luni, 26 septembrie 2016

Alerg, deci exist.


Din momentul in care nu mai visam, nu mai traim.
Kilian Jornet Burgada



The multiple record holder and 3-time winner of the Mont Blanc ultra trail will bring together the sports of ski alpinsim and ultra running as he attempts a series of mountain routes in ground-breaking style - several of them never attempted previously. This spectacular journey will redefine the idea of 'travelling light' with technical equipment and back up kept to a bare minimum. The powerful force of nature will provide a rich backdrop for encounters with the natural world and humanity as Kilian attempts the 'Summits of My Life'.

sâmbătă, 17 septembrie 2016

Ganduri despre munte

Sa pornim cu inceputul, adica cu statutul de montaniard. Daca iti place sa faci un gratar pe firul apei, sa asculti manele si sa te lauzi ca ai fost la munte foarte bine. Ramai acolo, nu urca pe munte! Muntele nu e loc de exibitionism, de orice fel. Nu e nici un loc de manifestare a orgoliului. Muntele nu e un spatiu al stridentelor, de orice tip.

Muntele este o forma de relief ce il face greu accesibil, in raport cu campia sau dealul. Pe de alta parte, muntele ofera o diversitate de privelisti. Pe langa imagini spectaculoase muntele ofera ceva esential, natura in stare pura. Daca o parte a montaniarzilor urca pe munte pentru a se intrece cu ei insisi, cei inteligenti, daca alti montaniarzi urca pe munte pentru a cuceri muntele, cei idioti, sunt si montaniarzi ce urca pe munte pentru a se intalni cu natura in stare pura, pentru a medita, cei intelepti.

Mi se pare esential sa patram muntele ca ultim refugiu al omenirii in calea distrugerii mediului, al planetei. Muntele este ultimul refugiu al oamenilor din calea acestei forme de existenta pe care o numim “civilizatie”, o civilizatie a distrugerii. Daca nu ne putem abtine sa distrugem tot ce atingem, ar fi o dovada de intelepciune sa protejam macar muntii. Din acest punct de vedere consider ca a face muntii accesbili tuturor, a facilita accesul tuturor pe munte este o grava si fundamentala greseala. In acest mod facilitam de fapt accesul cocalarilor pe munte si distrugerea acestui spatiu natural ramas intact pana de curand. In acest sens sunt impotriva crearii oricaror mijloace ce favorizeaza accesul pe munte, inclusiv contructia refugiilor. Daca judecam bine, refugiile nu reprezinta un ajutor decat pentru cocalari, montaniarzii isi cara cortul in spate, nu? Refugiile sunt si locul unde se formeaza “gropile de gunoi”. In timp ce montaniarzii isi cara gunoiul in spate, cocalarii si-l lasa oriunde. Sunt si impotriva crearii unor mijloace ce favorizeaza accesul in zonele mai grele ale muntelui, amenajarile de genul “via ferrata”. Aceste mijloce ajutatoare nu fac altceva decat sa favorizeze patrunderea cocalarilor in zonele greu accesibile ale muntelui. Pe de alta parte, reprezinta si un pericol, intrucat aceste amenajari reprezinta intr-un fel o “invitatie” pentru cei nepregatiti sa urce pe munte. Multi indivizi, din diferite motive, se avanta pe munte complet nepregatiti, din toate punctele de vedere.
Mai grav decat realizarea acestor amenajari mi se pare constructia drumurilor pana in inima muntilor. Datorita acestor drumuri oamenii au acces deplin in munte si odata cu ei se produce si distrugera acestor ultime spatii naturale. M-as bucura mult daca salvamontistii ar intelege insemnatatea muntelui, nu doar din punct de vedere turistic, si ar renunta la constructia refugiilor, dar  si la amenajarea traseelor in zonele dificile.

Muntele nu este un prilej de competitie. Cei mai multi dintre cei ce urca pe munte fac parte din categoria “competitorilor”, sunt acei ce vor sa se laude cu numarul si inaltimea muntilor pe care au ajuns. Ei nu inteleg nimic din maretia naturii si prin urmare, nu se pot imbogati spiritual din asemenea experiente. Pentru ei muntele reprezinta doar o denivelare pe care reusesc, chiar cu pretul vietii, sa o “cucereasca”.
Cel mai adesea am intalnit tineri pe munte, mereu grabiti, mereu cu ochii pe ceas, chiar obsedati sa realizeze timpi mai buni ai traseului decat cei indicati pe marcaje. Goana dupa iluzii. Nu conteaza cat de repede ajungi din punctul A in punctul B, conteaza cat de bine te simti calatorind din punctul A in punctul B. Conteaza ce trairi ai putut avea si ce amintiti iti vor ramane. Graba pe crestele muntilor arata de fapt superficialitatea acestei categorii de montaniarzi.


Pentru mine muntele este un loc special unde ma pot intalni cu mine insumi si cu universul.  



Pe creasta Muntilor Fagaras 2014



"Muntele inseamna intelepsciune, adevar si frumusete" J. W. Goethe



miercuri, 7 septembrie 2016

O istorie sincera - note de lectura 4

“O istorie sincera a poporului roman” autor F. Constantiniu. Note de lectura 4.

Decebal si provincia romana Dacia. A ramas pustiu spatiul nord-dunarean dupa retragera romanilor?

În 335 î.h., cu ocazia incursiuni lui Alexandru Macedon la nord de Dunăre, aflăm că acolo se află o populaţie despre care F. Constantiniu spune că sunt geţi (acest “la nord de Dunăre” trebuie înţeles ca o trecere din Dobrogea în Muntenia).
În 293 – 292 î.h., cu ocazia campaniei lui Lisimah împotriva lui Dromichaites, aflăm că în Muntenia exista un viteaz get, aparţinând unei populaţii destul de sărace. Numele acelei capitale, oraş, “Helis” a presupusilor geţi îmi provoacă suspiciuni, suspiciuni ridică chiar existenţa unui oraş, având in vedere că acea populatie era înapoiată.
Între 82 î.h. şi (?)35 î.h. avem certitudinea că la nord de Dunăre a existat o coaliţie de triburi sub conducerea lui Burebista, ce avea influenţe pe o suprafaţă foarte mare din acest teritoriu. Trebuie spus că Burebista nu a condus un imperiu, ci o coaliţie de triburi, ce a funcţionat atât timp cât au putut jefui. Mai trebuie spus că nu se cunosc – până acum – oraşe ale acestor triburi, prin urmare nivelul lor de civilizaţie era rudimentar. Probabilitatea cea mai mare este ca aceste triburi să aibă ca îndeletnicire păstoritul.

DECEBAL ŞI TRAIAN

Pentru o corectă delimitare spaţiu – timp este bine să ne raportăm la Imperiul Roman, ca referinţă. Acesta se întindea la sud de Dunăre, sub forma organizatorică a unei provincii, Moesia, începând cu anul 28 î.h. Această provincie a apărut în urma cuceriri de către romani a zonei actuale a Serbiei şi a unor părţi din Macedonia şi Bulgaria (Marcus Licinius Crassus, în 28 î.h.). Cu această ocazie sunt menţionaţi moesii, trib tracic ce stăpânea acea zonă.
În timpul lui Domiţian (51 – 96 d.h.) Moesia a fost împărţită în două provincii, Moesia Superioară şi Moesia Inferioară. Moesia Superioară cuprindea actualele zone din Serbia şi Macedonia, iar Moesia Inferioară cuprindea nordul Bulgariei şi Dobrogea. Prin urmare provinciile romane existau la sud de Dunăre.
La nord de Dunăre existau mai multe triburi, ca exemplu, cu aproximaţie în secolele I şi II:
- în zona Munteniei şi sudul Moldovei trăiau roxolanii - de origine sarmaţi;
- în zona Moldovei şi mai la nord trăiau carpii – de origine incertă, unii îi consideră ca o populaţie dacă, alţii sarmaţi, germanici etc., trăiau între Şiret şi Prut;
- la nord şi est de Carpaţi până la  râul Dnieper trăiau bastarnii – de origine - cel mai probabil - germanică, există incertitudini;
- în zona Banatului, Crişanei şi pe Tisa trăiau iazyges - de origine sarmaţi. Aceste triburi iaziges s-au stabilit în sec. I î.h. în Moldova şi sudul Ucrainei. După decăderea coaliţiei lui Burebista, în anul 7 î.h. romanii i-au încurajat pe iazyges să se stabilească în zona Tisei unde vor rămâne pentru mult timp;
- în zona Olteniei şi a Transilvaniei trăiau dacii – origine tracă, stăpânind un teritoriu în interiorul şi în jurul Carpaţilor.
Dacă ne raportăm la populaţia aflată la sud de Dunăre, la tribul moesilor, constatăm că în sec. I d.h. nu găsim în această zonă geţi. De unde rezultă posibilitatea ca acest trib să fi existat cu un secol sau mai multe înainte. 

Primele războaie între daci şi romani
Cu siguranţă triburile de la nord de Dunăre făceau dese incursiuni la sud de Dunăre, pentru a jefui în provincia romană Moesia.
Interesant mi se pare că deşi F. Constantiniu pomeneşte în treacăt de Marcus Licinius Crassus (datorită căruia a apărut provincia Moesia) şi expediţia lui în Dobrogea (p. 38), dar şi de unele căpetenii gete, acesta nu menţionează un nume mare dac, respectiv regele DURAS şi trece direct la Decebal.
În 85 sau 86 d.h. regele dac Duras îl trimite pe Diurpaneus într-o expediţie împotriva romanilor în Moesia, romanii sunt înfrânţi, guvernatorul Moesiei, Oppius Sabinus este ucis.
Ca urmare a acestui atac împăratul roman Domiţian vine personal în Moesia împreună cu prefectul gărzii pretoriene Cornelius Fuscus, reorganizează Moesia în cele două provincii şi reorganizează armata în vederea războiului cu dacii (aduce din Dalmaţia şi legiunile Adriux I şi II). În 86 dacii sunt înfrânţi în Moesia, iar apoi, în 88, Cornelius Fuscus trece Dunărea şi este înfrânt într-o ambuscadă de către Diurpaneus (prima bătălie de la Tapae, 88 – localitatea Bucova, Jud. Caraş-Severin).
Unii autori, fără a aduce probe, consideră că Diurpaneus este de fapt Decebal.
Un adevăr evident este acela că noi începem să avem date concrete odată cu înfiinţarea provinciei romane Moesia.

