O istorie sincera - note de lectura 4

“O istorie sincera a poporului roman” autor F. Constantiniu. Note de lectura 4.

Decebal si provincia romana Dacia. A ramas pustiu spatiul nord-dunarean dupa retragera romanilor?

În 335 î.h., cu ocazia incursiuni lui Alexandru Macedon la nord de Dunăre, aflăm că acolo se află o populaţie despre care F. Constantiniu spune că sunt geţi (acest “la nord de Dunăre” trebuie înţeles ca o trecere din Dobrogea în Muntenia).

În 293 – 292 î.h., cu ocazia campaniei lui Lisimah împotriva lui Dromichaites, aflăm că în Muntenia exista un viteaz get, aparţinând unei populaţii destul de sărace. Numele acelei capitale, oraş, “Helis” a presupusilor geţi îmi provoacă suspiciuni, suspiciuni ridică chiar existenţa unui oraş, având in vedere că acea populatie era înapoiată.

Între 82 î.h. şi (?)35 î.h. avem certitudinea că la nord de Dunăre a existat o coaliţie de triburi sub conducerea lui Burebista, ce avea influenţe pe o suprafaţă foarte mare din acest teritoriu. Trebuie spus că Burebista nu a condus un imperiu, ci o coaliţie de triburi, ce a funcţionat atât timp cât au putut jefui. Mai trebuie spus că nu se cunosc – până acum – oraşe ale acestor triburi, prin urmare nivelul lor de civilizaţie era rudimentar. Probabilitatea cea mai mare este ca aceste triburi să aibă ca îndeletnicire păstoritul.

DECEBAL ŞI TRAIAN

Pentru o corectă delimitare spaţiu – timp este bine să ne raportăm la Imperiul Roman, ca referinţă. Acesta se întindea la sud de Dunăre, sub forma organizatorică a unei provincii, Moesia, începând cu anul 28 î.h. Această provincie a apărut în urma cuceriri de către romani a zonei actuale a Serbiei şi a unor părţi din Macedonia şi Bulgaria (Marcus Licinius Crassus, în 28 î.h.). Cu această ocazie sunt menţionaţi moesii, trib tracic ce stăpânea acea zonă.

În timpul lui Domiţian (51 – 96 d.h.) Moesia a fost împărţită în două provincii, Moesia Superioară şi Moesia Inferioară. Moesia Superioară cuprindea actualele zone din Serbia şi Macedonia, iar Moesia Inferioară cuprindea nordul Bulgariei şi Dobrogea. Prin urmare provinciile romane existau la sud de Dunăre.

La nord de Dunăre existau mai multe triburi, ca exemplu, cu aproximaţie în secolele I şi II:

- în zona Munteniei şi sudul Moldovei trăiau roxolanii - de origine sarmaţi;

- în zona Moldovei şi mai la nord trăiau carpii – de origine incertă, unii îi consideră ca o populaţie dacă, alţii sarmaţi, germanici etc., trăiau între Şiret şi Prut;

- la nord şi est de Carpaţi până la  râul Dnieper trăiau bastarnii – de origine - cel mai probabil - germanică, există incertitudini;

- în zona Banatului, Crişanei şi pe Tisa trăiau iazyges - de origine sarmaţi. Aceste triburi iaziges s-au stabilit în sec. I î.h. în Moldova şi sudul Ucrainei. După decăderea coaliţiei lui Burebista, în anul 7 î.h. romanii i-au încurajat pe iazyges să se stabilească în zona Tisei unde vor rămâne pentru mult timp;

- în zona Olteniei şi a Transilvaniei trăiau dacii – origine tracă, stăpânind un teritoriu în interiorul şi în jurul Carpaţilor.
Dacă ne raportăm la populaţia aflată la sud de Dunăre, la tribul moesilor, constatăm că în sec. I d.h. nu găsim în această zonă geţi. De unde rezultă posibilitatea ca acest trib să fi existat cu un secol sau mai multe înainte. 

Primele războaie între daci şi romani

Cu siguranţă triburile de la nord de Dunăre făceau dese incursiuni la sud de Dunăre, pentru a jefui în provincia romană Moesia.

Interesant mi se pare că deşi F. Constantiniu pomeneşte în treacăt de Marcus Licinius Crassus (datorită căruia a apărut provincia Moesia) şi expediţia lui în Dobrogea (p. 38), dar şi de unele căpetenii gete, acesta nu menţionează un nume mare dac, respectiv regele DURAS şi trece direct la Decebal.

În 85 sau 86 d.h. regele dac Duras îl trimite pe Diurpaneus într-o expediţie împotriva romanilor în Moesia, romanii sunt înfrânţi, guvernatorul Moesiei, Oppius Sabinus este ucis.

Ca urmare a acestui atac împăratul roman Domiţian vine personal în Moesia împreună cu prefectul gărzii pretoriene Cornelius Fuscus, reorganizează Moesia în cele două provincii şi reorganizează armata în vederea războiului cu dacii (aduce din Dalmaţia şi legiunile Adriux I şi II). În 86 dacii sunt înfrânţi în Moesia, iar apoi, în 88, Cornelius Fuscus trece Dunărea şi este înfrânt într-o ambuscadă de către Diurpaneus (prima bătălie de la Tapae, 88 – localitatea Bucova, Jud. Caraş-Severin).

Unii autori, fără a aduce probe, consideră că Diurpaneus este de fapt Decebal.

Un adevăr evident este acela că noi începem să avem date concrete odată cu înfiinţarea provinciei romane Moesia.

Decebal şi cele două războaie

F. Constantiniu menţionează că Decebal a devenit în 87 rege al dacilor (p. 39), iar în 89 Decebal semnează o pace cu Domiţian, Decebal devenind client al imperiului roman (adică subordonat). Remarcabil este faptul că prin această pace Decebal este recunoscut ca rege de către romani, fiind numit Rex Amicas. Trebuie menţiont că această pace a fost semnată într-un context nefavorabil imperiului roman, confruntat cu numeroase probleme la cel moment.

Merită remarcat că istoricii vorbesc despre Decebal şi despre daci, dar nu şi despre un stat Dacia.

La pag. 40 F. Constantiniu încearcă să creioneze societatea dacă, arătând că de fapt aceasta era destul de primitivă întrucât dacii nu ajunseseră la nivelul de dezvoltare necesar pentru a construi un oraş. Nu existau oraşe în Dacia, ci doar localităţi rurale şi fortificaţii (p. 45).

Decebal profită de pacea încheiată cu romanii şi îşi consolidează armata şi, ca urmare – aşa cum scrie Dio Cassius , “sporea şi trufia lor” (p. 40).

F. Constantiniu arată că Decebal în alianţă cu burii şi sarmaţii trece în Dobrogea şi atacă armata romană condusă de Traian, la locul cunoscut acum ca Tropaeum Traiani, unde este înfrânt (p. 40 – 41).

Istoria e puţin mai complexă, faptele mai semnificative decât această prezentare extrem de sumară oferită de autor. Primul război dacic (101 – 102), fără a fi o victorie uşoară şi totală a romanilor conduşi de Traian, a însemnat de fapt înfrângerea lui Decebal. Episodul la care face referire F. Constantiniu s-a petrecut în primăvara anului 102, când dacii (şi aliaţii lor) au avut mai multe bătălii cu romanii. Au fost înfrânţi de romani atât la Nicopole cât şi la Tropaeum/Adamclisi (dar şi în alte lupte). Această ultimă bătălie a avut un rol decisiv, Decebal cerând pacea. În mod evident Decebal era un bun strateg al luptelor de gherilă, dar tot în mod evident, armata romană nu putea fi înfrântă prin astfel de tactici, fiind mult superioară, numeric, logistic şi ca pregătire. Poţi să câştigi câteva bătălii, dar nu şi războiul.

Privind retrospectiv la această perioadă, Decebal apare ca un conducător ce şi-a supraevaluat puterea, resursele şi nu a înţeles momentul conjuctural, împărat nu mai era Domiţian, un individ ce nu a luptat efectiv niciodată, ci Traian, un comandant militar renumit, iar imperiul nu mai avea alte probleme.

