderolă pe care scria: "Liviu Rebreanu, Camil Petrescu și Mihail Sebastian au recomandat Editurii acest roman". Despre întâlnirea cu autorul lui "Ion" și clipa când punându-i mâna pe umăr i-a spus cu toată gravitatea "ești un scriitor", Cella Serghi își amintește întotdeauna cu emoție. De acum înainte, scriitoarea își trasează hotărât drumul spre cariera ei literară." (http://ro.wikipedia.org/wiki/Cella_Serghi)
1. Iubirea este un fapt simplu, foarte simplu in conceptia feminina; un barbat se indragosteste de o femeie pentru a o lua de sotie.
"Daca ai iubit-o de ce nu i-ai spus-o?.. De ce nu i-ai spus simplu:'Diana vreau sa fii nevasta mea'?"
2. Romanul are o miscare narativa dualista, ce penduleaza intre Diana - in realitate eroina centrala a cartii - si Ilinca. Prin naratiunea sa, Ilinca nu face decat sa ofere spatiu desfasurarii actiunilor eroinei. As compara pe Dina si Ilinca cu Pamantul si Luna, o legatura cosmica utila, dar nu obligatorie. E usor de sesizat ca Ilinca e o pesoana suficient de stearsa incat Diana sa reprezinte un punct incandescent al existentei sale.
3. Elevele au fost totdeauana (nu toate) predispuse de a intretine relatii cu profesorii lor. Si totdeauna elevele au fost cele cu initiativa.
"Fetelor vreau sa-l cuceresc pe Fie-A-B.
--------------------------------------------------------
El a intors capul, sa vada cine a avut atata indrazneala. Diana statea cu gatul indoit 'Da, am fost obraznica, recunosc'. Apoi a ridicat capul si, cu privirea plina de puncte lucioase, aurii, a adaugat: 'N-o sa mai fac altadata... iar zambetul marturisea:'Ma amuza sa te tachinez, fiindca imi placi'."
4. Romanul acesta mi-a placut totdeauna prin descrierea acelor obiceiuri familiare perene, in special a aspectelor colocviale romanesti: "Pe cine iubesti tu mai mult, Ilinco, pe mama sau pe tata?"
editia din 1962
5. In orice societate normala si nu bolnava, examenul de Bacalaureat este un examen serios, o proba a maturitatii si o cale de a promova valoarea. Dar e inutil sa mai vorbesc de valoare in Romania de azi. In Romania de ieri valorile nu doar ca existau, exista o ierarhie a valorilor. Chestii greu de inteles pentru manelisti.
"Devenea albastra la fata, de emotie. Cu atat mai mult la Bacalaureat... Mi-a spus: 'Toata viata mea tine de Bacalaureatul asta...'."
6. Exista iubire pura? Nicaieri exprimata ca C.S.
"Imi ciocanea inima de parca voia sa-i dau drumul sa iasa"
"Atat a fost, Ilinco, ce mi-o fi placand la el, draga mea, spune si tu? Daca ai sti ce succese am eu aici!"
"Eram fericita Ilinco. Ce n-as fi dat sa scap de Maricica, dar nu puteam s-o trimit la culcare."
7. Diana cu siguranta a fugit, nu de ceva anume, ci dupa ceva. Ceva ce ii trebuia sa o echilibreze in interiorul fiintei ei. Dramatismul vietii ei in asta consta, ca nu gaseste acel ceva.
Acest conflict interior vine din copilarie, asa cum ne dezvaluie C.S.:
"Am avut o copilarie trista. Fara jucarii. Niciodata nu mi-a adus cineva o jucarie."
Sunt tare sufletesti care te chinuie toata viata. La batranete poti sa ai munti de aur, degeaba. Sufletul tau e ciobit. Iar durerea copilariei pierdute e permanenta. Mi-am adus aminte ca un copil mi-a povestit ce bine a fost in spital cand fusese internat pentru o boala, pentru el fusese mai bine in spital decat acasa. Cat de nefericiti pot fi unii dintre noi! Si cum poarta in ei nestiuta durerea unei copilarii ratate. O copilarie ratata insemana o viata ratata din start.
"Aveam cu mine numai inchipuirea. Cu ea mi-am plasmuit personaje si complicatii, o viata pe care o alimentam dupa voia mea, pana ce capatam dureri de cap si febra."
