luni, 24 octombrie 2016

„O istorie sinceră a poporului român” Note de lectură 5

„O istorie sinceră a poporului român” Note de lectură 5. Migratiile – partea 1

F. Constantiniu consacră un subcapitol migratorilor în spaţiul fostei provincii romane Dacia „Autohtonii şi migratorii”. Foarte putin. 
După înfrângerea carpilor în 295, goţii pătrund în fosta provincie romană Dacia. Aceste populaţii migratoare sunt de fapt nişte conglomerate etnice, din care sunt menţionate de istorici doar cel mai important sau cele mai importante grupuri. Goţii erau însoţiţi de „taifali” spre exemplu, dar şi de alţii.
Această prezenţă a goţilor la nord de Dunăre mă determină să subliniez diferenţa între a stăpâni un teritoriu şi a popula un teritoriu.

A stăpâni şi a popula

Există o diferenţă între a stăpâni un teritoriu şi a-l popula? De cele mai multe ori există. Stapânirea unui teritoriu se poate face chiar şi de la distanţă, prin ceea ce numim „vasalitate”. Poate fi însă stăpânit un teritoriu şi prin conducere directă, ca în cazul coloniilor, dar fără ca populaţia stăpânitoare să fie acolo, ca populaţie ce trăieşte acolo, ci doar prin armată şi reprezentanţi. Este posibil şi ca populaţia cuceritoare să se stabilească în noile ţinuturi, să populeze, într-un număr mai mare sau mai mic acele pământuri.
În mod evident, aşa cum am scris deja, spaţiul la nord de Dunăre nu a rămas pustiu ca urmare a retragerii administraţiei romane, dar e greu de spus cât de numeroasă era acea populaţie romanizată ce a rămas, în majoritate o populaţie rurală. Putem să apreciem că a rămas un număr destul de însemnat, dacă goţii s-au luptat pentru a stăpânii aceste teritorii (cu scopul de a percepe biruri etc). La fel, e greu de estimat cât de numeroasă a fost populaţia triburilor goţilor ce s-au stabilit la nord de Dunăre.  
Stăpânirea goţilor  (adică a unor ramuri ale goţilor numite tervingi - vizigoţi) a avut câteva urmări, prin războaiele duse de aceştia sub comanda regelui lor Atanaric cu Imperiul Roman de Răsărit, dar şi cu hunii. Aşa cum am mai spus, goţii au reprezentat o populaţie foarte mare, ce stăpânea un teritoriu şi mai mare, din zona Carpaţilor până la Dniester, poate chiar mai departe.
Ca urmare a înfrângerii lui Atanaric de către huni în 376, împăratul Imperiului Roman de Răsărit, Valens, permite unei grupări a goţilor conduşi de Fritigern să se instaleze la nord de Dunăre, în „teritoriile romane”, pentru a preveni năvălirea hunilor.
Este important de ştiut – în opinia mea – ce s-a întâmplat cu celelate triburi din jurul Daciei. Ce s-a ales de roxolani? Ce s-a ales de iaziges? Ce s-a ales de carpi?

Despre popoarele migratoare
E adevarat, pe noi ne intereseaza situatia din spatiul carpatic, insa ar trebui sa avem o perceptie mai larga a fenomenului migrator. In Europa a existat o permamenta migratie a unor populatii.
In mod evident aceste migratii nu puteau avea loc in interiorul Imperiului Roman, dar in restul continentului european au existat in permanenta. Impartirea imperiului in doua (Diocletian, 286) a fost determinata tocmai de greutatea apararii acestuia ca urmare a atacurilor migratorilor.
Populatiile migratoare au fost in unele cazuri foarte numeroase, in alte cazuri mai mici, alcatuite din uniuni de triburi. Istoria nu a pastrat toate evenimentele legate de populatiile migratoare, intrucat acestea nu cunosteau scrisul si nu consemnau nimic. Despre aceste populatii avem doar date din relatia lor cu marile civilizatii, in special cu cea romana.
Prin urmare e greu de urmarit toata miscarea populatiilor migratoare in Europa, insa se pot face cateva precizari.

Invazia hunilor în Europa

Hunii au fost un popor migrator, ce a trăit între sec. I şi VII în Asia Centrală, Caucaz şi estul Europei.
În 91 hunii erau semnalaţi lângă Marea Caspică, iar în jurul anului 150 au migrat în sudul Munţilor Caucaz. 
Începând cu anii 370, hunii stabilesc o scurtă dominaţie asupra Europei până în 453 cînd, odată cu moartea lui Attila, decade şi puterea hunilor.
La începutul anilor 380 un grup de huni primesc statut de „foederaţi” din partea Imperiului Roman de Răsărit şi li se permite stabilirea în Panonia, prin urmare aveau permisiunea şi să lupte ca mercenari în armata imperiului. Este interesant de remarcat că hunii nu au avut un singur conducător, trăiau sub forma mai multor grupări/triburi si uniuni de triburi, fiecare cu conducătorul său.
Hunii nu au început campania lor în estul Europei singuri, ci în alianţă cu alte triburi, cel mai important fiind alans (alani). Alans ocupau la acel moment o zonă ce corespunde aproximativ Ucrainei de azi.
Odată cu stabilirea hunilor în Panonia avem noi informaţii despre populaţia băştinaşă din nordul Dunării. Autorul descrie la pag. 52 solia lui Priscus din Panion la Attila (448), prilej cu care sunt menţionate sate de băştinaşi din zona Banatului ce plăteau tribut/biruri hunilor.
Pătrunderea hunilor în Europa a avut mult mai multe consecinţe, între care şi presiunea exercitată asupra goţilor ce au înaintat către vestul Europei şi au determinat prăbuşirea Imperiului Roman de Apus. Grupuri ale vizigoţilor au ajuns până în Spania, unde s-au stabilit (şi azi există localităţi populate de urmaşii vizigoţilor). 



Gotii si spatiul carpatin
Tezaurul de la Pietroasa, cunoscut şi sub numele popular de „Cloşca cu puii de aur” a fost descoperit în martie-aprilie 1837 de doi ţărani (Ion Lemnaru si Stan Avram) în timp ce luau piatră de pe dealul Istriţa (750 m). Din tezaurul compus iniţial se pare din 22 de piese, s-au putut recupera doar 12, în greutate totală de aproape 19 kg.



Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu