Manipulatorul de mase si manipularea - un mort, Sergiu Nicolaescu

M-a scarbit isteria declansata de "cel mai mare regizor roman", care a avut o audienta de "miliarde de spectatori", pana si extraterestrii se uitatu la filmele regizate de Sergiu Nicolaescu (cand erau constipati).
Aceasta manipulare grosolana a realitatii arata ca noi iubim si tradarea, dar si pe tradatori, ceea ce arata schimbari de caracter la bouritici, de la Nenea Iancu incoace.
Nu as fi scris niciodata - pentru simplul fapt ca nu merita sa scriu - despre regizorul Sergiu Nicolaescu, hotararea mea vine din necesitatea de a contrabalansa aceasta manipulare a unui regizor nascut mort.
Ca regizor Nicolaescu a fost tot atat de bun ca regizorul ce a facut reclama la CEC pe vremea lui Ceausescu.
Nicolaescu daca a facut 60 de filme in 40 de ani le-a facut datorita sustinerii neconditionate a PCR. El a fost "propagandistul de mase" al PCR. Dar si "filatorul" artistilor romani. Toate filmele sale, direct sau indirect, slavesc clasa muncitoare si lupta de clasa a comunistilor. Manipularea intensa si fara limite a filmelor regizate de S.N. nu a tinut cont de nimic, asa incat pana si istoria noastra a fost falsificata. Propaganda totala si intensa a PCR s-a facut si prin "arta", arta manipularii de mase.
Niciun film regizat de S.N. nu a fost selectat la vreun festival de film, nici macar la festivalul de la Venetia, cel mai amarat dintre ele. Nici inainte de 1989, nici dupa 1989. In schimb, fondurile primite de S.N. erau uriase, el de fapt ar fi putut turna si 10 filme pe an, daca ar fi dorit. De partea cealalta, pe baricadele artei si succesului profesional se aflau niste tineri talentati ce au trebuit sa-si autofinanteze filmele pentru a putea face arta si nu manipulare. Tineri regizori ce au dovedit valoare, nu prin miliarde de spectatori, ci prin premiile obtinute. E adevarat ca sunt multe filme bune ce nu sunt premiate, dar aici vorbim de regia de film. Din 60 de filme nici unul nu a putut fi suficient de valoros pentru a fi macar nominalizat la vreun premiu? Regizoral, prin moartea lui S.N. se poate spune doar atat, o fosila comunista a disparut.
Si in incheiere mi se pare corect sa citez un tanar regizor, Cristi Puiu (interviu publicat in R.L. http://www.romanialibera.ro/exclusiv-rl/documentar/ce-lasa-in-urma-sergiu-nicolaescu-289040.html )
„Noi, tinerii cineaşti, nu am fost niciodată colegi cu Sergiu Nicolaescu, nici nu am fi avut cum să fim vreodată. El a fost întotdeauna un privilegiat al tuturor regimurilor şi a făcut filme după filme din postura de stăpân de tarla, de tartor al cinematografului românesc. Sigur că în ultima vreme devenise bătrân şi neputincios şi nu mai putea face rău nimănui, dar la ora la care am debutat noi era foarte vioi şi ne punea beţe-n roate cât putea. Şi putea foarte mult pentru că era chiar factor de decizie, politician şi senator. Noi, ca să ne realizăm filmele, a trebuit să facem o adevărată cursă cu obstacole şi să sărim peste toate barierele puse în calea noastră de el şi de oamenii lui."