Al doilea război daco-roman are loc în 105-106 ca urmare a atacurilor dacilor asupra garnizoanelor romane, dar şi a altor fapte. Având în vedere că Decebal obţinuse o pace foarte favorabilă ca urmare a înfrângerii din 102, atitudinea sa şi faptele sale ne demonstrează că nu înţelegea corect realitatea.

În urma mai multor bătălii romanii asediază Sarmizegetusa cu doar două legiuni şi un detaşament (Adiutrix II şi Flavia Felix IV, detaşamentul din legiunea Ferrata VI). O legiune era formată din aprox. 6000 de luptători. Legiunea Adiutrix II după această luptă va fi cantonată în Aquincum (Budapesta) până în sec. III. (provinciile romane au ocupat si zona Panoniei, romanizând şi acolo).

Ca urmare a înfrângerii lui Decebal, Moesia Inferioară se extinde, va cuprinde şi Muntenia, estul Olteniei, sudul Moldovei şi sud-estul Transilvaniei, în timp ce noua provincie romană Dacia va cuprinde vestul Olteniei şi cea mai mare parte a Transilvaniei (nu toată), dar şi o parte a Banatului.

CINE A RĂMAS DUPĂ RETRAGERA ROMANĂ?

Evident, din războaiele dintre romani şi daci se pot desprinde numeroase şi interesante, chiar educative, concluzii. Am şti şi mai multe dacă am reuşi să găsim lucrarea lui Traian “De bello dacico”, despre care ni se tot spune că a dispărut. Romanii au păstrat însemnări despre toate nimicurile, cât costa reparaţia sandalelor unui soldat, scrisorile pe care le primea un soldat de la soţia sa, care era meniul unui soldat şi cât costa etc., dar exact lucrarea unuia dintre împăraţii romani nu s-a păstrat! Greu de crezut. Suntem ca în zicala “Şi proşti şi fără noroc”. Sunt convins că dacă statul român (bine, nu ăsta, plin de infractori şi ciumpalaci) ar face demersuri insistente, am da de această lucrare, “De bello dacico”. Sau poate sunt lucruri de care nu vrem să ştim…

Mult mai important este să înţelegem realitatea din spaţiul nord dunărean după retragera romanilor din nordul Dunării.

Ca urmare a victoriei lui Traian şi înfiinţarea provinciei Dacia, aici sunt aduşi numeroşi colonişti de pe întreg cuprinsul imperiului. Romanizarea populaţiei băştinaşe s-a realizat prin limbă. Odată cu romanizarea şi nivelul de civilizaţie a crescut, datorită introducerii administraţiei romane. Au apărut 12 oraşe înfloritoare în provincia Dacia (cum semnalează autorul la p.45).

În mod evident, ca urmare a colonizării masive, în provincia Dacia e greu de spus care era procentul dintre daci şi colonişti. Dar într-un mod şi mai evident, putem discuta de o populaţie nouă, rezultată din amestecul coloniştilor din întreg imperiul cu dacii, proces definitiv, ce a avut loc pe o perioadă lungă de timp, respectiv 165 de ani.

În mod pentru mine inexplicabil, istoricii români, dacopaţi sau nu, discută doar despre provincia Dacia, ca şi cum dacii din estul Olteniei, din Muntenia, din sud -estul Transilvaniei, din Moldova nu ar exista (Moesia Inferioară), dar şi din jurul provinciei romane, zonele neocupate de romani. Administraţie romană nu fost şi în nordul Moesiei Inferioare? Colonizare nu s-a făcut şi acolo? Este cel puţin naivă această abordare a istoriei dacilor, a transformării acestei populaţii prin romanizare, doar prin abordarea unilaterală, din perspectiva dacilor din provincia Dacia. În cazul în care dacii au reprezentat doar populaţia din zona provinciei romane Dacia, înseamnă că celelate triburi nu erau daci, iar în Muntenia (aşa cum am arătat) trăiau roxolanii. Acestă abordare – în mod obiectiv – restrânge mult aria de răspândire a dacilor. E regretabil că nu avem la dipoziţie o hartă certă din sec. I (dinainte de cucerirea romană), cu toate triburile din zonă.