Decebal şi cele două războaie
F. Constantiniu menţionează că Decebal a devenit în 87 rege al dacilor (p. 39), iar în 89 Decebal semnează o pace cu Domiţian, Decebal devenind client al imperiului roman (adică subordonat). Remarcabil este faptul că prin această pace Decebal este recunoscut ca rege de către romani, fiind numit Rex Amicas. Trebuie menţiont că această pace a fost semnată într-un context nefavorabil imperiului roman, confruntat cu numeroase probleme la cel moment.
Merită remarcat că istoricii vorbesc despre Decebal şi despre daci, dar nu şi despre un stat Dacia.
La pag. 40 F. Constantiniu încearcă să creioneze societatea dacă, arătând că de fapt aceasta era destul de primitivă întrucât dacii nu ajunseseră la nivelul de dezvoltare necesar pentru a construi un oraş. Nu existau oraşe în Dacia, ci doar localităţi rurale şi fortificaţii (p. 45).
Decebal profită de pacea încheiată cu romanii şi îşi consolidează armata şi, ca urmare – aşa cum scrie Dio Cassius , “sporea şi trufia lor” (p. 40).
F. Constantiniu arată că Decebal în alianţă cu burii şi sarmaţii trece în Dobrogea şi atacă armata romană condusă de Traian, la locul cunoscut acum ca Tropaeum Traiani, unde este înfrânt (p. 40 – 41).
Istoria e puţin mai complexă, faptele mai semnificative decât această prezentare extrem de sumară oferită de autor. Primul război dacic (101 – 102), fără a fi o victorie uşoară şi totală a romanilor conduşi de Traian, a însemnat de fapt înfrângerea lui Decebal. Episodul la care face referire F. Constantiniu s-a petrecut în primăvara anului 102, când dacii (şi aliaţii lor) au avut mai multe bătălii cu romanii. Au fost înfrânţi de romani atât la Nicopole cât şi la Tropaeum/Adamclisi (dar şi în alte lupte). Această ultimă bătălie a avut un rol decisiv, Decebal cerând pacea. În mod evident Decebal era un bun strateg al luptelor de gherilă, dar tot în mod evident, armata romană nu putea fi înfrântă prin astfel de tactici, fiind mult superioară, numeric, logistic şi ca pregătire. Poţi să câştigi câteva bătălii, dar nu şi războiul.
Privind retrospectiv la această perioadă, Decebal apare ca un conducător ce şi-a supraevaluat puterea, resursele şi nu a înţeles momentul conjuctural, împărat nu mai era Domiţian, un individ ce nu a luptat efectiv niciodată, ci Traian, un comandant militar renumit, iar imperiul nu mai avea alte probleme.
Al doilea război daco-roman are loc în 105-106 ca urmare a atacurilor dacilor asupra garnizoanelor romane, dar şi a altor fapte. Având în vedere că Decebal obţinuse o pace foarte favorabilă ca urmare a înfrângerii din 102, atitudinea sa şi faptele sale ne demonstrează că nu înţelegea corect realitatea.
În urma mai multor bătălii romanii asediază Sarmizegetusa cu doar două legiuni şi un detaşament (Adiutrix II şi Flavia Felix IV, detaşamentul din legiunea Ferrata VI). O legiune era formată din aprox. 6000 de luptători. Legiunea Adiutrix II după această luptă va fi cantonată în Aquincum (Budapesta) până în sec. III. (provinciile romane au ocupat si zona Panoniei, romanizând şi acolo).
Ca urmare a înfrângerii lui Decebal, Moesia Inferioară se extinde, va cuprinde şi Muntenia, estul Olteniei, sudul Moldovei şi sud-estul Transilvaniei, în timp ce noua provincie romană Dacia va cuprinde vestul Olteniei şi cea mai mare parte a Transilvaniei (nu toată), dar şi o parte a Banatului.

CINE A RĂMAS DUPĂ RETRAGERA ROMANĂ?

Evident, din războaiele dintre romani şi daci se pot desprinde numeroase şi interesante, chiar educative, concluzii. Am şti şi mai multe dacă am reuşi să găsim lucrarea lui Traian “De bello dacico”, despre care ni se tot spune că a dispărut. Romanii au păstrat însemnări despre toate nimicurile, cât costa reparaţia sandalelor unui soldat, scrisorile pe care le primea un soldat de la soţia sa, care era meniul unui soldat şi cât costa etc., dar exact lucrarea unuia dintre împăraţii romani nu s-a păstrat! Greu de crezut. Suntem ca în zicala “Şi proşti şi fără noroc”. Sunt convins că dacă statul român (bine, nu ăsta, plin de infractori şi ciumpalaci) ar face demersuri insistente, am da de această lucrare, “De bello dacico”. Sau poate sunt lucruri de care nu vrem să ştim…
Mult mai important este să înţelegem realitatea din spaţiul nord dunărean după retragera romanilor din nordul Dunării.