Falsurile din filmele lui S.N.
http://adevarul.ro/cultura/istorie/falsurile-filmele-sergiu-nicolaescu-1_50eb1c6056a0a6567e4eabef/index.html
Admirat şi hulit totodată pentru filmele pe care le-a regizat, Sergiu Nicolaescu va intra în istoria cinematografiei române. Peliculele sale au umplut până la refuz cinematografele înainte de revoluţie, dar au legitimat şi falsurile istorice procesate de activiştii comunişti.
Creaţia lui Sergiu Nicolaescu s-a împletit cu politica naţionalistă a lui Nicolae Ceauşescu. Regizorul a profitat de oportunităţile create de regim şi, alături de scenaristul Titus Popovici, a realizat pelicule care hiperbolizau anvergura domnitorilor români sau îi plasau pe comunişti în centrul luptei antifasciste.
Dincolo de divertisment şi de amintirea anilor când se stătea la coadă pentru un bilet la „Cu mâinile curate“, rolul „educativ“ al acestor filme a fost mai degrabă toxic. Profesorul Marius Diaconescu semnala acest pericol într-un interviu acordat revistei „Historia“: „Românul din ziua de azi învaţă mai multă istorie de la televizor şi din filme decât din cărţile de istorie“.

 

1970: MIHAI VITEAZUL - „UNIFICATORUL“

Peliculele regizate de Sergiu Nicolaescu nu au fost gândite ca filme documentare şi nici nu trebuie utilizate ca materiale didactice. Cea mai eronată reprezentare a unui personaj istoric se regăseşte în „Mihai Viteazul“ (1970). În film, domnitorul îi învinge pe turci intrând în luptă fără armură, în cămaşă şi cu barda în mână. Producţia cinematografică îl prezintă a fi învingătorul de la Călugăreni.

În realitate, Mihai Viteazul a dominat bătălia până la un moment dat, după care, spre seară, s-a retras de pe câmpul de luptă. A lăsat oraşele Bucureşti şi Târgovişte pradă otomanilor şi s-a retras în munţi pentru a primi ajutor din Ungaria, de la Sigismund. 

Scena cea mai emoţionantă a filmului îl prezintă pe Mihai intrând în catedrala din Alba Iulia pentru a fi încoronat, aclamat de „popor“. Unirea celor trei ţări româneşti ar fi fost „pohta ce-a pohtit“ domnitorul. În realitate, Mihai Viteazul nu s-a gândit niciun moment la unirea tuturor românilor, deoarece în Evul Mediu nu exista un astfel de proiect. Mult mai târziu, la jumătatea secolului al XIX-lea, oamenii de cultură au invocat domnia lui Mihai Viteazul pentru a revendica dorinţa de secole a românilor de unire. Comuniştii au preluat şi au „îmbunătăţit“ reprezentarea de unificator a lui Mihai Viteazul.

 

1989: MIRCEA  - „NEÎNVINSUL“

Într-un interviu pentru revista „Historia“, istoricul medievist Marius Diaconescu, lector la Facultatea de Istorie a Universităţii din Bucureşti, comenta şi falsurile din filmul „Mircea“ (1989). „Toată lumea ştie că Mircea cel Bătrân îl învinge pe Baiazid în bătălia de la Rovine“, spune istoricul. 

„Învăţăm în şcoală acest lucru, avem şi poezia lui Mihai Eminescu despre bătălie. Nu este nimic adevărat, pentru că după bătălia de la Rovine, Mircea cel Bătrân stă aproape doi ani şi jumătate în Transilvania. Dacă ar fi câştigat bătălia, ce căuta în martie 1395 la Braşov şi se închina regelui Ungariei, Sigismund de Luxemburg? De ce de patru ori a încercat armata ungară să îl repună pe tronul Ţării Româneşti pe Mircea cel Bătrân şi nu a reuşit pentru că au venit turcii întotdeauna şi l-au alungat pe Mircea? A fi patriot nu înseamnă să fii mincinos. Patriotismul nu se măsoară în minciuni“, consideră Marius Diaconescu.

În film, personajul a fost „botezat“ Mircea cel Mare, evitându-se formularea Mircea cel Bătrân pentru a nu se face legătura cu vârsta înaintată a lui Nicolae Ceauşescu (71 de ani în 1989).

 

1974: UN COMISAR ACUZĂ - MINCIUNA DESPRE LEGIONARI

O altă istorie falsă legitimată de filmele lui Sergiu Nicolaescu se leagă de conflictele dintre legionari şi comunişti în anii 1940-1941. În realitate, comunişti nu au contat pe scena publică atunci. În filmul „Un comisar acuză“ (1974), Nicolaescu prezintă scena asasinării de către legionari, la închisoarea Jilava, a 64 de ofiţeri şi foşti demnitari. Se arată cum deţinuţii comunişti au fost eliberaţi pentru a scăpa de furia comandourilor legionare. În realitate, comuniştii au rămas în închisoare, deoarece legionarii nu le acordau niciun fel de importanţă şi nu şi-au propus să-i asasineze.

Filmele avându-l în rolul principal pe comisarul Moldovan debutează după „tezele din iulie 1971“ ale lui Nicolae Ceauşescu, care au culminat cu înăsprirea controlului ideologic asupra culturii. La acea dată, Sergiu Nicolaescu era secretar al organizaţiei de partid a asociaţiei cineaştilor. Cu ocazia unei şedinţe a profesioniştilor din domeniul cinematografiei, Nicolaescu l-a asigurat pe secretarul general al PCR că cineaştii au înţeles misiunea pe care le-a trasat-o secretarul general al partidului.

 

1978: REVANŞA - SARANTOPOULOS, UN „VAGABOND“

Într-o altă peliculă avându-l erou pe comisarul Andrei Moldovan, „Revanşa“ (1978), Nicolaescu legitimează varianta istoriografiei comuniste privind rebeliunea legionară. În film, comandoul condus de legionarul Parai-pan este făcut responsabil de asasinarea maiorului german Helmut Döring, cu scopul declanşării conflictului de stradă dintre Mişcarea legionară şi generalul Ion Antonescu. Încă din 1941 s-a ştiut că vinovat de acest asasinat era agentul englez de origine greacă Sarantopoulos. În filmul „Revanşa“ însă, Sarantopoulos este prezentat a fi un vagabond scos ţap ispăşitor pentru uciderea maiorului Döring.

 

PACTUL CU SECURITATEA

Fostul general de Securitate Aurel Rogojan susţine că nu doar „tezele din iulie“ au cauzat reorientarea lui Nicolaescu spre pelicule cu eroi comunişti. La acea vreme erau foarte apreciate în întreaga lume filmele poliţiste.

 Securitatea s-ar fi înţeles cu Sergiu Nicolaescu să prezinte virtuţile unui comisar de poliţie comunist, pentru a-i face simpatici în ochii cetăţenilor pe lucrătorii din Ministerul de Interne. 

Ipoteza lansată de generalul Aurel Rogojan poate fi credibilă. Istoriile oficiale de partid prezentau rezistenţa antifascistă a ilegaliştilor comunişti proveniţi din rândul muncitorilor. Se pune că Sergiu Nicolaescu şi-ar fi ales personajul principal datorită înrudirii cu un poliţist de legendă din anii ’40, pe nume Gheorghe Cambrea.

   

I-A CERUT LUI CEAUŞESCU MAI MULŢI CAI ŞI SOLDAŢI

Documentele din arhiva Partidului Comunist conservă informaţii inedite despre orientarea naţionalistă a cinematografiei în vremea lui Ceauşescu şi despre rolul lui Sergiu Nicolaescu în acest proces. Pe 6 iunie 1966, Secretariatul Comitetului Central al Partidului Comunist Român a discutat problema orientării pe viitor a producţiei de filme.

Şefii partidului erau nemulţumiţi de activitatea Consiliului Cinematografiei. Instituţia, creată în 1962, nu se achitase de sarcina ideologică trasată de partid. Regimul investea sume considerabile în producţia de filme artistice şi nu se observa creşterea sentimentului patriotic al cetăţenilor. Tocmai de aceea, conducerea PCR propunea Consiliului Cinematografiei să se consulte cu specialiştii din mediul ştiinţific pentru a produce până în anul 1970 câteva filme care să alcătuiască „ciclul epopeii naţionale“.