În 271 (plus minus câţiva ani) are loc retragerea romană din Dacia. Această acţiune a dat loc unor speculaţii de genul “la nord de  Dunăre a rămas pustiu”, adică fostele provincii romane Dacia şi Moesia Inferioară au rămas teritorii nelocuite. O aberţie, evident. În disputa nu doar sterilă, ci şi politicianist-naţionalist-demagogică dintre istoricii români şi unguri, s-a încercat mereu acreditarea ideii exprimate mai sus. Este evident şi incontestabil faptul că armata şi administraţia romana s-au retras în totalitate la sud de Dunăre, dar asta nu înseamnă “golirea” acelor teritorii (cum se exprimă Eutropius, citat de F. Constantiniu la p. 47).

În istorie cunoaştem într-adevăr o “golire” a unui teritoriu, dar în cu totul alte condiţii. În conflictul dintre Imperiul Hasburgic şi Imperiul Otoman,”Asediul Vienei” 1683, sârbii din zona Kosovo şi o parte a Serbiei medievale temându-se de răzbunarea otomanilor migrează, se refugiată la hasburgi într-un număr impresionant, circa 500.000 de oameni (stabilindu-se pe Tisa). Ca urmare a acestei plecări masive, în această regiune s-au putut instala turcii otomani, ce în zilele nostre au determiant un război religios, războiul din Kosovo (1996 – 1999).

În cazul spaţiului nord-dunărean nu existau motive pentru care întreaga populaţie să-şi părăseacă gospodăriile ca urmare a retragerii administraţiei romane, atât din Dacia, cât şi din Moesia Inferioară. O populaţie romanizată a rămas acolo, nu doar în fosta provincie Dacia, dar şi în Muntenia, Oltenia de Est, sudul Moldovei, Dobrogea.

Un argument în favoarea existenţei unei sau unor structuri de tip statal în fosta provincie romană Dacia după retragerea din 271 o reprezintă cucerirea ei de către goţi (ramura numită “tervingi”) în 295, după înfrângerea carpilor, moment în care se stabilesc în fosta Dacie şi sunt recunoscuţi de romani ca Foederatus (opoziţia carpilor poate avea mai multe semnificaţii). Goţii rămân în acest teritoriu mult timp. Pare destul de evident că dacii liberi, după plecarea administraţiei romane, au avut posibilitatea de a se instala în fosta provincie. Acel amestec de populaţii nu putea avea decât un efect benefic, goţii reprezentând o populaţie evoluată, foarte mare, ce a influenţat civilizaţia întregii Europe. Prin urmare, spatiul la nord de Dunăre, în fosta provincie romană Dacia nu a rămas pustiu, fiind populat de mai multe triburi, goţii fiind cel mai semnificativ trib.

Efortul nostru de a găsi o origine romană precursoare a naţiunii române trebuie fundamentat pe această populaţie nord-dunăreană romanizată. În mod deosebit de clar, naţiunea română nu s-a format din această populaţie romanizată, ci din amestecul acestei populaţii cu multe alte populaţii, cea mai importană dintre acestea fiind slavii.

Mi se pare total greşit să căutăm o “puritate naţională”, să încercăm să demonstrăm că noi suntem urmaşii direcţi ai romanilor, sau reluând – cum se întâmplă acum – teza lui N. Densuşianu, după care şi romanii erau de fapt la origine daci… Aberaţiile în Istorie trebuie oprite. Prin urmare, în zona actuală a României, în antichitate au trăit mai multe populaţii, într-un amestec întins pe mai multe secole.

Am putea lua exemplul de la francezi, ce nu se consideră descendenţi din “gali”, ci din franci (triburi germanice originare din zona de est a Rinului), ce au încercat să ocupe zona de nord a Franţei şi Belgia încă din sec. III. În sec. V francii ocupau în număr mare aceste ţinuturi, dar şi părţi din Spania. Între triburile francilor se remarcă: ripuarii (“poporul râului”) şi salii.

Aşa cum am mai scris, ca urmare a romanizării la nord de Dunăre găsim acolo o populaţie mai civilizată, vorbitoare a limbii imperiului roman, cunoscută apoi mai ales sub denumirile de vlahi sau valahi.

