luni, 2 iulie 2018

Creasta Pietrei Craiului -Iunie 2018



In Iunie m-am decis sa urc pe doi munti pe care nu mai urcasem niciodata, Piatra Mare si Piatra Craiului.

Nu as fi urcat niciodata Piatra Mare daca acolo nu ar fi canionul paraului Tamina, mai cunoscut sub numele de Canionul 7 Scari. Am urcat pe poteca ce iese din canion pana la Cabana Piatra Mare, o cabana cocheta, curata. De la cabana pana in varf mai este o ora de mers.
Taxa de canion e de 10 lei, amenajarea este excelenta.

Din Piatra Mare m-am mutat pe o alta piatra, Piatra Craiului. Niciodata – nu stiu de ce – nu mi s-a parut atractiv acest munte. Poate si pentru ca de pe creasta vezi in jur doar sate si orase, Zarnesti, Rasnov, Magura etc., iar eu vreau sa vad munti. Un alt posibil motiv e lipsa apei in zona de creasta, un factor foarte important. Am intrat in Piatra Craiului prin Prapastiile Zarnestiului. Ce sa zic de prapastiile astea, un fel de chei, denumite cam la misto prapastii. Ele par prapastii doar daca te uiti in sus, dar aceasta situatie e deja ridicola, sa te uiti in sus ca sa vezi prapastii.

Prapastiile Zarnestiului
Prin Prapastii
Am urcat dimineata la Cabana Curmatura unde am intalnit o doamna cabaniera foarte de treaba si buna cunoscatoare a traseelor. De la cabana am facut un traseu mic Vf. Turnu – Vf. Ascutit si inapoi. Am plecat cu mainile in buzunar, ma rog, cu o sticla de apa intr-o mana, spre Saua Crapaturii si am avut parte si de o catarare.
Ca sa fie treaba treaba, a inceput o ploaie sanatoasa, numai buna sa-mi aduca aminte ca sunt pe munte. Catararea pe stanca uda e de-a dreptul orgasmica. Ploaia a continuat si eu la fel pe traseul catre Vf. Turnu. Habar nu am avut cand am trecut prin Saua Crapaturii, ca nu e semnalizata, dar macar am stiut ca am ajuns la Vf. Turnu, caci e semnalizat.


Cabana Curmatura 

Catarare spre Vf .Turnu

Vf. Turnu 

De pe varf am avut o panorama excelent de redusa, asa, vreo 30 de metri distanta, caci ploua in continuare si era si ceata. Dupa ce am admirat pret de vreo cateva secunde stalpul pe care era montata placuta ce anunta varful, am continuat mersul pe creasta spre Vf. Ascutit. Tot pe ploaie si ceata, vizibilitate intre 20 si 50 de metri, depinde si cum mai batea vantul.
Si cum dam eu din bocanci spre inainte, ce sa vezi? Simt ca mi se uda sosetele, adica simt apa in bocanci. Asta e tipul ala de intamplare ce iti blocheaza sinapsele, pe toate odata. Imposibil sa imi intre apa in bocanci deoarece 1. bocancii mei sunt impermeabili si 2. bocancii mei sunt de firma serioasa. Am deslusit repede misterul, mi se scurgea apa de pe pantaloni pe picior si de pe picior in bocanci. Morala, parazapezile sunt foarte utile si vara.
Am ajuns la refugiul de langa Vf. Ascutit tot pe ploaie si ceata, am inspectat refugiul si am apucat sa ma uit la ceasul telefonului inainte ca acesta sa se inchida, caci bateria se ducea mai repede ca mine. Desi nu era cald, desi ploua, va atentionez ca pana aici am baut 1 litru de apa.
De la refugiu am pornit in viteza spre Cabana Curmatura (caci stiam ca traseul e destul de lung – 2 ore). Dupa ce am inceput coborarea pe triunghi albastru s-a oprit si ploaia, dar au ramas ceata si norii. Am reusit sa vad ceva din vale, am vazut si cabana de sus (acum nu mai sunt chiar sigur). Cred ca am exagerat cu viteza, caci dupa o ora am ajuns la cabana. Timp total aprox. 5 ore. M-am uitat pe Meteoblue, arata pentru urmatoarele 3 zile ploaie cu fulgere. Inspaimantator de-a dreptul. Nu ploaia, ci fulgerele.
In ziua urmatoare ma hotarasc sa fac traseul Cabana Curmatura - Varful Ascutit pe triunghi albastru si acolo sa decid ce voi face mai departe, cu ideea totusi, de a urca pe si pe Vf. La Om (Piscul Baciului). Dimineata soare. Incredibil. M-am gandit, e soare pana pe la 11-12 si dupa aia o sa-i dea cu ploaie de o sa ma faca saramura. Daca cu o zi inainte am fost pe traseu cu mainile in buzunar, de data asta eram cu rucsacul in spate. Am un rucsac ce ma uraste cu toate chingile si toate cataramele lui (si are multe). Nu vrea sa cantareasca mai putin de 15 kile. Da’ sa cantareasca 20 sau 25 de kilograme poate. Cu cele 15 kg in spate am inceput traseul spre Vf. Ascutit.


Creasta nordica a Pietrei Craiului


Panorama de la Vf. Ascutit spre Vf. Turnu


Ultima mea aparitie editoriala, o carte destinata studentilor, profesorilor si societatii civile




La refugiul de pe creasta am facut o pauza mai lunga si am mancat si pranzul. De la cabana pe creasta (triunghi albastru) am facut aprox. 3 ore si jumatate.
M-am decis sa urc pe Vf. La Om si sa campez undeva pe acolo, poate chiar in Saua Grind.


Creasta sudica vazuta de la Vf. Ascutit (claile)

Urcarea pe clai nu e grea, dar urcarea pe unul dintre varfurile Timbale (nu stiu care dintre ele, ca nu sunt marcate) e de-a dreptul dificila cu rucsac in spate. Nu dificila tehnic, dificila ca efort si datorita faptului ca rucsacul te trage in afara peretelui.

In plan departat Vf. La Om 



Cred ca dupa vreo 4 ore de la plecarea de la Vf. Ascutit am ajuns la Varful La Om. Obosit bine, dar pe soare.

Vf. La Om (Piscul Baciului) 

Partea proasta a fost ca din cei 3,5 litri de apa cu care am plecat de la Curmatura mai aveam doar 1 litru. Uite asa apar dilemele. Ce sa fac? Eram suficient de obosit ca sa imi dorec sa raman pe creasta, dar nu poti sa ramai fara apa. Dimineata fara apa, as fi rezistat inca vreo 2 – 3 ore de coborare abrupta (mai mult de 600 m dif altitudine)? Ei, daca as fi avut 4 litri la mine alta era situatia, dar…
Cum eu stiam ca la Refugiul Grind de jos e apa, m-am hotarat sa cobor din creasta. Ceea ce insemna ca nici nu mai urc inapoi.
Si am inceput coborarea. Coborare pe grohotis, mai pe romaneste si mai pe inteles, pe pietris. Pui un picior jos, iar pietrisul de sub picior se duce la vale cu tot cu piciorul apartinator. A fost mai grea coborarea decat urcarea pe Vf La Om. Daca nu as fi avut bocancii in picioare, acolo ramaneam. Refugiul Grind de jos (sau nr. 2) se vede din creasta. Eu coboram spre el, el se departa de mine (de refugiu vorbesc), eu iar mai coboram, el iar se indeparta…
Dupa vreo doua ore de coborare (nu am mai tinut evidenta timpului) am ajuns la refugiu, la Grind. Dupa aprox. 9 ore de mers, am incheiat o zi superba, cu vreme superba, am avut soare toata ziua. Fericit, dar frant.

Doua caprite 


Ceea ce stie toata lumea, am aflat si eu, la Refugiul Grind (cel de jos) nu este apa. Tineti minte, la Grind de jos nu este apa. Acum scoateti o coala de hartie si scrieti de 30 de ori: “La Refugiul Grind de jos nu este apa”.
Am baut si ultima jumatate de litru de apa si nani.
Dimineata la 7 am fost in picioare, gata sa plec spre La Table, locul unde e (sigur) apa, la 30 minute distanta, asa cum arata un indicator orientat aiurea. Pe banda rosie am inceput coborarea. Dupa 40 de minute am ajuns la La Table. Deci nu 30 de minute (am mers in viteza, nu m-am plimbat). Aceste 10 minute conteaza in situatii de epuizare.
Bine hidratat, tot cu soarele deasupra capului, am iesit de pe munte.
O impresie finala, muntele Piatra Craiului este spectaculos. Iubitorii de mers pe creste au aici 20 de km de creasta.
De la La Table am aruncat o privire de ramas bun spre creasta sudica a Craiului.

Creasta sudica vazuta de la La Table 

Consideratii generale:
1. Despre marcaj, e foarte bun, cu certitudine cel mai bun din muntii Romaniei. Totusi, ar trebui revazuti toti timpii, ca nimeni nu se aduce sa alerge pe munte (si nu toti montaniarzii au 20 de ani). Este obligatoriu ca fiecare varf, fiecare şa sa fie semnalizata cu indicator, ca mergi ca vita in desert, de nu stii unde esti.
2. Curatenia muntelui, surprinzator de curat.
3. Am auzit ca Refugiul Diana a fost distrus de niste turisti. Raman la ideea mea, ar trebui toate refugiile desfiintate.

Daca sunteti dispusi sa carati 4 litri de apa (minim)/cap de montaniard, merita facuta creasta Piatra Craiului.

Va doresc carari insorite!