In
Iunie m-am decis sa urc pe doi munti pe care nu mai urcasem
niciodata, Piatra Mare si Piatra Craiului.
Nu
as fi urcat niciodata Piatra Mare daca acolo nu ar fi canionul
paraului Tamina, mai cunoscut sub numele de Canionul 7 Scari. Am
urcat pe poteca ce iese din canion pana la Cabana Piatra Mare, o
cabana cocheta, curata. De la cabana pana in varf mai este o ora de
mers.
Taxa
de canion e de 10 lei, amenajarea este excelenta.
Din
Piatra Mare m-am mutat pe o alta piatra, Piatra Craiului. Niciodata –
nu stiu de ce – nu mi s-a parut atractiv acest munte. Poate si
pentru ca de pe creasta vezi in jur doar sate si orase, Zarnesti,
Rasnov, Magura etc., iar eu vreau sa vad munti. Un alt posibil motiv
e lipsa apei in zona de creasta, un factor foarte important. Am
intrat in Piatra Craiului prin Prapastiile Zarnestiului. Ce sa zic de
prapastiile astea, un fel de chei, denumite cam la misto prapastii.
Ele par prapastii doar daca te uiti in sus, dar aceasta situatie e
deja ridicola, sa te uiti in sus ca sa vezi prapastii.
 |
| Prapastiile Zarnestiului |
 |
| Prin Prapastii |
Am
urcat dimineata la Cabana Curmatura unde am intalnit o doamna
cabaniera foarte de treaba si buna cunoscatoare a traseelor. De la
cabana am facut un traseu mic Vf. Turnu – Vf. Ascutit si inapoi. Am
plecat cu mainile in buzunar, ma rog, cu o sticla de apa intr-o mana,
spre Saua Crapaturii si am avut parte si de o catarare.
Ca
sa fie treaba treaba, a inceput o ploaie sanatoasa, numai buna sa-mi
aduca aminte ca sunt pe munte. Catararea pe stanca uda e de-a dreptul
orgasmica. Ploaia a continuat si eu la fel pe traseul catre Vf.
Turnu. Habar nu am avut cand am trecut prin Saua Crapaturii, ca nu e
semnalizata, dar macar am stiut ca am ajuns la Vf. Turnu, caci e
semnalizat.
 |
| Cabana Curmatura |
 |
| Catarare spre Vf .Turnu |
 |
| Vf. Turnu |
De
pe varf am avut o panorama excelent de redusa, asa, vreo 30 de metri
distanta, caci ploua in continuare si era si ceata. Dupa ce am
admirat pret de vreo cateva secunde stalpul pe care era montata
placuta ce anunta varful, am continuat mersul pe creasta spre Vf.
Ascutit. Tot pe ploaie si ceata, vizibilitate intre 20 si 50 de
metri, depinde si cum mai batea vantul.
Si
cum dam eu din bocanci spre inainte, ce sa vezi? Simt ca mi se uda
sosetele, adica simt apa in bocanci. Asta e tipul ala de intamplare
ce iti blocheaza sinapsele, pe toate odata. Imposibil sa imi intre
apa in bocanci deoarece 1. bocancii mei sunt impermeabili si 2.
bocancii mei sunt de firma serioasa. Am deslusit repede misterul, mi
se scurgea apa de pe pantaloni pe picior si de pe picior in bocanci.
Morala, parazapezile sunt foarte utile si vara.
Am
ajuns la refugiul de langa Vf. Ascutit tot pe ploaie si ceata, am
inspectat refugiul si am apucat sa ma uit la ceasul telefonului
inainte ca acesta sa se inchida, caci bateria se ducea mai repede ca
mine. Desi nu era cald, desi ploua, va atentionez ca pana aici am
baut 1 litru de apa.
De
la refugiu am pornit in viteza spre Cabana Curmatura (caci stiam ca
traseul e destul de lung – 2 ore). Dupa ce am inceput coborarea pe
triunghi albastru s-a oprit si ploaia, dar au ramas ceata si norii.
Am reusit sa vad ceva din vale, am vazut si cabana de sus (acum nu
mai sunt chiar sigur). Cred ca am exagerat cu viteza, caci dupa o
ora am ajuns la cabana. Timp total aprox. 5 ore. M-am uitat pe
Meteoblue, arata pentru urmatoarele 3 zile ploaie cu fulgere.
Inspaimantator de-a dreptul. Nu ploaia, ci fulgerele.
In
ziua urmatoare ma hotarasc sa fac traseul Cabana Curmatura - Varful
Ascutit pe triunghi albastru si acolo sa decid ce voi face mai
departe, cu ideea totusi, de a urca pe si pe Vf. La Om (Piscul
Baciului). Dimineata soare. Incredibil. M-am gandit, e soare pana pe
la 11-12 si dupa aia o sa-i dea cu ploaie de o sa ma faca saramura.
