luni, 29 august 2016

O istorie sincera - note de lectura 3



Primele populaţii, dacii, romanii în spaţiul carpatic şi împrejurimi

Câteva repere temporale:
- paleolitic (aprox. între 1.000.000 – 10.000 î.h) – oamenii trăiau în cete, structură matrilineală (ceea ce nu înseamnă că femeile conduceau, cum cred unii);
- neolitic (aprox. 7000 – 3700 î.h.) – perioada pietrei şlefuite/lustruite, oamenii se organizează în ginţi şi triburi (mai multe ginţi alcătuiesc un trib), cu linie patrilineală.
Caracteristica cea mai importantă a neoliticului este apariţia ceramicii (prin urmare nu putem vorbi de ceramică în paleolitic). Interesant este că o cultură ce a existat în această zonă, respectiv Criş – Starcevo (mileniile VI-V î.h.) este de origine greacă. Prin urmare în jurul anului 7000 î.h. existau populaţii cu influenţe – sau originare chiar – din zona Greciei (dar nu greci, ce apar mai târziu).
- eneolitic – apariţia aramei.
- epoca bronzului (aprox. 3500 – 1100 î.h.) – apariţia bronzului. Caracteristică acestei zone este Cultura Cucuteni.

Această delimitare temporală este importantă pentru a înţelege ce populaţii au trăit în această arie geografică şi cum s-au succedat ele.

Până la sfârşitul mileniul III î.h. putem vorbi de populaţii „autohtone” (termen relativ, desigur, căci şi acestea au migrat de undeva).
La graniţa dintre mileniul III şi II (în jurul anului 2000) pătrund în această zonă populaţiile indo-europene (aceasta ar fi prima mare migraţie cunoscută). Populaţiile indo-europene (care sunt acelea?) se amestecă cu populaţia autohtonă şi îşi impun limba. Acest fapt, impunerea limbii arată de cele mai multe ori în istorie că populaţiile mai mari, mai dezvoltate (poate) îşi impun limba şi că în majoritatea cazurilor aceste populaţii sunt cele cuceritoare.
Specific epocii bronzului sunt două procese:
1. din acest amestec al indo-europenilor cu băştinaşii europeni se constituie trei grupuri mari etnice în S-E Europei: grecii, tracii şi ilirii.
2. În scopul jefuirii cu spor a vecinilor începe organizarea militară a triburilor.