Lipsa informaţiilor despre populaţia de la nord de Dunăre între sec. IV şi XII este reală şi F. Constantiniu o explică pe înţelesul tuturor (p. 48 – 49).

Luptator dac (statuie din timpul lui Traian, probabil) pe Arcul triumfal al împăratului Constantin, ridicat în 315 la Roma. 

Sarmizegetusa Regia, intre istorie si masluire (IX)

"Sanctuarul" de pe terasa 10 se vede in fotografia de mai jos, notata cu cifra 5.
In afara de amplasarea taberelor de corturi in site-ul UNESCO, mai putem observa cateva aspecte ce ne incanta privirea .

Sageata de culoare turcoise notata cu cifra 1 ne indica faptul ca acolo este deja un drum facut de masini.
Adica se intra cu masina in site frecvent, nu doar ocazional.
Sageata cu numarul 2 ne arata pietrisul din zona numita "sanctuar". Acest pietris este de rau. Dacii nu foloseau pietris de rau, cel putin nu la Gradistea Muncelului.
Dar de unde e pietrisul?
Istoria noastra este o istorie pe care altii, dar si noi, au masluit-o cu buna stiinta.
In anii 50 din secolul trecut, dupa instaurarea regimului sovietic in Romania, au aparut istoricii "de partid". Pe langa activistii si agitatorii partidului comunist, mai lipseau istoricii de partid.
Acesti istorici, ghidati de activistii comunisti, au incercat diferite manevre. Manevre in defolosul stiintei.
La Gradistea Muncelului, de exemplu, s-au "resapat" mare parte din vestigii. Cea mai mare modificare a site-ului a avut loc la inceputul anilor 80 (sec. XX) pentru o vizita a lui Ceausescu, ce nici macar nu a mai avut loc. Dar modificarile s-au produs. Insa masluiri in site, s-au produs inca din anii 70, cu un deceniu inainte.
Sanctuarul din poza de mai sus a fost amenajat pentru acea vizita si asa a ramas. Pe langa pietrisul de rau, mai avem niste probleme. Ca de exemplu,"plintele" fabricate de comunisti.
Asa cum se poate observa in foto 6, avem de-a face cu doua tipuri de "plinte" (discuri).

In foto de mai sus, cu cifra 3 vedem notata sageata ce ne arata ceva ce nu exista. Sageata numarul 4 ne indica o plinta pusa pe ceva ce nu exista. Ceea ce ne indica sageata numarul 3 poate fi o realizare extraterestra antica, daca nu ar fi o "opera" comunista, realizata la indicatia tovarasei Suzana Gadea.

Ce a vrut sa demonstreze cu asta tovarasa Gadea?

Sarmizegetusa Regia, intre istorie si masluire (V)

La Sarmizegetusa Regia Gradistea Muncelului exista mai multe locuri unde au fost descoperite amenajari ale dacilor si ale romanilor cuceritori, denumite de istorici si cercetatori "terase", la randul lor numerotate de la unu la 11.

Pe terasa a 11-a s-a descoperit ceea ce istoricii numesc "Sanctuarul mare circular". De mentionat ca toate aceste denumiri sunt in parte arbitrare, caci nu se cunoaste titulatura dacica sau romana a amenajarilor si constructiilor gasite la Sarmizegetusa Regia. 

"Sanctuarul mare circular" este usor de recunoscut dupa lemnele infipte in mijlocul lui. In fotografia de mai jos efectuata in 2011 se poate observa acest vestigiu.

Se poate observa cu usurinta ca acest loc denumit sanctuar, este de fapt un cerc facut din doua randuri de pietre, un rand exterior din pietre mai mari si in interiorul acestuia un alt rand de pietre mai mici slefuite, adica un cerc dublu de piatra. In interiorul acestui cerc dublu se afla niste lemne infipte, in doua cercuri concentrice. Dar ce reprezinta acest loc si ce rol au acele lemne? Cine a infipt lemnele?

Pe terasa a 11-a s-a sapat de mai multe ori in decursul istoriei, primele sapaturi avand loc chiar in secolul XIX. De specificat ca in mod oficial se cunosteau ruinele de la Gradistea Muncelului inca din sec. XVI. 

