Tara e Romania, dar cine e poporul?

Pe langa fel si fel de lozimci si imbarbatari patriotice (au si ele rostul lor), istoria ne arata ceea ce suntem.
Noi ne imbatam cu apa rece tot timpul, pe motiv ca suntem vreun aluat deosebit, o minciuna pe care ne-o servim singuri si credem ca si altii (celelalte popoare) o inghit.
Nimic mai fals, pentru bulgari suntem doar niste "mamaligari", dar nu de acum sau de ieri, de secole.
Dar cum oare ne vedem noi, prin personalitatile acestei tari, prin ochii valorilor, nu prin ochii infractorilor.

Care infractori? Nu gainarii, ci coruptii, politicienii care in loc sa ne indrepte spre progres, ne infunda in mocirla.

I.L. Caragiale:
"Partidele politice în înţelesul european al cuvântului, adică întemeiate pe tradiţiune, pe interese vechi sau noi de clasă şi prin urmare pe programe de principii şi idei, nu există în România. Cele două aşa-numite partide istorice, care alternează la putere nu sunt în realitate decât două mari facţiuni, având fiecare nu partizani, ci clientelă"

Octavian Goga:
“Ţară de secături, ţară minoră, căzută ruşinos la examenul de capacitate în faţa Europei… Aici ne-au adus politicienii ordinari, hoţii improvizaţi astăzi în moralişti, miniştrii care s-au vândut o viaţă întreagă, deputaţii contrabandişti… Nu ne prăbuşim nici de numărul duşmanului, nici de armamentul lui, boala o avem în suflet, e o epidemie înfricoşătoare de meningită morală.” 

M. Eminescu:
„Voi aratati prin zilnica pilda ca coruptia e mijlocul cel mai lesnicios de trai in Romania. Acesta este spiritul cel rau care desface societatile romanesti si le nimiceste pan-in sfarsit; acesta este veninul care da loc la miscari sociale si la nemultumire […] contribuie a destrama spiritul public, a-l face sa nu mai creaza nici in drept, nici in bine, a nu mai astepta nimic de la munca, totul de la tertip si de la apucatura “