Despre traci
F. Constantiniu spune despre traci: „În aria carpato-danubiano-balcanică s-a constituit marele bloc tracic a cărui ramură nordică au constituit-o geto-dacii, două denumiri ale aceluiaşi popor” (p. 32). Din nefericire acest tip de prezentare nu doar că face parte din corul triumfalist al dacopaţilor, dar nu corespunde adevărului istoric. Cercetătorii străini fac o diferenţă clară între geţi şi daci, mai mult, au şi mai multe teorii despre triburile trace, ce nu corespund cu viziunile noastre înflăcărate.
Prima menţiune despre geţi aparţine lui Herodot (cel puţin până la acest moment), când descrie lupta lui Darius I cu sciţii (513 î.h.).
În urma unor bătălii din prima decadă a sec. VI triburile trace au fost învinse de Darius I şi zona balcanilor a fost transformată în provincie persană, tracii fiind obligaţi să participe la războiul înpotriva sciţilor (tracii reprezentau o mulţime de triburi despre care se ştie însă destul de puţin (sunt autori ce consideră că ar fi fost peste 20 de triburi).
Problema istorică este legată de traducerea exactă a lui Herodot, dacă acesta a scris „tracii sud-dunăreni” ca fiind geţii, e clar că dacii şi geţii nu pot fi aceiaşi. Un alt aspect ce mi se pare mie important este existenţa sciţilor ca mare putere în această zonă, populaţie ce nu poate fi omisă când discutăm de dominaţiile teritoriale. Observăm că Darius I a pornit o incursiune împotriva acestora, nu împotriva tracilor, ceea ce arată importanţa sciţilor în această zonă. Tot Herodot face o remarcă cu privire la traci, sau numai la geţi (e iarăşi o problemă de traducere), „duceau o viaţă de sărăcie cruntă şi erau lipsiţi de învăţătură”. E posibil ca tracii să nu fie un popor prea evoluat. Privind acum descrierea lui Herodot, parcă văd naţiunea română azi, da, se poate spune, noi suntem urmaşii tracilor.
O altă realitate ce nu poate fi omisă, până la data de 513 î.h. noi nu cunoaştem nimic despre populaţiile din aria danubiană.
O altă idee ce eu o consider ca fiind dacopată (e posibil ca eu să mă înşel, dar e doar o posibilitate, nu o probabilitate) este cea care consideră că grecii stabiliţi pe malul vestic al Mării Negre (pe care ei o numeau „Marea Ospitalieră”), respectiv Dobrogea, au intrat în contact cu „daco-geţii” şi prin urmare au existat o serie de influenţe. F. Constantiniu (p. 34) admite că grecii aveau relaţii cu vecinii lor: „Regatul tracilor odrizi, Regatul macedonean”. Dacă Regatul odrisilor a luat fiinţă pe la mijlocul sec. V î.h., dacă acesta se întindea din Turcia până la Dunăre şi Marea Neagră, trebuie să ne întrebăm dacă geţii erau supuşi acestui regat sau făceau parte din el (fiind tot traci). Acest regat este considerat primul regat trac, realizat prin unirea mai multor triburi trace (primul rege a fost Teres) după înfrângera perşilor de către greci (Maraton, 490 î.h.). Ceea ce este evident, referirile istorice se opresc la populaţiile aflate la sud de Dunăre.
Pentru secolele VI şi V î.h. nu cunoaştem nimic despre populaţiile de la nord de Dunăre. Mi se pare hazardat să afirmăm că acolo erau tot geţi (sau daci).
La nord de Dunăre sunt menţionaţi (de către Herodot) sciţii (Scyth, Saka, Sakae, Sacae, Sai, Iskuzai) ca ocupând zona Moldovei, Ucrainei şi Crimeea.
Prima menţiune despre populaţia de la nord de Dunăre este din 335 î.h., cu ocazia incursiuni lui Alexandru Macedon. Deşi F. Constantiniu vorbeşte despre geţi (p. 34), nu este clar dacă sursa sa, Lucius Flavius Arrianus (consul roman), îi menţionează explicit cu numele de geţi, atat timp cât populaţiei de la nord de Dunăre romanii i-au spus „daci”. E o întrebare ce ar avea un răspuns simplu prin cercetarea acestei opere (The Anabasis of Alexander).
Alte referiri la populaţiile din zona danubiană aparţin lui Diodor din Sicilia şi Strabon, aşa cum precizează F. Constantiniu (p. 35) cu ocazia campaniei lui Lisimah împotriva lui Dromichaites din anii 293 – 292 î.h., „Dromichaites era conducătorul unei uniuni de triburi gete din Muntenia, reşedinţa sa aflându-se în oraşul Helis, imposibil deocamdată de localizat”. 
Există surse ce vorbesc despre faptul că în urma înfrângerii Regatului odrisilor de către Filip al II-lea al Macedoniei (352 – 340 î.h.) geţii au ocupat ambele maluri ale Dunării de Jos (acest segment corespunde în mare parte cursului ce separă Dobrogea de Muntenia). Ca urmarea a unei asemenea situaţii, este evident că putem vorbi de existenţa geţilor la nord de Dunăre, însă doar începând cu mijlocul sec. IV î.h. Din această perspectivă este plauzibil ca Alexandru Macedon în expediţia sa de o zi la nord de Dunăre (335 î.h) să se fi luptat cu tribul geţilor, sau o parte a acestuia. La fel, este posibil ca acesta să fi luptat cu un alt trib.
Recunosc că fac nişte speculaţii, datorită unor informaţii incerte şi incomplete.
Eu cel puţin, nu cunosc vreun document aparţinând tracilor sau geţilor, ceea ce se cunoaşte despre ei fiind indirect, din relatările unor istorici, multe relatări fiind scrise la secole distanţă de evenimentele relatate şi traduse... de către cine şi având ce tip de surse? Şi ce fel de interese?

Burebista şi dacii

Pentru noi istoria dacilor începe cu Burebista. F. Constantiniu îl consideră pe Burebista un mare cuceritor, ce avea capitala la Sarmizegetusa Gradiştea Muncelului (p. 37). Eu recunosc că nu ştiu ce dovezi are autorul pentru această ultimă informaţie, atât timp cât noi nu ştim nici măcar cum se numea cetatea de la Grădiştea de Munte. Numele de Sarmizegetusa i-a fost dat de C. Daicoviciu. Există vreo dovadă că Burebista a avut capitala în cetatea de la Grădiştea de Munte? Avem certitudinea că această cetate a existat pe vremea lui Burebista?
Există certidudinea însă că Burebista a avut sub stăpânire o suprafaţă enormă, din zona Slovaciei până la sud de Dunăre.
Burebista moare asasinat, iar imensa sa stăpânire se împarte între ceilalţi conducători/comandanţi sau şefi de triburi. Dar trebuie să observăm că Burebista şi epoca sa, anii 82 – 44 î.h. (după unii 35), ne duc de fapt în secolul I î.h, deci într-o epocă destul de recentă.  Între 292 î.h (când este menţionat Dromichaites la nord de Dunăre) şi 82 î.h. când avem date despre Burebista, e o lungă perioadă de timp fără informaţii.
După dispariţia lui Burebista se cunosc câţiva dintre conducătorii unor triburi de la nord de Dunăre, în unele cazuri fiind greu de identificat zonele în care activau. Ceea ce se ştie cu siguranţă este că aceştia apar menţionaţi de romani în primul rând datorită faptului că îi atacau frecvent.
Eu mi-aş dori un răspuns la întrebarea, avem vreo certitudine că Burebista şi tribul din care făcea parte era de origine getă? De unde ştim ce populaţie trăia în zona Transilvaniei, a Banatului sau mai la nord, în Crişana? Ce ne facem dacă vom descoperi că Burebista nu era get? Poate era sarmat, part etc. 
În mod raţional, nu ar trebui să se întâmple nimic. Este foarte puţin important dacă Burebista era sau nu de neam get. E adevărat, pentru dacopaţi ar fi „o victore”, ar mai lungi istoria dacilor (dacă acceptăm că geţii şi dacii sunt unii şi aceiaşi) cu vreo patru secole, până la anul 513 î.h. (campania lui Darius împotriva sciţilor, chiar cu câteva decenii mai înainte).
În realitate noi nu dipunem (acum, cel puţin) de dovezi ale existenţei unor triburi gete la nord de Dunăre până la mijlocul sec. IV î.h. Este adevărat că între acest moment şi sec. I, când a trăit Burebista e posibil ca tribul/triburile gete să se fi extins în nord, în zona Transilvaniei şi prin alte părţi, dar aceasta e doar o ipoteză. Este mult mai raţional să-l numim pe Burebista dac, dacă aşa i-au spus romanii şi să nu ne mai încrâncenăm pe o origine sud-dunăreană, getică, tracă etc. Cu ce ar fi mai prejos o origine germanică faţă de una tracă? E bine să nu uităm că nici măcar nu ştim cum îşi ziceau aceste triburi, numele de daci fiind cel dat de către romani tuturor locuitorilor de la nord de Dunăre. Cum îşi ziceau cei din tribul lui Burebista?
Ceea ce este de fapt important este că aceste populaţii de la nord de Dunăre au fost colonizate – şi astfel civilizate -  de către romani, vorbind limba imperiului, de unde apoi a apărut termenul de vlahi sau valahi. Pentru istoriografia noastră, acest termen mi se pare esenţial. 




Urmează o dicuţie despre Decebal şi retragerea romană la sud de Dunăre. A rămas pustiu sau nu spaţiul fostei provincii Dacia? 




Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu