miercuri, 29 ianuarie 2014

Unii nu se lasa. Or fi sinucigasi. La CNI Traian Lalescu Hunedoara

Cu ce-mi pierd eu vremea.




CATRE
C.N.I. TRAIAN LALESCU HUNEDOARA




DOAMNA DIRECTOR

Ca urmare a adresei numarul 4309/22.11.2013 referitor la reclamatiile unor parinti din clasa 6B fac urmatoarele precizari:

1. Nu am putut verifica autenticitatea acelui tabel atasat cu semnaturile parintilor intrucat la sedinta cu parintii au lipsit majoritatea celor din tabel. Sendinta cu parintii a avut loc in data de 24 ianuarie 2014, intrucat parintii nu au dorit sa faca sedinta in decembrie 2014 (si acest aspect spune multe).
Faptul ca elevii si parintii clasei 6B nu cunosc prevederile regulamentului scolar duce la manifestari anormale atat din partea elevilor cat si a parintilor, responsabilitatea principala fiind a dirigintelui.
2. Acuzatiile – in urma discutiei cu parintii – s-au dovedit netemeinice; e adevarat ca un elev (fost elev) al clasei a 5-a B a avut o nota de patru la educatie fizica, dar nu e niciun motiv sa ai impresia ca ai dreptul sa ceri schimbarea unui profesor. Note de patru vor mai fi. Cu atat mai mult, nu parintii acelui elev au facut reclamatie.
Referitor la acuzatiile ca i-as fi facut tampiti sau as fi lovit vreun elev, niciun parinte nu a putut sutine aceste acuzatii, mincinoase si nesimtite ca unii dintre parintii din aceasta clasa 6B. Cu ei seamana si elevii, caci nu seamana cu mine, aschia nu sare departe de trunchi.
3. Am constatat ca exista doua familii nemultumite, Roman si Pop; eu in anul scolar 2013-2014 i-am chemat in mod expres la scoala pentru a discuta despre comportamentul si activitatea la lectie a elevilor Roman si Pop. Am constatat ca nu a existat o imbunatatire a comportamentului si activitatii respectivilor elevi, am mai constatat ca in semenstrul I din acest an scolar au adus scutiri medicale pe motive medicale false si mi-au facut si o reclamatie.
Consider ca toate acestea se datoreaza dirigintelui, profesor Muntean, ce din anumite motive nu isi exercita corespunzator atributiile de diriginte pentru care este platit.
Am constatat in urma discutiilor ca unii parinti se considera sponsori ai scolii si cred ca din acest motiv ei pot dicta profesorilor activitatea la lectie.
4. Familia Roman are un elev si in clasa 2B (invatatoare Duman), elev ce se manifesta salbatic si nesimtit la lectiile de educatie fizica, injurand inclusiv profesorii (conform marturiilor profesorilor Boldor, Rus, Herban), cu toate acestea tot familia Roman i-a facut reclamatie si profesorului Herban; prin urmare va rog sa puneti in vedere familiei Roman sa-si mute copiii la o alta unitate de invatamant. A ajuns Roman stapan de tarla, iar tarlaua e CNI Traian Lalescu.
Consider ca dirigintele si directorul sunt raspunzatori in solidar de nesimtirea unor elevi si parinti.
Sper ca nu doriti sa transformati clasele gimnaziale in scoala speciala ca la sc. 11 sau clasele de liceu in sc. profesionala.
5. Va rog sa puneti in vedere familiei Tataru sa-si mute elevul la o alta scoala intrucat comportamentul acestuia depaseste toate limitele; pe langa comportamentul obscen, acum are un comportament nesimtit direct al adresa mea, eu salut cu “buna ziua” el imi raspunde cu “buna seara”, in timpul lectiilor isi injura colegii si probabil si pe mine, ca elevul Roman din clasa a 2 -a. Acest elev nu are ce cauta intr-o clasa normala, la o scoala normala. Faptul ca la sesizarile mele repetate atat catre diriginte cat si catre directorul unitatii (verbal si scris), nu se vede nicio schimbare in bine, ma determina sa cred ca de fapt dumneavoastra il incurajati pe elevul si familia Tataru spre un comportament deviant. Responsabilitatea va revine. Ca si consecintele.