In ziua de 21 iulie 1803 incep primele sapaturi (recunoscute) pentru a se vedea ce e cu ruinele de la Gradistea, sapaturi efectuate sub conducerea lui B. Aigler, cu o echipa de 10 muncitori, sub coordonarea lui P. Torok, comisar din partea Tezaurariatului Cameral (lucrarea amintita, p. 127). 

Care este istoria cercetarilor cercului dublu de piatra de la Gradistea Muncelului?

De retinut ca in 1804, maiorul de geniu M. Pechy intocmeste si publica un raport dupa vizitarea ruinelor de la Sarmizegetusa, raport in care descrie si cercul dublu de piatra (ale carui pietre considera ca sunt din Dealul Cetatii din Deva) (p. 131). Nu stim daca aceasta e cu adevarat prima mentiune a acestui vestigiu, dar aceasta mentiune exista si o luam in considerare. Faptul ca in 1804 acest cerc dublu de piatra era descoperit/vizibil ne indica faptul ca acolo s-au facut sapaturi cuprinzatiare si intense in 1803 sau poate chiar mai inainte.

Acolo sapa si altii, istorici amatori sau doar cautatori de comori. In 1847, printre cei ce sapa sunt si Ackner, Neigebaur si Fodor, ce publica descrieri detaliate ale Gradistei (p 133-134). Ackner considera cercul dublu de piatra ca fiind "Circus". 

G. Finaly publica mai multe documente despre Gradistea Muncelului, dar intreprinde si o drumetie la Gradistea (probabil in 1910) unde descrie printre altele: "cercul dublu de piatra" si "cladirea pentagonala" (p. 134). Unde e cladirea pentagonala?

La propunerea lui Finaly, Lang si Kuzsinszky tot perimetrul de la Gradistea (591 iugare) este declarat monument al naturii (p. 135). 

In 1924 sub coordonarea lui D. M. Teodorescu se efectueaza sapaturi la Costesti si Gradistea. In 1926 a fost sectionat sanctuarul mare circular (p. 142). Teodorescu publica in 1930-1931 o lucrare "Cetatea dacica de la Gradistea Muncelului".

Eu nu detin date despre alte sapaturi la Sarmizegetusa pana in anul 1950. Consider ca este aproape imposibil ca acestea sa nu fi existat. 

Din 1949 pana in 1972 conducerea colectivelor de cercetare si a sapaturilor arheologice a fost incredintata lui Constantin Daicoviciu (p.151). Eu exprim doar o parere personala, din acest moment, 1949, a inceput implicarea propagandei comuniste in manipularea istoriei. Este cunoscut si faptul ca tatal si fiul Daicoviciu au dorit sa-si atribuie cat mai multe descoperiri arheologice.

In 1950 s-a sectionat din nou marele sanctuar circular si s-au identificat pe terasa 11 mai multe vestigii, printre care si micul sanctuar circular (p. 151-152). Despre aceste sapaturi C. Dacoviciu publica cateva rapoarte in SCIV, II, 1, 1951, p. 95-126. 

In 1951 s-a dezvelit complet marele sanctuar circular (p. 152).  Foarte interesant de remarcat ca acum este prima data cand se vorbeste de "urmele stalpilor de lemn" din cercul dublu de piatra. Deci nu se pune problema existentei unor stalpi de lemn, ci a unor "urme". Se mai precizeaza ca in 1950 nu s-a urmarit identificarea tuturor acestor urme, ci s-a calculat numarul de stalpi din cele doua cercuri concentrice (p. 152).

Aceste fapte ma determina sa exprim mari indoieli despre existenta, amplasarea si numarul acestor lemne infipte in cercul dublu de piatra. Cu atat mai mult cu cat acesti stalpi, daca ar fi existat, ar fi trebuit sa se gaseasca fixati/sprijiniti pe niste plinte de piatra! Deci nu au gasit arheologii plinte de piatra, dar au gasit urme ale unor stalpi de lemn, dupa 2000 de ani! Incredibil!

Mai trebuie mentionat si faptul ca unii arheologi sustin ca in mijlocul acestui cerc dublu de piatra s-ar fi gasit si o constructie cu absida. Unde e constructia cu absida? A existat sau nu? Daca a existat, cine a distrus-o?