Daca cu o zi inainte am fost pe traseu cu mainile in buzunar, de data
asta eram cu rucsacul in spate. Am un rucsac ce ma uraste cu toate
chingile si toate cataramele lui (si are multe). Nu vrea sa
cantareasca mai putin de 15 kile. Da’ sa cantareasca 20 sau 25 de
kilograme poate. Cu cele 15 kg in spate am inceput traseul spre Vf.
Ascutit.
 |
| Creasta nordica a Pietrei Craiului |
 |
| Panorama de la Vf. Ascutit spre Vf. Turnu |
 |
| Ultima mea aparitie editoriala, o carte destinata studentilor, profesorilor si societatii civile |
La
refugiul de pe creasta am facut o pauza mai lunga si am mancat si
pranzul. De la cabana pe creasta (triunghi albastru) am facut aprox.
3 ore si jumatate.
M-am
decis sa urc pe Vf. La Om si sa campez undeva pe acolo, poate chiar
in Saua Grind.
 |
| Creasta sudica vazuta de la Vf. Ascutit (claile) |
Urcarea
pe clai nu e grea, dar urcarea pe unul dintre varfurile Timbale (nu
stiu care dintre ele, ca nu sunt marcate) e de-a dreptul dificila cu
rucsac in spate. Nu dificila tehnic, dificila ca efort si datorita
faptului ca rucsacul te trage in afara peretelui.
 |
| In plan departat Vf. La Om |
Cred
ca dupa vreo 4 ore de la plecarea de la Vf. Ascutit am ajuns la
Varful La Om. Obosit bine, dar pe soare.
 |
| Vf. La Om (Piscul Baciului) |
Partea
proasta a fost ca din cei 3,5 litri de apa cu care am plecat de la
Curmatura mai aveam doar 1 litru. Uite asa apar dilemele. Ce sa fac?
Eram suficient de obosit ca sa imi dorec sa raman pe creasta, dar nu
poti sa ramai fara apa. Dimineata fara apa, as fi rezistat inca vreo
2 – 3 ore de coborare abrupta (mai mult de 600 m dif altitudine)?
Ei, daca as fi avut 4 litri la mine alta era situatia, dar…
Cum
eu stiam ca la Refugiul Grind de jos e apa, m-am hotarat sa cobor din
creasta. Ceea ce insemna ca nici nu mai urc inapoi.
Si
am inceput coborarea. Coborare pe grohotis, mai pe romaneste si mai
pe inteles, pe pietris. Pui un picior jos, iar pietrisul de sub
picior se duce la vale cu tot cu piciorul apartinator. A fost mai
grea coborarea decat urcarea pe Vf La Om. Daca nu as fi avut bocancii
in picioare, acolo ramaneam. Refugiul Grind de jos (sau nr. 2) se
vede din creasta. Eu coboram spre el, el se departa de mine (de
refugiu vorbesc), eu iar mai coboram, el iar se indeparta…
Dupa
vreo doua ore de coborare (nu am mai tinut evidenta timpului) am
ajuns la refugiu, la Grind. Dupa aprox. 9 ore de mers, am incheiat o
zi superba, cu vreme superba, am avut soare toata ziua. Fericit, dar
frant.
 |
| Doua caprite |
Ceea
ce stie toata lumea, am aflat si eu, la Refugiul Grind (cel de jos)
nu este apa. Tineti minte, la Grind de jos nu este apa. Acum scoateti
o coala de hartie si scrieti de 30 de ori: “La Refugiul Grind de
jos nu este apa”.
Am
baut si ultima jumatate de litru de apa si nani.
Dimineata
la 7 am fost in picioare, gata sa plec spre La Table, locul unde e
(sigur) apa, la 30 minute distanta, asa cum arata un indicator
orientat aiurea. Pe banda rosie am inceput coborarea. Dupa 40 de
minute am ajuns la La Table. Deci nu 30 de minute (am mers in viteza,
nu m-am plimbat). Aceste 10 minute conteaza in situatii de epuizare.
Bine
hidratat, tot cu soarele deasupra capului, am iesit de pe munte.
O
impresie finala, muntele Piatra Craiului este spectaculos. Iubitorii
de mers pe creste au aici 20 de km de creasta.
De
la La Table am aruncat o privire de ramas bun spre creasta sudica a
Craiului.
 |
| Creasta sudica vazuta de la La Table |
Consideratii
generale:
1.
Despre marcaj, e foarte bun, cu certitudine cel mai bun din muntii
Romaniei. Totusi, ar trebui revazuti toti timpii, ca nimeni nu se
aduce sa alerge pe munte (si nu toti montaniarzii au 20 de ani). Este
obligatoriu ca fiecare varf, fiecare şa
sa fie semnalizata cu indicator, ca mergi ca vita in desert, de nu
stii unde esti.
2.
Curatenia muntelui, surprinzator de curat.
3.
Am auzit ca Refugiul Diana a fost distrus de niste turisti. Raman la
ideea mea, ar trebui toate refugiile desfiintate.
Daca
sunteti dispusi sa carati 4 litri de apa (minim)/cap de montaniard,
merita facuta creasta Piatra Craiului.
Va
doresc carari insorite!