29 ianuarie 2014                                         Prof. Dr. Duca Mihael Adrian






duminică, 26 ianuarie 2014

MOARTEA VINE DE LA GUVERNUL USL



MOARTEA VINE DE LA GUVERNUL USL
25 Ian. 2014

In 20 Ianuarie 2014 in Muntii Apuseni a avut loc un accident aviatic. Sapte oameni s-au prabusit cu avionul in zona comunei Horea (Jud. Alba). Spre marele lor noroc au supravietuit accidentului. Din nefericire doi dintre accidentati nu au supravietuit statului comunist condus de USL.
Moartea vine de la Guvernul Ponta 2.
Nu doar intregul popor s-a revoltat, aceasta tragedie a creat emotie si in media internationala. Washington Post a scris "România, țară cu o populație de 19 milioane de oameni și fără dușmani externi, are șapte agenții de informații, inclusiv principalele agenții interne și externe de spionaj", nu e in stare sa identifice locul unui accident desi una din victime a apelat de sase ori serviciul de urgenta 112.
În urma accidentului, şi-au pierdut viaţa pilotul Adrian Iovan şi studenta Aurelia Ion şi au fost răniţi copilotul Răzvan Petrescu şi patru medici - Radu Zamfir de la Spitalul Fundeni, Valentin Calu de la Spitalul Elias, Cătălin Pivniceru de la Spitalul "Sf. Maria" şi Sorin Ianceu de la Spitalul Municipal din Beiuş, judeţul Bihor.
Cei doi au murit  - conform raportului legistilor – din cauza hipotermiei, adica inghetati de frig.
Faptul ca un stat cu pretentii de stat european, in anul 2014, nu este in stare sa localizeze unul sau mai multi raniti, faptul ca nici macar nu pot ajunge la ei dupa ce acestia sunt descoperiti dupa sase ore de trei sateni este nu doar scandalos, este criminal. Din acest considerent am inaintat o plangere penala impotriva fostului ministru de interne Stroe, pentru omor. Potrivit unei ordonanţe de urgenţă din 2004 (OG 21/2004 dată de guvernul Adrian Năstase), în cazul unei situaţii ca aceea din 20 ianuarie, trebuia înfiinţat un comitet care să controleze dintr-un singur punct de comandă funcţionarea tuturor instituţiilor implicate în operaţiunea de salvare. Acest fapt nu s-a intamplat.
Romania este tara tuturor posibilitatilor, simtim asta in fiecare zi, dar acest statut de tara bananiera trebuie sa inceteze. In fruntea tarii trebuie sa ajunga competenti nu incompetenti, onesti, nu infatuati comunisti, patrioti, nu hoti.

In legatura cu acest accident eu am urmatoarele neclaritati:
1. De ce medicul Zamfir nu a sunat prima data la 112? El a sunat prima data la un alt medic ce se ocupa de transplantul de organe (Victor Zota, şeful Agenţiei Naţionale pentru Transplant).
Eu nu insinuez nimic, doar ma mir.
2. Cum se face ca, desi preluata in viata, studenta Ion moare in bratele celor de la SMURD? Daca la momentul preluarii avea 18 grade, si traia, cum de a murit ulterior?


Dar ce facea guvernul mitomanului in acest timp? Anula o datorie de 500 milioane de dolari SUA! Pana si un fotbalist ce traieste in Spania a sesizat strategia criminala si paguboasa a lui Ponta. Iata ce scrie Marica: “Cum sa profiti ca atentia oamenilor e îndrepta spre o tragedie si sa dai legi care acoperă fărădelegi? Cum sa pui taxe oamenilor si, pe ascuns, sa stergi datoriile de o jumătate de miliard de euro ale unei firme străine? Ce suflet aveti?"

Comunistii (din USL) nu au suflet.

cateva sfaturi in situatiile de urgenta (pe munte)
http://mihaelduca.wordpress.com/2014/01/24/situatiile-de-urgenta-pe-munte-folosirea-smartphone/




http://www.gandul.info/stiri/dupa-sase-zile-patru-demiteri-la-presiune-publica-lista-celor-care-ar-mai-trebui-sa-zboare-dupa-accidentul-aviatic-din-muntii-apuseni-11961130



Ponta, demisia! Apoi parnaia!