Pe baza informatiilor prezentate (este foarte posibil ca informatiile mele sa fie insuficiente) eu consider ca in cercul dublu de piatra numit "sanctuarul mare circular" nu au existat niciun fel de lemne infipte de catre daci sau romani. Iar titulatura de "sanctuar" este nefondata.

Mai trebuie amintita si traditia orala ce explica aparitia lemnelor din cercul dublu de piatra in legatura cu regizorul Sergiu Nicolaescu, ce a turnat aici scene din filmul "Dacii". 

Mai trebuie precizat ca acest cerc dublu de piatra nu reprezinta sub nicio forma un calendar, nici mai avansat, nici mai primitiv. Calendarul e o teorie fantasmagorica.

Falsificarea istoriei si a vestigiilor de la Sarmizegetusa Regia reprezinta o mare rusine. Un alt fals il voi dezbate in episodul urmator, asa numitul "Soare de andezit". 

(in curand) 

PS

Constat (cu uimire) ca se prezinta lucruri false pana si in tezele de doctorat in istorie.

Sarmizegetusa Regia, intre istorie si masluire (II)

Asa cum am aratat deja, Consiliul Judetean Hunedoara a dorit sa faca o parcare la Sarmizegetusa Regia Gradistea Muncelului si a facut-o. Putin a lipsit ca zidul fortificatiei sa nu se prabuseasca din cauza lucrarilor pentru aceasta parcare. Dar nu este exclus ca in viitor, datorita erodarii solului si a alunecarii in continuare a pamantului sa se produca prabusirea zidurilor. Foarte grav. De aceea eu cred ca trecerea acestui loc sacru pentru natiunea romana, trecerea acestui monument UNESCO de la Ministerul Culturii la Consiliul Judetean Hunedoara a fost o eroare (trecerea s-a facut in Februarie 2013, la doi ani dupa faptele relatate deja).

In foto nr 2 (poza de mai sus, realizata in 2011) vedem zidul fortificatiei de la intrarea "Portii de Vest". 

Cifra 9 ne arata cum - datorita lucrarilor de la parcare - pamantul s-a surpat pana la aproximativ 30 cm de zid (in dreptul cifrelor 10 - 12). 

Dar despre care zid este vorba? Despre zidul fortificatiei, bineinteles. Si totusi intrebarea ramane: "Despre care zid este vorba?".Fotografia nr. 2 dezvaluie un fapt incredibil, respectiv existenta a doua straturi distincte de blocuri de piatra in peretele fortificatiei. Un strat inferior, de doua randuri de blocuri de piatra, notate in foto cu cifra 12 si deasupra, alte patru randuri de blocuri, notate cu cifra 11.

Dupa cum este cunoscut dacii nu foloseau niciun fel de "mortar" pentru a lega blocurile de piatra intre ele. Nu se cunostea cimentul, in consecinta nu au folosit ciment. Sageata notata cu cifra 10 ne indica prin linia punctata cu rosu faptul ca la Sarmizegetusa Regia exista un strat de mortar intre primele doua randuri de blocuri de piatra de la baza (cifra 12) si celelalte, de deasupra (cifra 11). Acest fapt ma determina sa sustin ideea ca aici s-a construit un zid peste un alt zid, prin urmare s-a modificat site-ul istoric. Cele patru randuri de blocuri de piatra superioare notate cu cifra 11 reprezinta o constructie realizata pe vremea comunistilor (inainte de 1989), nu o constructie a dacilor sau a romanilor ce au cucerit aceasta fortificatie.

Modificarea unui site istoric inseamna falsificarea acestuia, falsificarea istoriei, de fapt. Dar de ce trebuia sau de ce trebuie sa ne falsificam istoria?

Eu devin suspicios si ma intreb daca macar cele doua randuri de blocuri de piatra de jos (cifra 12) sunt originale, nu cumva intreaga fortificatie este un fals? Ce e adevarat in site-ul de la Sarmizegetusa Regia?

(va urma)

.