8. Geniul lui C.S. consta in suprinderea esentelor, a esentelor din aspectele marunte ale faptelor esentiale. In doua pagini a creionat un tip de familie destul de comun si atunci si acum, familii contruite fara liant, care se "sacrifica" doar in vorbe si in care cei doi soti se lupta doar in orgolii.
"Si de unde ziua nu se ocupa nimeni de noi, seara era vorba numai de noi copiii: 'Copiii vor ramane pe drumuri. Daca n-ar fi copiii as pleca in lume'."
9. Cum se vede lumea prin ochii unui copil? Caietele Dianei ne readuc pe taramul magic al copilariei, cu vise ce se nasc si mor in aceeasi zi, cu agnoase ce ne urmaresc toata viata, cu iluzii si deziluzii crancene. Desi copilaria mea a fost diferita (mult) de cea a Dianei, sunt acolo toate elementele universului copilariei traite de noi toti. Sunt multe aspecte in care ma regasesc, poate de aceea am iubit de la inceput aceasta carte.
"Verisoarele mele purtau rochite mult mai scurte decat ale mele, scrobite de parca erau din hartie, sosete albe si pantofi de lac.
... am trait zile de emotii, sovaind cu foarfeca in mana, pana ce am avut curajul sa-mi tai ciorapii si sa-i indoi, ca sa para sosete."
Poate avem 5-6 ani cand, intr-o zi, mi-a venit ideea mareata sa-mi fac manusi din cateva blanuri de iepure ce erau prin casa. Am pus mana pe foarfeca si le-am ciopartit. Ce-a urmat...
10. Noi ne vedem intr-un mod fals ca natiune, pentru ca ne-am trucat istoria. Ne simtim mioritici, ca si cum asta ar fi de lauda. Dar cei din jur, popoarele intre care traim, ne vad asa cum suntem, fie ca vorbim de prezent, de trecut sau de viitor. Daca prezentul nu-l mai putem schimba, trecutul trebuie pus in adevarata lumina pentru a putea schimba macar viitorul. Altfel vom fi vesnic "mamaligari".
"Varul meu Milenco... ne striga: 'Mamaligarilor'."
11. Nu se da premiul Nobel pentru o carte, dar o fraza ar merita premiul Nobel:
"... si am simtit, nu stiu de ce, ca pe un copil poti sa-l bati daca nu-i cuminte, dar unui animal n-ai voie sa-i faci rau niciodata."
12. Intalnirea cu scoala e un izvor de emotii pe care nu le uiti toata viata.
"Tata o sa aibe salariu, adica o sa aibe bani, o sa bem braga, si o sa mancam pistil, si o sa ma dea la scoala"
"Intr-o zi, mama m-a dus de mana la scoala de fete si m-a inscris in clasa intai.... Eram tulburata, speriata, ca in ajunul unei calatorii cu trenul"
"Am raspuns tare si deslusit: 'Da, doamna'."
Imi aduc acum aminte de prima zi de scoala, a fost urata, ca toate celelalte. Mama si-a luat o ora invoire de la serviciu pentru a veni si a ma duce la opt la scoala (lucra de la 7 la 15 in fostul Combinat Siderurgic Hunedoara). Eu stiam de la unchii mei (la liceu in acei ani) ca scoala e nasoala si nu am vrut in ruptul capului sa raman la scoala. Cred ca mi-a tras mama o scatoalca si asa am ramas, singur intre straini si cu lacrimi in ochi. De intors de la scoala m-am intors singur. De atunci, cu cheia de gat, ca toti ceilalti copii de proletari, am mers la scoala singur.
13. Ma uit la copiii din ziua de azi, niste razgaiati si atat. Sunt ca niste mamaligi, ca tot am pomenit de mamaliga. Au tot, nu le trebuie nimic, nu vor nimic. Insa, din nefericire, toata avutia lor sunt doar besinile ce le populeaza cutia craniana.
"Traiam in epoca aceea intaile zile bune de care imi amintesc. Tata avea salariu... aveam lumina electrica, o odaie cu mobile lacuite cu alb, garderoba cu oglinda... "
14. Cat de complicata e lumea, cand esti copil:
"As fi vrut sa fiu si eu din Bucuresti, ca ei, sa am si eu guvernanta. Nu pricepeam de ce vin astfel de copii la Constanta, cand Jenica si alte colege de scoala plecau la munte."
15. Probabil trebuie sa treci prin incercarile si ororile unui razboi pentru a pretui viata, asa cum se cuvine. Si cu atat mai mult - in consecinta - merita pretuita aceasta carte, ce ne scuteste de a trai pe pielea noastra experiente devastatoare.