miercuri, 8 ianuarie 2014

La CNI Traian Lalescu Hunedoara s-a umflat orzoaica




La CNI Traian Lalescu Hunedoara s-a umflat orzoaica

Gruparea stalinista (mai putin Gheorghe Maria, ce s-a pensionat) de la CNI Traian Lalescu Hunedoara s-a simtit jignita de postarile mele pe blog. Ca sa te simti jignit trebuie sa ai macar un minim de demnitate. Tupeul si prostia nu sunt substituenti ai demnitatii. Ca sa inteleg eu cat sunt ei de jigniti s-au apucat – evident tot in maniera stalinista – sa se constituie intr-o entitate imaculata arogandu-si dreptul de a ancheta pe altii, respectiv pe mine. La CNI Traian Lalescu Hunedoara s-a creat - cu initiativa directoarei Tanasa Dorina – o comisie de ancheta. Dar ce vor ei sa ancheteze?
Din foto de mai jos (fotocopia “convocator”) se pot intelege agnoasele existentiale ale unora de la aceasta unitate de invatamant. Eu nu am timp sa citez toate prostiile scrise, de aceea postez fotocopii, ele sunt lizibile.




Dupa cum se observa, la pct. 1 mi se reproseaza ca denigrez, iar la pct. 2 mi se reproseaza ca creez o imagine negativa colegiului. Intrebare, daca denigrez v-ati fi asteptat sa va creez o imagine pozitiva? “E grele”, tovarasi.
Dar sa vedem cum denigrez eu aceasta institutie? Nu-mi fac orele? Mi le fac (si chiar in conditii grele). Merg beat la ora? Nu. Ajung la ora la jumatatea lectiei? Nu. Cer eu bani sau cadouri parintilor? Nu. Bat sau injur elevii la ora? Nu. Povestesc eu parintilor ca unele cadre didactice nu stiu meserie? Nu. Ii invat eu pe parinti sa faca reclamatii cadrelor didactice? Nu.
Unde e denigrarea si imaginea negativa?
Din contra, eu am obtinut rezultate bune la olimpiadele scolare, iar institutia nu a vrut sa finanteze deplasarea elevilor la fazele pe judet si zona. Deci, si eu si elevii am avut de pierdut, prin neparticiparea la fazele superioare ale olimpiadelor.  
Sau poate din cauza mea promovabilitatea la examenul de Bacalaureat e de doar aproximativ 35%. Cu siguranta nu din cauza mea. Dar e extrem de rusinos sa pacalesti copiii si parintii ca e liceu de informatica si cand colo, aproximativ doua treimi dintre elevi nu isi iau Bac-ul. Adica elevii nu pot lua nota sase, caci media sase se cere pentru a promova acest examen. Eu sunt de vina? Nu. Voi sunteti de vina. Adica la colegiul national de informatica doar aproximativ 35% dintre elevi pot lua o nota de sase? Cu ceilalti ce faceti? Tovarasi stalinisti de la CNI Traian Lalescu, voi faceti imagine proasta si nu numai institutiei de invatamant, voi va bateti joc si de elevi, pacalindu-i. Daca am fi colegiu tehnic, unde elevii de profesionala s-au trezit fara voia lor la liceu, ar fi o scuza. Dar nu suntem scoala profesionala. Sau suntem?
La ce rezultate aveti ma mir cum mai aveti tupeul sa apareti in fata parintilor. Si cat tupeu aveti sa va legati de altii.
La pct. 3 sunt acuzat ca as denigra cadrele didatice. Deocamdata eu sunt cel denigrat. Despre mine se raspandesc fel si fel de zvonuri printre elevi si parinti, lansate de unii dintre amaratii ce paraziteaza aceasta institutie. Dar asta se va sfarsi repede si brusc.
La pct. 4 sunt acuzat ca denigrez sistemul de educatie. Ce sa vezi cine s-a simtit lezat in numele sistemului! Dar poate ca daca am scris eu pe blog ca sistemul sovietic de invatamant produce tampiti, unii s-au simtit tampiti. Fiecare se simte cum vrea si e ce poate. Dar asta nu inseamna denigrarea sistemului de educatie. Eu constat, doar. Constat si iau masuri.
La punctul cinci mi se reproseaza ca am un “limbaj scabros si injurios”, iar la pct. 6 ca am “limbaj obscen”. Doamna director Tanasa Dorina, ca dumneavostra ati semnat aceasta mizerie, cum veti dovedi in instanta aceste afirmatii? Dar daca mu ma intereseaza ce ar putea zice instanta?
Cat despre componentii acestei pseudo-comisii nu vreau nici macar sa le pomenesc numele, sunt ultracunoscuti, fiecare in parte…
Sau poate s-au deranjat la stomac tovarasii fiindca i-am acuzat de practici staliniste? Sa vedem. Din fotocopiile de mai jos se vede ca – de fapt – e vorba de o incercare de intimidare a mea. Eu pana in acest moment nu am intalnit nicaieri pe unde am fost vreun individ caruia sa-i treaca prin cap ca eu as putea fi intimidat
(faptul ca eu sunt bine educat nu ma obliga la nimic; poate imi pleaca bunul simt pentru o perioada in concediu).