Sarmizegetusa Regia, intre istorie si masluire (I)

Pe masura ce timpul imi va permite, voi scrie despre starea actuala a vestigiilor de la Sarmizegetusa Regia. 
Starea actuala a site-ului istoric de la Sarmizegetusa Regia - Gradistea Muncelului, vestigiile si amenajarile ce pot fi acum vazute, dateaza - in buna parte - din perioada comunista, amenajari efectuate inainte de 1989.
Nu ar fi nimic rau in asta, daca aceste amenajari nu ar fi dus la modificari esentiale in site, la falsificarea unor vestigii si, prin urmare, la o denaturare a acestui loc istoric, o denaturare a istoriei noastre.
Eu nu pun la indoiala munca de cercetare efectuata de istorici in site, nici rezultatele obtinute, nici probitatea profesionala a acestora. Eu discut despre amenajarea site-ului istoric de la Sarmizegetusa Regia.
Pentru a nu discuta doar pe seama a ceea ce vedem "cu ochiul liber", ma raportez si la o lucrare intitulata "Cetati si asezari dacice in Sud-Vestul Transilvaniei" (1989), autori: Hadrian Daicoviciu, Stefan Ferenczi, Ioan Glodariu .
Asa cum am scris si in urma cu doi ani pe un alt blog, in opinia mea la Sarmizegetusa Regia s-a falsificat istoria in numele si totodata in spiritul ideologiei comuniste, ceea ce nu poate fi decat grav. In plus, ne si batem joc de aceste locuri sacre. Cum ne batem joc? Voi arata in continuare.
Eu, nefiind istoric, nu-mi permit sa emit judecati de valoare, dar ca cetatean am dreptul sa-mi pun intrebari, am dreptul sa critic si mai ales, am dreptul sa fiu corect informat cu privire la istoria poporului din care fac parte.
Imi asum rolul de "Toma Necredinciosul", de cetatean suspicios ca este pacalit in raport cu vestigiile de la Sarmizegetusa Regia, caci aceasta este momentan convingerea mea; aici, in acest loc sacru al istoriei natiunii romane, s-a falsificat istoria.

Sa incepem cu intrarea in site, in cetatea Sarmizegetusa Regia, unde se presupune ca au locuit capeteniile Regatului Dacia. Eu am scris ca se presupune pentru ca nu exista o unanimitate, nici macar un consens asupra acestui fapt (si asa cum deja am specificat, nu doresc sa ma pronunt asupra evenimentelor istorice).

In fotografia de mai sus vedem intrarea "Poarta de Vest" a fortificatiei (foto realizata in 2011).
Cifra nr. 7 (cu rosu) indica zidul fortificatiei. Cifra nr. 8 indica locul unde Consiliul Judetean Hunedoara a facut pe langa parcarea din fata fortificatiei si niste trepte. In urma scandalului produs prin mutilarea site-ului, treptele au fost distruse (parcarea a ramas), pentru a nu sta marturie prostiei de tip bizonic (ca acum nu se mai poate vorbi de "avant proletar"). Vestigiilor de la Sarmizegetusa Regia Gradistea Muncelului le lipseau o parcare si niste trepte. Atat putem, atat facem. Doar ca distrugem. Excavatia pentru parcare s-a oprit cam la 1,5 metri de zidul cetatii. Despre mareata lucrare cititi aici http://www.mediafax.ro/cultura-media/lucrarile-la-parcarea-de-la-sarmizegetusa-regia-s-au-facut-fara-autorizatie-vestigiile-posibile-sunt-compromise-8554247.
"Istoricii şi arheologii sunt absolut şocaţi de inconştienţa şi incompetenţa edililor locali care au ajuns la „performanţa" de a aduce grave avarii unicului sit arheologic din România aflat pe lista Patrimoniului UNESCO. „Această atitudine este pur şi simplu de neetichetat", a declarat Răzvan Theodorescu, fost ministru al Culturii şi istoric de artă" (http://www.romanialibera.ro/actualitate/eveniment/la-sarmizegetusa-ancheta-trece-parcarea-ramane-233083.html).
Dar nici pe departe aceasta parcare si acele trepte nu reprezinta cele mai mari grozavii petrecute in acest loc.
(va continua)