Ca urmare a victoriei lui Traian şi înfiinţarea provinciei Dacia, aici sunt aduşi numeroşi colonişti de pe întreg cuprinsul imperiului. Romanizarea populaţiei băştinaşe s-a realizat prin limbă. Odată cu romanizarea şi nivelul de civilizaţie a crescut, datorită introducerii administraţiei romane. Au apărut 12 oraşe înfloritoare în provincia Dacia (cum semnalează autorul la p.45).
În mod evident, ca urmare a colonizării masive, în provincia Dacia e greu de spus care era procentul dintre daci şi colonişti. Dar într-un mod şi mai evident, putem discuta de o populaţie nouă, rezultată din amestecul coloniştilor din întreg imperiul cu dacii, proces definitiv, ce a avut loc pe o perioadă lungă de timp, respectiv 165 de ani.
În mod pentru mine inexplicabil, istoricii români, dacopaţi sau nu, discută doar despre provincia Dacia, ca şi cum dacii din estul Olteniei, din Muntenia, din sud -estul Transilvaniei, din Moldova nu ar exista (Moesia Inferioară), dar şi din jurul provinciei romane, zonele neocupate de romani. Administraţie romană nu fost şi în nordul Moesiei Inferioare? Colonizare nu s-a făcut şi acolo? Este cel puţin naivă această abordare a istoriei dacilor, a transformării acestei populaţii prin romanizare, doar prin abordarea unilaterală, din perspectiva dacilor din provincia Dacia. În cazul în care dacii au reprezentat doar populaţia din zona provinciei romane Dacia, înseamnă că celelate triburi nu erau daci, iar în Muntenia (aşa cum am arătat) trăiau roxolanii. Acestă abordare – în mod obiectiv – restrânge mult aria de răspândire a dacilor. E regretabil că nu avem la dipoziţie o hartă certă din sec. I (dinainte de cucerirea romană), cu toate triburile din zonă.
În 271 (plus minus câţiva ani) are loc retragerea romană din Dacia. Această acţiune a dat loc unor speculaţii de genul “la nord de  Dunăre a rămas pustiu”, adică fostele provincii romane Dacia şi Moesia Inferioară au rămas teritorii nelocuite. O aberţie, evident. În disputa nu doar sterilă, ci şi politicianist-naţionalist-demagogică dintre istoricii români şi unguri, s-a încercat mereu acreditarea ideii exprimate mai sus. Este evident şi incontestabil faptul că armata şi administraţia romana s-au retras în totalitate la sud de Dunăre, dar asta nu înseamnă “golirea” acelor teritorii (cum se exprimă Eutropius, citat de F. Constantiniu la p. 47).
În istorie cunoaştem într-adevăr o “golire” a unui teritoriu, dar în cu totul alte condiţii. În conflictul dintre Imperiul Hasburgic şi Imperiul Otoman,”Asediul Vienei” 1683, sârbii din zona Kosovo şi o parte a Serbiei medievale temându-se de răzbunarea otomanilor migrează, se refugiată la hasburgi într-un număr impresionant, circa 500.000 de oameni (stabilindu-se pe Tisa). Ca urmare a acestei plecări masive, în această regiune s-au putut instala turcii otomani, ce în zilele nostre au determiant un război religios, războiul din Kosovo (1996 – 1999).
În cazul spaţiului nord-dunărean nu existau motive pentru care întreaga populaţie să-şi părăseacă gospodăriile ca urmare a retragerii administraţiei romane, atât din Dacia, cât şi din Moesia Inferioară. O populaţie romanizată a rămas acolo, nu doar în fosta provincie Dacia, dar şi în Muntenia, Oltenia de Est, sudul Moldovei, Dobrogea.
Un argument în favoarea existenţei unei sau unor structuri de tip statal în fosta provincie romană Dacia după retragerea din 271 o reprezintă cucerirea ei de către goţi (ramura numită “tervingi”) în 295, după înfrângerea carpilor, moment în care se stabilesc în fosta Dacie şi sunt recunoscuţi de romani ca Foederatus (opoziţia carpilor poate avea mai multe semnificaţii). Goţii rămân în acest teritoriu mult timp. Pare destul de evident că dacii liberi, după plecarea administraţiei romane, au avut posibilitatea de a se instala în fosta provincie. Acel amestec de populaţii nu putea avea decât un efect benefic, goţii reprezentând o populaţie evoluată, foarte mare, ce a influenţat civilizaţia întregii Europe. Prin urmare, spatiul la nord de Dunăre, în fosta provincie romană Dacia nu a rămas pustiu, fiind populat de mai multe triburi, goţii fiind cel mai semnificativ trib.
Efortul nostru de a găsi o origine romană precursoare a naţiunii române trebuie fundamentat pe această populaţie nord-dunăreană romanizată. În mod deosebit de clar, naţiunea română nu s-a format din această populaţie romanizată, ci din amestecul acestei populaţii cu multe alte populaţii, cea mai importană dintre acestea fiind slavii.
Mi se pare total greşit să căutăm o “puritate naţională”, să încercăm să demonstrăm că noi suntem urmaşii direcţi ai romanilor, sau reluând – cum se întâmplă acum – teza lui N. Densuşianu, după care şi romanii erau de fapt la origine daci… Aberaţiile în Istorie trebuie oprite. Prin urmare, în zona actuală a României, în antichitate au trăit mai multe populaţii, într-un amestec întins pe mai multe secole.
Am putea lua exemplul de la francezi, ce nu se consideră descendenţi din “gali”, ci din franci (triburi germanice originare din zona de est a Rinului), ce au încercat să ocupe zona de nord a Franţei şi Belgia încă din sec. III. În sec. V francii ocupau în număr mare aceste ţinuturi, dar şi părţi din Spania. Între triburile francilor se remarcă: ripuarii (“poporul râului”) şi salii.

Aşa cum am mai scris, ca urmare a romanizării la nord de Dunăre găsim acolo o populaţie mai civilizată, vorbitoare a limbii imperiului roman, cunoscută apoi mai ales sub denumirile de vlahi sau valahi.
Lipsa informaţiilor despre populaţia de la nord de Dunăre între sec. IV şi XII este reală şi F. Constantiniu o explică pe înţelesul tuturor (p. 48 – 49).




Luptator dac (statuie din timpul lui Traian, probabil) pe Arcul triumfal al împăratului Constantin, ridicat în 315 la Roma. 




luni, 5 septembrie 2016

Cum mi-am petrecut concediul... medical

În mod neaşteptat pentru mine, concediul a fost unul medical, în Spitalul de Urgenţă din Deva, la ORL.
Nu mi-am dorit, dar s-a întâmplat să ajung la Urgenţă în Deva, de acolo am fost trimis la ORL şi acolo a început... circul. Nu doar circul, bătaia de joc.
Am dat peste un medic (o ea), cel puţin isterică. M-a certat, dar nu aşa, frumos, ci ţipând la mine. Mărcuş pe numeşe ei. Utilizând un instrumentar ruginit, făra a avea acel strat nichelat... Şi cu un sictir pe ea de zile mari. Mi-a prescris o reţetă şi m-a expediat. Evident, am plecat.
Nu am plecat bine şi mi-a dat iarăşi bulionul pe nas. Ghinion. Aşa că, ce să fac, mă întorc la Urgenţă, de acolo, din nou la ORL. Acolo, deşi pe fişa făcută la UPU scria la ce sunt alergic, mi-a băgat direct un alergen în nas... Apoi mi-a băgat hemisuccinat în venă. Păi, nu?
Mi-a înfipt apoi tanti un dop de vată în nas cu care am stat trei zile. Trei zile cu vata în nas. E adevărat că m-a şi internat, probabil de frică să nu mi se facă rău pe stradă de la alergen... Am stat cimci zile în spital, timp în care am făcut şi un tratament injectabil, e adevărat. Toată distracţia asta a costat statul (că eu sunt unul dintre fraierii plătitori de taxe) fix 2198 lei. Cheltuielile cu medicamentele 76 lei, analizele 21 lei. Faceţi voi ce calcule doriţi.
Pe mine mă interesa o cauterizare ca tratament, ceea ce îi şi spusesem. Tanti nici măcar nu a binevoit să-mi spună, se poate sau nu se poate. În schimb, mi-a recomandat, în cazul în care îmi mai curge sânge să îmi pun un tampon de vată în nas. Totuşi, parcă suntem în mileniul III... nu? Atât e nivelul ştiinţei in ORL?
Recunosc, nu am dat un leu şpagă... După primirea pe care mi-o făcuse, îmi veneaa să-i cer eu bani.
Asistentele însă s-au purtat frumos. Am rămas surprins, plăcut.
Eu sper să nu mai ajung în spital vreodată. Dar cu siguranţă, la ORL Deva, veci.
Nu sunt masochist...
De câtiva ani am tot scris că acest sistem medical e un fel de mecanism de exterminare, am arătat şi unele soluţii în „Manifestul de dreapta”, degeaba. Mafia din sistem e mai tare decât poporul cotizant...

Dacă nu am fost în stare să fur de la stat... mă tratez aici, nu în Austria sau Turcia...

„Iar la plecare, mai am o întrebare: ...”





Greta, alegerile prezidentiale 2019 si nimicul romanesc

Alegerile Europarlamentare din acest an au aratat clar ca o parte a cetatenilor romani a decis sa voteze altceva, adica oameni noi in po...