Din fotocopia ce prezinta tabelul nominal se vede ca partea de antent a fost scrisa de mana, deci acele semnaturi pot fi date pentru o alta actiune, s-a copiat tabelul si apoi i s-a adaugat un antet. E cumva un alt fals in inscrisuri si uz de fals?
Eu le consider fapte grave pe care le voi pedepsi.

Va reamintesc tovarasi un alt episond stalinist. Acum doi ani fosta directoare Gheorghe Maria a adus un parinte la scoala, ce a incercat sa ma bata in directiune. Atat Gheorghe Maria cat si directoarea adjuncta de atunci, Molnar, de fata si ea la eveniment, au scris cu manuta lor in declaratia data la politie ca nu au vazut nimic. Mai am exemple de practici staliniste, dar nu mai pierd timpul insirandu-le.

Sa ne uitam si la parintii ce-si aduc copiii la aceasta unitate de invatamant. De ce ? Pentru ca ei sunt manipulati de aceasta grupare si culmea, tot copiii lor sufera, ca sa zic asa. Copiii lor iau note de 3 si 4 la evaluarile nationale si la Bac.
Nu fac referire la parintii pe care nu-i intereseaza soarta copiiilor. Ma refer la celelalte doua categorii, cei ce “negociaza” notele cu profesorii si categoria celor onesti, ce-si doresc ca la scoala copiii lor sa invete si sa fie notati pe merit.
Daca negociati in diverse forme notele (marite) cu unii profesori, acest fapt nu inseamna ca toti profesorii sunt slugile voastre. Slugariti pe cei pe care i-ati platit. Sub nicio forma eu nu sunt bona sau sluga a vreunui elev. Indiferent cat bani “bagati in scoala” valoare intelectuala a copiiilor vostri nu creste. Ca nu are cum. Nu esti parinte destept cand vrei sa cumperi stiinta copilului. Cat despre nesimtire, ce sa mai vorbim.
Parintilor onesti, care vor ca copiii lor sa ia Bac-ul – de exemplu – eu le recomand sa se gandeaca bine de tot, mai ales ca sunt publice niste rezultate oficiale care dovedesc valoarea acestei institutii.
Le recomand parintilor sa urmareasca si notele de la evaluarile nationale, dar nu mediile, ci notele de la matematica si romana, pentru a putea trage concluzii corecte.

Voi reveni la incheierea semestrului actual cu alte date pentru stiinta celor curiosi, despre valoarea institutiei.

Sa ma gandesc un pic, oare se va desfiinta institutia? Prietenii securistului Hunedoarei stiu de ce. 



vineri, 3 ianuarie 2014

Povestea puiului de caprioara

Pentru copiii mici si mari, pentru parinti si bunici, public aici o povestire ce se numeste
"Povestea puiului de caprioara"
Aceasta povestire imi apartine si are copyright.
In consecinta, lecturarea acestei povestiri este libera, insa copierea, multiplicarea, publicarea acesteia sunt strict interzise.