"Fratele lui a trecut o zi prin Braila, a trecut pe la noi si apoi a plecat pe front. Mai tarziu am aflat ca a murit la Turtucaia. Apoi a plecat tata. Fara sa ne spuie unde si cand se va inapoia. Mi-a pus doar pe crestetul capului mana grea si aspra, m-a indepartat cat lungimea bratului si m-a privit de parca ar fi vrut sa stie mai bine cum arata fata lui. Lui Nicu i-a spus: 'Sa ai grija de Diana'.
.....................
L-am privit pe geam pana s-a indepartat. Adus din spate si prea batran pentru a fi soldat. Am simtit ca-l iubesc, ca nu trebuie sa-l las sa plece si am fugit dupa el."
Ce merge cu o carte buna? O muzica buna.
Revelatia ultimilor ani, pentru mine, Katie Melua
16. Cam cat de greu trebuie sa fi fost pentru o mama cu trei copii sa se mute din Braila la Bucuresti? Si cat de greu le este femeileor din ziua de azi sa faca, de exemplu, mancare pentru familia lor? Cand am scris mancare, m-am gandit la mancare, o mancare sanatoasa si gustoasa, nu la tocatura si... parizer.
"Cand sa ne imbarcam, mama a descoperit - alba - ca-i lipseste punga in care avea banii, ceasul, cerceii... Nu mai aveam cu ce plati drumul. "
17. "Dar imi revine cu amanunte casa in care am stat, si nu pot sa uit cat am suferit de foame"
18. Ce e viata? Cinic sau doar matematic, e o numaratoare inversa. Curgerea vietii - desi este nu doar influentata de starea materiala, ci marcata de-a dreptul - e continua, in consecinta fiecare are datoria de a face aceasta trecere cat mai frumoasa, pentru el, pentru familia lui... (Diana era in clasa a IV-a primara)
"In iarna urmatoare s-a intamplat evenimentul cel mai important din viata mea de pana atunci, am avut cele mai mari bucurii, cele mai mari emotii: mama m-a dus la teatru"
Si eu care am crezut ca i-a dat bani de tigari... Nici macar pe calculator nu si-a irosit viata...
19. Pentru copiii saraci, copilaria e grea. E chiar o incercare. Dar adolescenta e dificila pentru toti, indiferent de starea materiala.
"A urmat epoca palariei de voile geogette, de o culoare ca serbetul de zmeura, cumparata ca si palaria cu pana de strut, de la faimosul magazin de pe Calea Victoriei 'Jeanne d'Arc'. Si ele m-au facut sa simt ca s-a sfarsit copilaria... "
"Desi nu implinisem 14 ani, prietenii verisorilor mei ma socoteau domnisoara..."
"In iarna aceea implineam 14 ani. Nicu... s-a inscris la un curs de dans. Banii i i-a dat mama, fara stirea tatii, din sangeroase economii si renuntari, dar punandu-i conditia sa ma ia si pe mine."
Ma uit la tzoapele din ziua de azi, toate in blugi, de parca spala weceurile din parcari. Ma-sa-n blugi, ea in blugi, in blugi dimineata, in blugi seara, in blugi la piata, in blugi in club...
Mi-e dor de lumea buna, de rafinament, de civilizatie, de maniere. M-am saturat de manelisti.
Mi-e dor de Franta. Dar nu pot, ca si acolo dau deja de manelistii de aici...
20. Dintotdeauana omul a stiut ca cel mai bun prieten al sau nu este tot omul, ci cainele.
C.S. face o descriere ce merita pusa in rama.
"Dormea intre umarul meu si obraz, si cand scancea noaptea, ii dadeam, sub plapuma, farfurioara cu lapte, ca sa nu auda tata.
.....................
Cand nu l-am mai gasit, si mai ales cand am auzit ca m-a iubit atata incat a murit de inima rea, m-a durut atat de mult... "
21. "In ochii mamei eu eram o domnisoara. Si toate sfortarile ei, toate renuntarile trebuiau sa ma puna in valoare pe mine."
22. "As putea spune ca intre parintii ei, Diana isi pierdea stralucirea."
Din doua nestemate de oameni rasare tot o nestemata, poate cu aceeasi stralucire, dar din doua labe nu poate iesi decat o laba, lunga si trista. Conteza din ce parinti apari pe lume...
