sâmbătă, 20 august 2016

Rio 2016 - un esec prognozat

JOCURILE OLIMPICE RIO 2016 – UN EŞEC PROGNOZAT

Scrisoare deschisă către Prim-ministrul României

Mâine se încheie a 31 -a ediţie a J.O. moderne, Rio 2016. Pentru delegaţia României nu mai există incertitudini, ci doar o realitate reprezentată de 4 (patru) medalii olimpice, locul 47 în clasamentul pe naţiuni..
Sunt destul de mulţi acei ce susţin că aceste patru medalii olimpice reprezintă un rezultat bun. Nu ne explică şi de ce. De ce România, o ţară cu 20 milioane de locuitori, una dintre cele mai mari din Uniunea Europeană (poate şi cea mai săracă, într-adevăr), ar trebui să fie mulţumită de investiţia făcută în sport, tradusă prin patru medalii olimpice.
Eu consider această ediţie a J.O. cel mai mare eşec al României în plan sportiv internaţional.
Să ne uităm puţin şi la ţările din jurul nostru, pentru a avea termeni de comparaţie. Serbia a reuşit la această olimpiadă 6 (sase) medalii olimpice (fiind pe locul 32 în clasamentul general, în timp ce noi suntem pe locul 47). De ce am ales Serbia? Pentru că este o ţară mai mică decât România, are 7 (şapte) milioane de locuitori, mai mult, a trecut şi printr-un război de 7 ani (1991 – 1997). Mi se pare concludent. Să luăm un alt exemplu, Olanda. O ţară cât jumătate din Transilvania, cu 16 milioane de locuitori a obţinut 18 medalii olimpice (locul 11). Sa ne uitam si la Croatia, cu o suprafata cat jumatate din Transilvania si patru milioane de locuitori, 10 medalii olimpice (locul 17 in clasamentul pe natiuni).  Concluzia de bun simţ este doar una, ceva nu merge bine in România. Acest ceva poate fi tradus prin: investiţiile făcute în sport, pregătirea antrenorilor, recompensarea sportivilor şi antrenorilor, dar mai ales managementul sportului.
După cum se observă Comitetul Olimpic Român nu are nimic să-şi reproşeze. Ei sunt bine mersi, cu discursuri demagogice despre sport şi propriile interese. Trebuie să ne întrebăm, cine sunt membrii C.O.R.? Ce valoare managerială au ei, în calitatea lor de conducători ai sportului olimpic? (trebuie spus că ei se simt foarte competenţi în a interveni în procesul general de pregătire al sportivilor). Aproape toţi au ajuns în acest for de conducere pe baza „valizei cu medalii” cum bine se exprima cineva. Eu repet ce au spus şi alţii de decenii, faptul că ai fost un sportiv bun, cu „o valiză de medalii”, nu reprezintă o garanţie că vei fi un antrenor bun, cu atât mai puţin un manager bun. În România noastră, unde tupeul e prima calitate socială, mulţi au bătut cu pumnul în masă şi au obţinut posturi pe baza „valizei de medalii”. Prin urmare, eşecul ar fi trebuit să fie previzibil.
Dar nu numai C.O.R. este vinovat de acest dezastru al sportului de performanţă, federaţiile sportive, ministerul de resort, poartă o responsabilitate şi mai mare.
Organizarea sportului, de esenţă sovietică, nu mai poate genera performanţă în lipsa acelor metode barbare şi inumane aplicate în antrenament, când sportivii erau doar nişte mecanisme producătoare de medalii. Din nefericire, ca şi în învăţământ şi sănătate, cei ce se opun progresului, reformelor, sunt chiar cei din interiorul sportului, ei şi-au consolidat nişte locuri calde, sigure, ce rost are să-şi dea demisia pentru incompetenţă? Probabil datorită relaţiilor acestora cu presa, s-a ajuns ca acest eşec la J.O. să apară ca un succes... Adică asta e valoarea noastră, patru medalii?
În actuala situaţie, de colaps al sportului de performanţă, mi se pare imperativ ca prim-ministrul României să se implice personal, să ceară public demisia C.O.R. şi să cheme toţi şefii de federaţii cu un raport asupra situaţiei reale din fiecare disciplină sportivă, inclusiv cu o prognoză pentru J.O. din 2020.
Trebuie o nouă abordare a sportului de performanţă, un nou management al sportului, ce implică inclusiv (ca exemplu) reformarea sistemului competiţional intern.
Bineînţeles că ar trebui susţinute cât mai multe discipline sportive olimpice, însă acest fapt trebuie văzut în contextul realităţii din România, în care până şi discipline sportive de tradiţie, ca gimnastica şi canotajul s-au prăbuşit. Analizând impactul disciplinelor sportive olimpice în relaţie cu numărul de medalii ce poate fi obţinut, eu insist ca principalele opţiuni să fie canotajul şi gimnastica. Aceste două discipline ne-au adus şi cele mai multe medalii olimpice in istoria noastră sportivă. În relaţie cu aceste două sporturi trebuie luate câteva măsuri în regim de urgenţă şi de forţă, chiar dacă şi tocmai pentru că suntem în ceasul al 13-lea.
Dacă unele dintre dificultăţile cu care se confruntă canotajul şi gimnastica ţin de diverşi factori la nivelul sistemului, al ministerului (management), alte dificultăţi sunt reprezentate strict de baza materială, de investiţiile ce lipsesc în sport. Tocmai de aceea prim-ministrul României trebuie să se implice personal în rezolvarea unora dintre problemele sportului de performană, în relaţie cu reprezentarea României la J.O. Sportul românesc suferă din foarte multe motive, unul esenţial fiind structura lui de tip sovietic. În ceea ce priveşte canotajul şi gimanstica consider că aceste discipline olimpice pot fi susţinute în primul rând prin investiţii în baza materială. Canotajul suferă dintotdeauna de lipsa unui canal de antrenament. Mi se pare imperativ ca Guvernul României să se mobilizeze de urgenţă şi să asigure cel puţin trei canale de canotaj la nivelul standardelor internaţionale. Sursele de finanţare sunt multiple, importantă este voinţa şi decizia. Gimnastica suferă atât de lipsa spaţiilor de antrenament adecvate, cu referire la săli de antrenament (nu la hale de competiţie) cât şi la dotarea cu aparate. Noi avem o singură secţie de gimnastică care se apropie de nivelul de dotare cerut, Steaua Bucureşti. Gimnastica beneficiază de un centru de pregătire la Izvorani, dar e depăşită mentalitatea în care poţi ţine o viaţă sportivi şi antrenori închişi într-un „centru olimpic”. România ar trebui să aibă cel puţin 4 secţii de gimnastică moderne, după cele mai inalte standarde, cu dotare la nivel internaţional.
Întrucât rezolvarea acestor necesităţi (se vede că) depăşeşte capacitatea ministerului, a federaţiilor, vă rog domnule prim-ministru să vă implicaţi personal în rezolvarea acestor aspecte ale sportului de performanţă.
E de sperat ca şi actualul management al sportului de performanţă să cunoască o schimbare. Indiferent ce măsuri se vor lua la nivel de sistem, în lipsa unei baze materiale de înalt standard internaţional, performanţa sportivă este imposibilă.




Pentru o imagine actualizata a clasamentului pe natiuni la Jocurile Olimpice urmati acest link
clasamentul pe natiuni


In http://www.ziare.com/olimpiada/jocurile-olimpice-2016/campioanele-romaniei-s-au-intors-in-tara-de-la-rio-parca-eram-imbracate-de-la-ajutoare-oamenii-au-dat-cu-pietre-in-noi-1433805
este publicata opinia unei medalaite olimpice la Rio 2016, Ana Maria Popescu scrimera Ana Maria Popescu (Branza) a afirmat, la revenirea in tara de la Jocurile Olimpice, ca a avut un sentiment de inferioritate la Rio din cauza echipamentului de slaba calitate purtat.
Ana Maria Popescu a mentionat ca pana si echipa refugiatilor a avut un echipament de o calitate mai buna decat al nostru. "Cu siguranta nu echipamentul reprezinta motivul pentru care nu au fost unele rezultate. Cu siguranta, nu. Dar va garantez ca mergand prin satul olimpic am avut un sentiment de inferioritate. Nu poti sa ridic capul din pamant. Noi aveam o gluma intre noi ca suntem imbracati de la ajutoare. Era o gluma cu un gust sarat, amar pentru ca nu puteam sa ne amuzam de treaba asta. Pot sa va spun ca pana si echipa refugiatilor erau undeva langa noi, putin mai sus." a declarat Popescu, citata de News.ro.
De asemenea, Popescu i-a contrazis pe oficialii COSR care au sustinut ca echipamentul s-a largit adesea deoarece sportivii au cerut marimi prea mici."

Poti intelege ca un echipament s-a largit pentru ca s-a tras de el, fiind cu un numar mai mic, dar nu poti sa intelegi ca s-a si decolorat, lasand vopseaua pe pielea sportivilor.