marți, 11 martie 2014

Tribunalul Hunedoara trage de timp, pana ma plictisesc

In August 2013 am chemat Inspectoratul Scolar Judetean Hunedoara in judecata. Face ce face tanti presedinte TIMISAN CARMEN de la Tribunalul Hunedoara si o tine in chichite de il amana la nesfarsit. E doar o iluzie, sfarsitul e totdeauna prezent, mai devreme sau mai tarziu. In data de 10 Martie 2014 a avut loc o sedinta de consiliu privind cererea mea de reexaminare.

Pana voi primi raspunsul, sa vedem ce am cerut eu si in ce forma, de nu i-a convenit lu' Tribunalu' Hunedoara. Parerea mea e ca incearca niste tovarasi acuzati de fals in acte si uz de fals sa se scape cu ajutorul micilor judecatori de la Tribunalul Hunedoara, ca asa e pe la tara. Vom vedea. Eu cu siguranta, altii daca mai apuca.

Deci sa vedem ce falsuri in acte se comit sub obladuirea ISJ Hunedoara, in sistemul sovietic de invatamant.













joi, 6 martie 2014

O noua victorie a Justitiei, mafia fotbalului arestata

Acum vreo sase-sapte ani, cand a inceput de fapt actiunea impotriva infractorilor din fotbalul romanesc, multi erau sceptici cu privire la condamnarea acestora. Eu am fost sigur ca vor fi condamnati, chiar daca nu puteam sti cati vor fi condamnati sau la ce pedepse. O data cu trecera timpului entuziasmul meu a mai scazut, dar totusi speram. Sperantele mele nu au fost gratuite, din moment ce "el insusi", A. Nastase, a ajuns la bulau. Ceea ce trebuia sa se intample mai demult, s-a intamplat in sfarsit, infractorii au ajuns la locul lor in societate, adica la puscarie.

Justitia a triumfat din nou. 
Chiar daca e vorba de niste samsari din fotbal, faptul ca Justitia continua sa functioneze, este o garantie ca societatea se curata, lasand loc valorilor sa se afirme. Romania nu e un stat infractional, un stat in care cu cat esti un mai mare infractor, cu atat sa fii intr-o functie mai inalta si sa fii mai respectat.


Si nu, nu e o cinste sa fii la bulau.
Si nu, puscaria nu este pentru oameni (cinstiti), e pentru infractori.





sâmbătă, 1 martie 2014

Romania debusolata





De ce “Romania debusolata”?
Pentru ca Romania nu pare a se indrepta in mod voit catre ceva. Nu are directie. Nu o directie asumata. Romania are busola stricata sau nu se uita pe busola.
Din ce cauza? Pot fi mai multe cauze, unele istorice, altele conjuncturale, dar toate reunite intr-un factor determinant, incapcitatea clasei politice actuale. Cand spun “clasa politica” ma refer la toate partidele existente, nu doar la “Putere”.
Am ajuns la momentul acela ca tara si ca evolutie politica (involutie, de fapt) in care nu mai conteaza nimic in afara de putere, caci “Puterea” iti asigura ca politician deschiderea de a fura din avutia poporului.





E bine sa nu uitam ca nimeni nu i-a pus pistolul la tampla lui V.V. Ponta pentru a-l obliga sa fie premier. El si-a dorit. El a depus motiunea de cenzura impotriva guvernului Ungureanu. De ce? Ca sa ajunga la putere. PUTEREA e visul oricarui om mic. Astia cu handicap isi cumpara masini mari, isi fac palate, vile mari, isi iau femei mai inalte ca ei etc. Cu cat esti mai neputincios visezi la ceva MARE… Ponta a mai avut un motiv sa-si doreasca Puterea, trebuia sa-si protejeze mentorul, pe Adrian Nastase, puscariabilul si primul corupt al Romaniei. Si-a gasit si un aliat in aceasta “opera”, pe Crin Antonescu.
Ponta si Antonescu au fondat USL cu un singur scop, acela de a anihila Justitia. Evident, “pulimii” nu putea sa-i spuna asa ceva, asa ca s-a inventat un inamic national, T. Basescu, presedintele Romaniei. Romania mergea rau datorita presedintelului.