23. "In toamna ne-am mutat iar. Casa noastra trebuia sa se darame pentru insalubritate."
24. "Intr-o noapte am auzit-o pe mama:
'Baga de seama, sa nu iei iar o cocioba. Avem fata de maritat. Trebuie, de data asta, sa ne aranjam omeneste. Sa poata sa ne intre in casa un om... '."
25. "... visul ei tainic era sa ma marit cu un om cu stare."
26. "Nu va mai dau voie sa aveti fumuri!"
27. "-Esti fericita Diana?
- Fericita?
As fi vrut sa-l intreb cum poti sa fii fericit cand n-ai cu ce sa-ti platesti taxa la scoala...
.............................................
Dar pe strada a inceput sa ma chinuie si mai rau intrebarea: 'Cum sa fac rost de taxa?'".
Din copiii "de familie buna" rareori a iesit ceva. Motivul e binecunoscut, acesti copii imbuibati nu-si doresc nimic. Acesti copii imbuibati au mai mult decat isi pot dori. De aceea, in majoritatea cazurilor, valorile apar din familii ceva mai modeste, unde copiii au motivatie, au aspiratii, au teluri.
C.S. a suprins foarte bine si acest aspect, educational ca sa zic asa.
Cat zbucium putea fi in sufletul unui copil pentru scoala si ce indolenta este acum, cand scoala e moca. Daca totul e MOCA, ce rost are, nu-i asa?
Elevii din ziua de azi, de la noi, sunt - in majoritate - niste indolenti, fara nici un fel de ideal. Ideal e prea mult spus, nu au nici macar aspiratii. Iar daca au o dorinta, aceea ar fi sa se drogheze. Este foarte corect si necesar sa subliniez ca vina nu este a lor.
28. "Oglinda, care era in fata mea, am descoperit-o greu. E drept ca era mica, din acele cu marginea de tinichea, si cu un fir de liliac pictat in colt, si agatata deasupra unui piedestal pirogravat..."
Are C.S. un mod deosebit de a surpinde prin descrieri simple coloritul unei stari, a unei situatii.
29. "- Nu-ti pare rau, o intrebam, ca nu te-ai maritat cu el? Ai fi fost linistita, fara nici o grija, bogata...
- Nu, Diana, nu-mi pare rau. Tatal tau e ca o bautura tare."
30. "Am respirat adanc adierea sarata si m-am simtit cu ea, cu soarele, cu apa, cu nisipul si cu zgomotul de valuri din nou copil, din nou eu insami... "
Pentru mine este la fel. Desi pentru mine muntele este ceva sfant, ca o zeitate, intalnirea cu marea ma face din nou copil. Am cateva amintiri de la Eforie Nord care ma rascolesc. Dar cea mai emotionanta clipa a fost totdeauna contactul vizual cu marea. Niciodata n-am remarcat plaja sau alte lucruri, dar marea... Marea si briza ce iti sufla in fata si parca iti aduce tot freamatul lumii in freamatul valurilor.
31. "La Bucuresti nu erau pe atunci stranduri. Lumea isi petrecea vara mai mult la munte."
32. "Nu poti sa-i ceri socotela unei eleve de ce are ochii prea verzi, dintii prea albi si de ce toate acestea fac un contrast prea izbitor cu nuanta de cafea a pielii"
33. "Nu vad pentru ce trebuie sa ma marit"
34. "Inchipuiti-va ca ati auzi cum isi permite, in baza chimirului doldora, sa va insulte fata, ca incearca s-o cumpere ca pe-o marfa!"
Incluzandu-l pe Cobadin in actiune, C.S. cred ca a gasit mijlocul de a surprinde chiar toate laturile vietii - din perspectiva unei femei.
C. S. a punctat toate etapele si toate aspectele din viata unei femei. Si nu a facut-o intr-un mod tendentios, sau intr-un mod "feminist", ci dand un colorit viu, dar nu strident, fiecarui tablou pe care-l descrie, tablouri ce reflecta - pe etape - realitatea vietii in forma ei primara, si-mi aminteste de literatura britanica a secolului XIX.
Condesarea situatiilor, suprinderea esentelor, dar si caracterul usor moralist al actiunilor cartii fac din acest roman nu doar o lectura atractiva, ci reprezinta si un indemn la reflectie.