POVESTEA PUIUL DE CĂPRIOARĂ

La poalele unor munţi înalţi se întinde o pădure mare, verde şi deasă. În mijlocul pădurii, într-o poieniţă, este o casă. Nu e o casă făcută din turtă dulce ca în poveşti, ci o casă adevarată, cu ferestre mari, luminoase şi acoperişul făcut din ţigle roşii. (desen munti-casă) Aici locuieşte o fetiţă pe care o cheamă Lucreţia. Casa în care locuieşte Lucreţia cu mama şi cu tatăl ei are o curte mare, ce se întinde până la marginea pădurii. Curtea este locul preferat de joacă al Lucreţiei, dar şi al căţeluşei Bella. Căţeluşa are blana neagră şi face parte din rasa Schnauzer. Lucreţia, cât e ziua de lungă, se joacă în curtea cea mare, atunci când mama sa îi dă voie. Şi aşa cum cred că deja v-aţi dat seama, colega de joacă a Lucreţiei este căţeluşa Bella. O mare prietenie o leagă pe Lucreţia de căţeluşă, căci Bella nu este doar jucăuşă, ci şi foarte deşteaptă. Seara, când trebuie să sosească acasă tatăl Lucreţiei de la muncă, Bella o anunţă dinainte cu un lătrat uşor, după care o ia la fugă spre poartă. Atunci Lucreţia aleargă şi ea spre poartă, pentru a-şi întâmpina tatăl. Când tatăl ei întră pe poartă, Lucreţia îi sare direct în braţe, iar Bella ţopăie în jurul lor, fericită şi ea.
Din când în când, tatăl Lucreţiei merge în drumeţie prin pădure, iar la întoarcere vine încărcat cu bunătăţi culese din pădure: mure, fragi, zmeură şi chiar ciupercuţe numai bune de mâncat. Atunci mama ei pregăteşte o salată de fructe din zmeură şi mure, amestecate cu mult zahăr şi vanilie. Pentru Lucreţia salata de fructe este deliciul suprem, nici măcar ciupercile fripte pe cuptor nu-i plac mai mult. Uneori tatăl ei o ia şi pe ea în scurte plimbări prin pădurea de lângă casă. Aşa a aflat Lucreţia că pădurea nu este doar un loc unde cresc copaci, zmeură şi ciupercuţe, pădurea este locul unde-şi trăiesc viaţa multe alte vieţuitoare. Tot mergând în drumeţie, tatăl ei i-a arătat odată nişte animale frumoase, despre care a aflat că se numesc căprioare. Tare mult i-au plăcut căprioarele. Lucreţia şi-a dorit atunci să fie şi ea o căprioară, cu ochi mari şi blânzi, cu blăniţa scurtă, colorată în mai multe nuanţe de maro şi roşu, cu picioare subţiri, dar foarte puternice, să aibă şi ea o familie numeroasă aşa, ca o turmă de căprioare. (desen caprioare-pădure)
Urşi, lupi sau mistreţi nu a întâlnit niciodată Lucreţia, dar tatăl ei i-a povestit despre fiecare. Astfel a aflat că urşii sunt nişte animale mari de tot, că ei sunt regii pădurilor şi a mai aflat Lucreţia că urşii sunt mari amatori de miere, de mure şi de zmeură. S-a întrebat Lucreţia dacă ei ştiu să facă o salată de fructe aşa bună cum face mama sa. Tot atunci a mai aflat ceva foarte interesant, urşii dorm toată iarna în căsuţa lor ce se numeşte bârlog.
Altă dată, într-o altă drumeţie, poteca pe care mergeau i-a dus până la un pârâu cu apa cristalină; acolo s-au oprit puţin pentru a bea apă. Atât de rece era apa încât Lucreţia a simţit că i-au îngheţat dinţii şi s-a gândit atunci că poate şi dinţişorii ar trebui să aibă mănuşi. Apoi a râs singură de ideea ei năstruşnică, pentru că dinţii nu pot avea mănuşi. Ca să treacă peste pîrâul cu apă rece ca gheaţa Lucreţia a trebuit să meargă pe un buştean gros pus peste pârâu, ca un mic pod. Lucreţia a fost foarte atentă, să nu se dezechilibreze şi să cadă în apă (desen parau- Lucreţia pe bustean). După ce au trecut cu bine de pârâu, Lucreţia şi tatăl ei au mers pe potecă din ce în ce mai adânc în pădure. La un moment dat, Lucreţia a văzut un animal ce părea să semene cu  o pisică, dar tatăl ei i-a spus că ceea ce ei i s-a părut a fi o pisică e de fapt un alt animal, ce se numeşte jder. Acum Lucreţia ştie că jderii - deşi ei sunt solitari – se obişnuiesc cu prezenţa omului. Dar cel mai mult i-au plăcut Lucreţiei veveriţele. Veveriţele i s-au părut cele mai poznaşe vieţuitoare. (desen veverita pe trunchi copac) Cu codiţa lor atât de stufoasă şi frumoasă, veveriţele păreau tot timpul într-o continuă joacă; Lucreţiei i-ar fi plăcut să aibă şi ea aşa o codiţă. Veveriţele coborau pe trunchiul copacilor până aproape de ea, se opreau un pic şi o priveau parcă curioase, apoi se căţărau foarte repede printre ramuri până în vârful copacilor, unde Lucreţia nu le mai putea vedea. Lucreţia iubea pădurea şi se bucura de fiecare drumeţie pe care o făcea împreună cu tatăl ei.
Într-o zi însorită, Lucreţia se juca cu Bella în curtea casei cu mingea roşie cu buline albe pe care o primise cadou de ziua ei. (desen, Lucreţia, Bella, mingea în curtea casei) Lucreţia dădea tare cu piciorul în minge şi apoi se lua la întrecere cu Bella, cine ajunge prima la minge. Când Bella ajungea prima, dădea şi ea cu boticul în minge, iar mingea se rostogolea mai departe şi uite-aşa, începea un nou concurs de alergare. Tot fugind după minge, Lucreţia şi Bella au ajuns lângă gard şi nu mică le-a fost mirarea să vadă la caţiva paşi de gard, în pădure, un pui de căprioară. Puiul era micuţ, subţirel şi frumuşel. Puiul de căprioară statea şi el şi se uita uimit la Lucreţia şi la Bella. Cu siguranţă nici puiul de căprioară nu mai văzuse un pui de om şi nici un câine. Lucreţia a fost tare fericită să vadă din nou o căprioară şi mai ales un pui. La fel de bucuroasă era şi Bella, ce dădea veselă din codiţă. Puiul de căprioară a privit-o direct în ochi pe Lucreţia, apoi s-a îndepartat încet, dispărând printre copaci. Bucuroasă, Lucreţia s-a dus repede să-i povestească mamei sale despre puiul de căprioară. Aşa a aflat Lucreţia că aceasta e perioada din an în care caprioarele nasc pui.
A doua zi, de dimineaţă, când a ieşit din casă, Lucreţia a auzit nişte sunete ciudate, un fel de ţipete, ce veneau din pădure. Niciodată nu mai auzise asemenea sunete. Ascultând mai atentă, şi-a dat seama ca aceste sunete vin chiar din locul unde, cu o zi înainte, văzuse puiul de căprioară. Fără să stea pe gânduri, a luat-o la fugă până la gard şi s-a căţărat pe el, pentru a vedea mai bine. Printre copaci, nu prea departe, a zărit din nou puiul de căprioară şi atunci a ştiut, fără ca nimeni să-i spună, că puiul de căprioară plânge. Şi tot fără ca nimeni să-i explice, Lucreţia a înţeles că puiul de căprioară plânge după mama sa. S-a gândit că poate puiul nu a avut ce să manânce şi nu a avut nici apă rece de izvor să bea. A simţit că-i vine şi ei să plângă şi, pentru că nu ştia ce să facă, s-a dus într-un suflet să-i povestească mamei sale că lângă gardul casei lor e un pui de căprioara care plânge. Mama sa i-a explicat că nu trebuie să fie tristă din pricina puiului de căprioară, căci acesta poate s-a rătăcit de mama lui, dar că ţipetele lui vor fi precis auzite, iar căprioara va veni după el. Lucreţia a fost tare bucuroasă să audă aceste explicaţii şi a sperat că mama puiului de căprioară va veni cât mai repede să-l ia cu ea. Lucreţia a aflat astfel că animalele nu-şi părăsesc niciodată puii.
Seara, când a venit tatăl său de la munca, Lucreţia a fugit ca de obicei la poartă şi i-a sărit în brate, bucuroasă. Chiar atunci a auzit din nou puiul de căprioară plângând şi i-a povestit şi tatălui ei despre puiul de căprioară. Tatăl ei a ascultat-o cu atenţie, a mângâiat-o pe cap, apoi i-a promis că se va gândi cum ar putea să-l ajute. 
Mare i-a fost bucuria Lucreţiei când l-a văzut pe tatăl ei venind cu puiul de căprioară în braţe. Puiul era flămând şi speriat. Mama Lucreţiei a adus o sticlă cu lapte şi a început să-l hrănească. Stateau toţi patru, mama şi tatăl Lucreţiei, Lucreţia şi cateluşa Bella în jurul puiului şi-l priveau cum suge din biberon ca un copil mic.  (desen, puiul de căprioara hranit cu biberonul)
Pentru ca puiul e prea mic şi neajutorat pentru a rămâne singur în pădure, tatăl Lucreţiei a hotărât că va rămâne la ei în curte, până va creşte mai mare şi se va putea întoarce în pădure, la turma lui. Vestea asta a bucurat-o mult pe Lucreţia, dar o grea întrebare a început s-o frământe, şi-a adus aminte de ceea ce îi spusese mama sa, că animalele nu-şi părăsesc niciodată puii, aşa că l-a întrebat pe tatăl ei de ce mama căprioară nu a mai venit după puiul ei. Tatăl ei i-a explicat că există nişte oameni răi, numiţi braconieri, care ucid animalele sălbatice şi poate că ei au ucis căprioara, şi aşa puiul a rămas singur, fără mamă.
Tatăl Lucreţiei a hotărât că puiul are nevoie de căldură şi de cineva care să-l îngrijească, aşa încât a decis că puiul va sta în cuşcă cu Bella. Căţeluşa e bucuroasă de prezenţa puiului de căprioară şi asta se vedea din felul în care îşi mişcă codiţa. Şi uite-aşa, a devenit Bella mama adoptivă a puiului de căprioară.
          Lucreţia a stat mult în acea seară privind puiul cum doarme alături de căţeluşă. Apoi mama sa a chemat-o la culcare, iar Lucreţia a adormit cu gândul la puiul de căprioară.
          A doua zi, de dimineaţă, Lucreţia a ieşit nerăbdătoare să vadă puiul de căprioară. Mama sa îi dăduse deja de mâncare, dar se vedea că puiul e încă slăbit şi speriat. Lucreţia a aflat de la mama sa că puiul de căprioară este o fetiţă ca şi ea şi ca Bella şi s-au gândit să-i pună un nume şi i-au pus numele Luminiţa.
          După câteva zile puiul de căprioară şi-a revenit şi a început să se joace cu Bella. Acum Lucreţia e foarte fericită, are două prietene de joacă, pe Bella şi Luminiţa. Cât e ziua de mare, Bella şi Luminiţa fug şi sar prin curte spre bucuria Lucreţiei.
După frumoasele şi lungile zile de vară, a venit toamna. Luminiţa a crescut văzând cu ochii şi e deja o căprioară frumoasă şi prietenoasă, mare şi viguroasă. Într-o zi, tatăl Lucreţiei i-a pregătit Luminiţei un adăpost mai mare, căci nu mai încăpea în cuşca căţeluşei. Când au mutat-o pe Luminiţa în noul ei adăpost s-a petrecut ceva foarte interesant, Bella a plecat din cuşca ei şi s-a dus să doarmă cu Luminiţa. Tatăl Lucreţiei s-a minunat când a văzut asta şi a zis că o aşa prietenie nu s-a mai văzut.
          Iarna a venit cu frig, cu viscol şi zăpadă mare, iar Lucreţia nu a mai putut ieşi la joacă cu prietenele sale. După un timp, într-o bună zi, Lucreţia a văzut că zăpada de pe brazii din jurul casei începe să se topească şi atunci mama sa i-a spus că vine primăvara. Zilele au început să fie din ce în ce mai însorite şi calde, iar Lucreţia a putut din nou să iasă afară la joaca cu Bella şi Luminiţa.
          Căţeluşa şi căprioara sunt tot timpul împreună, jucându-se de dimineaţa până seara. Lucreţia se uită la ele şi se minunează ce salturi mari poate face căprioara. Când Luminiţa o ia la fuga, Bella deabia se ţine după ea. Luminiţa e cu siguranţă cea mai frumoasă căprioară pe care a văzut-o Lucreţia. Niciodată Lucreţia nu a fost atât de fericită, Bella şi Luminiţa parcă ar fi surorile ei.
          Într-o zi, de dimineaţă, când a ieşit afară la joaca, Lucreţia a găsit-o pe Bella singură în curte. Lucreţia a încremenit de uimire, dar s-a gândit că poate căprioara e la adăpostul ei şi a plecat spre adăpostul căprioarei să o caute. Acolo însă, ce sa vezi! Nu era nimeni. Luminiţa dispăruse. O spaimă teribilă a cuprins-o pe Lucreţia şi glonţ, a plecat să-i spună mamei sale despre dispariţia căprioarei. Mama sa i-a explicat că Luminiţa e deja o căprioara adultă, nu mai e un pui şi precis a sărit peste gard şi a plecat în pădure, pentru a-şi căuta turma. Lucreţia a înţeles atunci că pădurea este de fapt casa tuturor vieţuitoarelor, că pădurea înseamnă viaţă şi că locul animalelor este în pădure, în libertate.
Lucreţia e şi bucuroasă şi necăjită în acelaşi timp. E bucuroasă pentru că Luminiţa s-a întors în pădure, unde e locul ei, dar e şi necăjită pentru că a rămas fără o prietenă de joacă. Tare i-ar mai place ca Luminiţa să se întoarcă şi să rămână cu ea şi cu Bella împreună pentru totdeauna.
          Zilele trec, iar Lucreţia se joacă fericită în curtea casei cu Bella. A trecut mult timp de când Luminiţa a plecat în pădure să-şi caute turma şi aproape că Lucreţia uitase de căprioară când, într-o zi, din pădure apare într-un salt graţios peste gardul curţii chiar ea, Luminiţa. Ce mare bucurie. Chiar şi mama Lucreţiei a ieşit din casă să vadă căprioara. Dar cea mai bucuroasă este Bella. Căţeluşa şi Luminiţa se joacă, se miros, stau una în faţa celeilate bot în bot, aleargă prin toată curtea şi ţopaie ca doi copii neastâmpăraţi. (desen, catelusă şi căprioara, bot în bot) Lucreţia se uită la ele şi parcă nu-i vine să creadă că Luminiţa s-a întors. După ce s-a jucat cat s-a jucat cu Bella, căprioara şi-a luat avant şi a sărit peste gardul curţii, reîntorcându-se în pădure. Lucreţia e foarte fericita fiindcă Luminiţa nu le-a uitat, nici pe ea, nici pe Bella. Fetiţa a înţeles atunci că prietenia este ceva deosebit ce leagă două fiinţe pentru totdeauna.
          A doua zi căprioara a venit din nou, spre bucuria Lucreţiei. Multe zile la rând a venit Luminiţa pentru a se juca cu Bella, până într-o bună zi când căprioara nu a mai apărut. Şi Lucreţia şi Bella stăteau în curte şi se uitau deseori spre pădure, dornice să o revadă pe Luminiţa, dar căprioara nu mai venea.
          Într-o seară Lucreţia era afară cu mama, cu tatăl ei şi cu Bella când, dintr-o dată, Luminiţa a apărut din nou în curte. Mare i-a fost uimirea Lucreţiei să vadă că Luminiţa are burta tare-tare mare. Mama sa i-a explicat că Luminiţa e însărcinată şi că peste puţin timp va naşte un pui. Lucreţia a mângâiat căprioara şi a pupat-o pe botic fericită că aceasta a venit să le dea de ştire că în curând va fi şi ea mămică. Apoi Luminiţa a sărit din nou peste gard şi s-a făcut nevăzută în pădure.
          Tare bucuroasă e Lucreţia fiindcă locuieşte în mijlocul pădurii, o lume deosebită, plină de vieţuitoare minunate şi lucruri interesante. Fără pădure toate aceste minunăţii nu ar exista, o lume întreagă ar dispărea, de aceea Lucreţia se gândeşte deseori că oamenii ar trebui să protejeze pădurea ca şi cum ar proteja cea mai preţioasă comoară.
         
Într-o dimineaţă, tatăl Lucreţiei s-a hotărât să meargă la plimbare prin pădure şi a luat-o şi pe ea cu el. Au mers departe prin pădure, iar Lucreţia e tare fericită fiindcă s-a întâlnit din nou cu veveriţele poznaşe şi a putut să culeagă chiar cu mâna ei mure şi zmeură. După un drum lung pe cărările din pădure Lucreţia şi tatăl ei au pornit către casă. În apropierea casei, să vezi şi să nu crezi! Lângă gardul casei este chiar Luminiţa. Dar căprioara nu e singură. Lângă ea este un pui de căprioară, puiul ei. Lucreţia s-a gândit atunci ca pădurea este un loc fermecat, unde minunile se întâmplă cu adevărat. (desen, căprioara şi puiul)