 


Pentru PSD si PNL, pentru penalii PSD si PNL chiar era adevarata asertiunea, T. Basescu era pericolul national al infractorilor. Basescu este cel ce a scos botnita ce fusese pusa de Iliescu si gasca, Justitiei. Acest fapt nu a putut si nu poate sa-i ierte PSD-ul lui T. Basescu.
Dupa aproape doi ani de guvernare USL-ista, Romania e intr-o stare jalnica. E adevarat ca pe macroindicatorii economici se vede o tendinta de progres, dar conteaza si in acest caz pe ce indicatori te uiti, cum ii interpretezi etc. Important si real este indicatorul “starea de saracie a populatiei”, saracie ce se accentueaza.
Nici nu ar putea fi altfel. Guvernul USL ne-a adus doar 36 de noi taxe si impozite, nimic altceva. Ba da, s-a mai inaugurat un lift si “fo” 10 km de autostrada… Iar taxe si impozite mai urmeaza. Acciza de 7 eurocenti la combustibil e aproape.

Daca nu il vom uita pe Boc cu taierea salariala de 25%, nu trebuie sa-l uitam nici pe liberalul Chitoiu ce ne-a impozitat pana ne-a rupt, 36 de noi taxe si impozite.



PNL a fost un bun tovaras al PSD-ului, avand in vedere cati penali are la toate nivelurile, sa amintesc numai de Fenechiu si e de ajuns. Fenechiu este primul ministru din Romania ce a zburat din fotoliul de ministru direct in parnaie.
Dar PNL e un partid imoral prin tot si prin toate. Sa amintim de tovarasa Campeanu, vesnica ministresa a muncii, ce si-a facut sotul handicapat, pe fals, caci in 2011 acesta si-a reinoit permisul de conducere.
Tovarasia e pe bani, caci “frate, frate, dar branza-i pe bani”. Cum bani nu mai curgeau catre PNL-isti, cum puscariile se umpleau de penelisti, in februarie 2014 acestia au hotarat sa se desparta cu mult tam-tam de PSD. PNL a trecut dupa doi ani de guvernare in Opozitie. Ne-au iubit de ne-au jupuit si apoi ne-au abandonat in bratele reci ale PSD-ului. Important este ca aceasta monstruozitate numita USL nu mai exista; de fapt ea mai exista, caci la Tribunal nu a fost anulata… Deh… Comunistii rosii (PSD) si comunistii galbeni, adica penelistii, sunt inca “in love”.



Ce motive reale au avut PNL-istii sa iasa de la guvernare nici nu conteaza, eu raman la ideea exprimata deja in 13 februarie http://mihael-duca.blogspot.ro/2014/02/sifonaria-de-dreapta-un-esec.html, e doar un joc de imagine pentru alegerile europarlamentare.
Cum se vor combina partidele pentru ciolan se va vedea dupa europarlamentare (mai 2014). Pana atunci, mult zgomot pentru nimic.
Daca va avea un scor bun, orice partid va putea negocia de pe o alta pozitie decat cea actuala. Europarlamentarele sunt un foarte important test politic.
PSD prin crearea USD va da o puternica lovitura la aceste alegeri si e posibil sa dea o lovitura grea tuturor celorlalte partide.




Orice rezultat ar fi la europarlamentare, Dreapta va fi slaba rau, da’ rau. Dreapta in Romania e mai mult o metafora, o “Fata Morgana”, un vis, o impresie, un gand…
Bineinteles, oamenii vor vota ca si pana acum, cu stomacul gol, deci dependenti de promisiuni socialiste, de ajutoarele sociale ce nu-i vor lasa sa crape de foame, iar ideologic, vor primi si ei ceva de la nenorocitii aia de bogati capitalisti prin impozitarea diferentiata.
E greu sa convingi prostimea ca PSD ataca in mod sustinut si in forta statul roman prin masuri ce au ca finalitate demolarea statului. Aceasta masura in faza de initiere, respectiv impozitarea diferentiata, e doar un exemplu, cel mai recent exemplu.







Ideologia sovietica nu-i lasa pe comunistii PSD-isti sa permita Romaniei dezvoltarea si bunastarea de care are nevoie si de care e capabila.

Ne trebuie alti politicieni, oameni responsabili si patrioti.