35. Un alt exemplu de exprimare a esentei unei realitati care s-ar putea descrie in carti intregi:
"In iarna aceea Nicu a plecat sa faca armata. Ne scria de acolo scrisori melancolice, fiindca era vesnic flamand"
36. "Dar pentru toate astea se faceau economii sangeroase"
37. "... mi-am dat seama ca am vrut sa ma marit cu el ca sa scap de lucrurile pirogravate, subrede si strambe din casa si de lampa aceea care vesnic fila."
38. "Vezi, asa imi inchipui viata, ca o panza de paianjen imensa, cenusie, lipicioasa, in care omul se zbate ca o musca."
39."... sa nu se incurce cu vreo saracie"
40. ".. si am plans ca sa scap de toate lacrimile care se adunasera in gramada pea mare in zilele acelea de alergaturi prin ger, fara sa am uneori bani pentru un corn."
Aici nu mai e vorba de mofturi, e vorba de disperare. E o stare cu atat mai grava cu cat vine dintr-o acumulare lenta, in multi ani, ce ajunge la limita suportabilitatii, si unde nu mai lipseste decat "picatura care umple paharul".
41. "Bietul tata, indignarea il gatuia mai mult decat praful"
42."Casatoria mea cu Michi mi se parea ca m-ar feri de acest destin, ca m-ar abate din calea unor primejdii, ca m-ar impiedica sa cad intr-o prapastie."
43. "Cine n-a tremurat pentru fiecare caiet, pentru fiecare carte, pentru fiecare taxa de scoala, cine n-a cunoscut aceasta cursa peste obstacole care e, pentru copiii saraci, invatatura, nu stie ce inseaman vointa, dorinta de a straluci la examen." (p.188)
Cred ca intreaga filozofie a educatiei este exprimata in aceasta fraza. Restul sunt doar vorbe.
44. Nu degeaba se spune ca "nimic nu poate inlocui laptele si dragostea de mama". Evident, totdeauna sunt exceptii. In cazul de fata, C.S. s-a intrecut pe sine:
"Doar mainile erau asprite, rosite de lesie... Doar ele vorbeau despre anii grei, de razboi si saracie.
- Du-te Diana, ma indemnase. Esti palida. Soarele o sa-ti faca bine. Eu stiu ca nu poti sa traiesti fara mare. Te cunosc.
- Dar tu poti?
- Eu pot...
Si zambetul ei resemnat spunea: 'Eu pot orice'".
45. Vacanta Dianei la Balcic are cu siguranta doua motive, introducerea lui Alex, pentru a da substanta romanului in continuare si posibilitatea de a evidentia starile sufletesti ale Dianei, ca femeie maritata, dar neimplinita emotional. Daca nu as fi citit prima parte a romanului, as fi putut crede ca Diana e doar o femeie razgaiata si un pic aroganta.
Balcicul si apoi relatia oarecum platonica dintre ea si Alex la Bucuresti, demonstraza lupta dintre dorinta interioara de echilibru si dorinta trairii pasiunii. In mod ostentativ C.S. face demonstratia imposibilitatii relatiei familiale in lipsa unei armonii de cuplu. Pentru ca un cuplu sa functioneze, cei doi trebuie sa fie cat mai asemanatori; aceasta e cheia succesului "in dragoste".
46."- Cum? Plange tata?"
Moartea tatalui Dianei, modul in care ea se comporta si apoi modul in care se raporteaza la acest eveniment, arata echilibrul precar emotional/sufletesc al eroinei.
47. "De ce n-am aratat fotografia daca tatii ii facea placere...?
...............................
Ar fi fost ultima bucurie si poate cea mai mare din viata lui"
48. Meseria aleasa, aceea de avocat, dobandita cu jertfa, as putea spune, nepotrivita pentru ea, la fel de nepotrivita ca si casnicia cu Michi, nu face decat sa tulbure un echilibru emotional aproape inexistent.
"Pentru mine nu era sigur nimic afara de prezenta lui"
Romanul acesta e o carte de intelpciune.
49. "Alex venea acum aproape seara de seara sa joace table cu Michi"
Diana era de fapt deziluzionata de serviciu, de sot, de Alex (sa zicem ca Alex era amantul). Adica de tot si toate.
" 'Poate asa incepe batranetea' imi spuneam. Implineam 21 de ani".
Ca cititor simti ca trebuie sa se intample ceva.
50. "Nu mai plec, Alex, niciodata"
Si s-a intamplat. Diana si-a gasit pasiunea. Dar oare pasiunea inseamna si viitor?
51. "'Ciudata e aceasta nevoie a ta de adapost', imi spusese Ilinca odata"
52. "- Te-am inselat Diana"
E singurul lucru care i l-as reprosa scriitoarei. Michi sa insele? E de domeniul fanteziei. Trebuia un pic de pregatire, macar o tusa. Prea a fost ca o lovitura de baros.
53. "Ce impletire de drumuri nebanuite"
54. Incepand cu "Jurnal la Balcic" C.S. ne prezinta un personaj diferit, o alta Diana. O femeie foarte frumoasa, dar egoista. A plecat la Balcic singura, cand putea sa plateasca biletele de drum pentru mama sa si Maricica, dar nu a facut-o. O femeie preocupata exclusiv de fericirea ei, care totusi intelege ca fericirea nu inseamna emotia de moment. Si cam atat. "De unde sa stiu ca fericirea nu e euforia, vartejul, betia, senzualitatea difuza..." (312)
Banuiesc ca C.S. in aceasta parte a romanului vrea sa puna in evidenta importanta alegerilor ce le facem in viata. Si spulbera - in acest fel - metafora, excelenta de altfel, a "panzei de paianjen".
Apare in mod explicit modul gresit in care Diana s-a raportat la realitate si, in consecinta, subliniaza alegerile proaste pe care le-a facut. Diana, pana la varsta Bacalaureatului, era o fata obisnuita, asa cum probabil erau zeci de mii de fete, din familii sarace, intr-o perioada grea ce a cuprins un razboi si anii de dupa. Dar Diana era o fata nu doar saraca si ambitioasa, ci foarte frumoasa. Mai mult chiar, nu doar incredibil de frumoasa, ci si deosebit de spirituala (chiar daca ea stia ca acea verva a ei e goala de continut, nu conteaza, toti suntem actori pe scena vietii). Aceste doua calitati, pentru o fata, fac chiar mai mult decat o bogatie in case si conturi in banca. Faptul ca toti barbatii ar fi divortat pentru ea, faptul ce toti tinerii cadeau in bot dupa ea, asa "saracie" cum era, demonstreaza ca Diana nu era prinsa intr-o plasa de paianjen. Ea s-a raportat gresit la realitate si a facut doua alegeri proaste, doua greseli.
Greseala fundamentala a Dianei a fost ca s-a maritat cu Michi, un tip de persoana total diferit de ea. Doi oameni care nu au chiar nimic-nimic in comun, asa cum ea recunoaste, "Fiecare cu viata lui, cu zbuciumul lui, cu judecati si sentimente tot atat de diferite, de parca am fi trait in doua case diferite...". In plus, ca sa fie o greseala totala, Diana se marita cu un "scapatat", adica tot cu un fel de "saracie", ca si ea. Doar ca in cuplul Diana - Michi, Diana este cea mai bogata. Ce ironie. Daca tot a decis sa se marite pentru o anumita stare materiala, avea nenumarate optiuni mai bune, chiar foarte bune, inclusiv varul ei, Sandu, cel cu sondele petroliere. Facand un comentariu la un roman nu pot sa fac mai multe aprecieri decat cele pot decurge din romanul in sine, dar aceasta tema merita dezbatuta separat.
Trebuie sa apreciem cum se cuvine acest roman, este o capodopera a literaturii romane.
A doua greseala este alegerea facultatii. Dreptul nu se potriveste cu structura Dianei. Apare ca o greseala ce se regaseste si acum, dupa aproape un secol, in alegerile tinerilor din ziua de azi. Exista chiar o vorba, "nici nu poti fi casiera la supermarchet daca nu ai facut dreptul", ceea ce pune in evidenta greselile tinerilor in alegerea corecta a viitorul. "Avocatia"' este o munca foarte grea, pretentioasa. E cea mai grea meserie. Nu oricine poata face fata cerintelor.
Doua greseli fundamentale, doua greseli cu consecinte pe masura.
55. "Dianet, o sa mi te prapadesti!"
56. Totdeauna ai avut orgoliul saracieie, Diana"
57. "As fi carat si pendula asta in spate ca sa o vad!"
Acum am o suspiciune, ca am terminat de recitit "Panza de paianjen". Suspiciunea mea tine de modul de incheiere al romanului, editia din 1962. Cred ca difera ultima parte a romanului publicat in 1962 fata de editia din 1938.
Cand voi ajuge la Biblioteca Nationala voi verifica.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu