Ursul Max, in memoriam
Ieri a murit ursul
Max (12.11.2018).
Iata trista lui poveste, redata prin mai multe voci:
Max s-a născut în 1997. De la numai
câteva luni, el a fost ținut
captiv în oraşul Sinaia, în apropierea Castelului Peleș. Acolo turiștii plăteau să facă poze
cu el. Nimeni nu știa însă
că ursul era orb. Cel mai probabil fusese orbit încă de mic, pentru a nu reacționa la flash-urile aparatelor de
fotografiat. În 2006, Max a fost confiscat şi adus la Rezervația Libearty. O echipă de
medici veterinari specializați în oftalmologie a venit tocmai din Anglia pentru a-i
examina ochii. Verdictul a fost crunt: Max va rămâne orb toată viața. Aceasta nu este
singura traumă a lui. Pe durata detenţiei, ursului i s-au tăiat dinţii canini
şi ghearele, i se pulveriza spray paralizant în nas şi i se dădea zilnic să bea
bere în care erau dizolvate calmante. După doi ani de tratamente medicale, în 2008 a fost eliberat
într-un ţarc numai al lui unde a avut la dispoziţie o piscină cu apă de izvor,
un bârlog şi peste un acru de pomi şi tufişuri. Se folosea de auz şi miros
pentru a se descurca prin ţarc.
La începutul lunii noiembrie 2018, Max
a fost scos din țarcul
care i-a fost casă timp de 12 ani. Cu ochii triști și
temători, Monica și Epizon
– vecinele lui, și-au luat
atunci la revedere de la Max. Ursul în vârstă de aproape 22 de ani abia mai
putea merge, așa că
medicii au decis scoaterea
lui din țarc și mutarea în zona de
carantină, la căldură, pe un pat moale de paie unde avea să primească tratament
cu anti-inflamatoare și
analgezice puternice. Din păcate, tratamentul nu a dat rezultate, starea lui
s-a agravat, iar Max a paralizat complet pe partea din spate. Obosit să mai îndure atâta suferință fizică, Max a refuzat
să mai mănânce și să mai
bea apă, iar inima lui a încetat să mai bată.
Singurul gând ce ne alină acum, la
despărțirea de
el, este că pe Max nu îl mai doare nimic, nimeni n-o să îi mai facă niciun rău și nu va mai fi niciodată
chinuit. Rămas bun, Max! Nu vom uita niciodată ochii tăi frumoși, care n-au putut să
vadă, dar au știut să
ne arate cel mai frumos suflet și iubire sinceră!
Ochii frumoși, lipsiți (prin mâna crudă a omului) de bucuria culorii, văd acum din
nou. Ochii lui văd cerul, și lumina și îngerii! Suferința lui,
în lumea oamenilor, care n-au știut să-i facă
decât prea mult rău și prea puțin bine, a luat astăzi sfârșit.
Max, cel mai frumos
urs din Sanctuarul Libearty, sufletul pe care omul l-a chinuit până dincolo de
limita înțelegerii,
s-a dus în Cer. Constelația Urșilor e de astăzi cu mult mai luminoasă căci Max s-a alăturat
Mayei, micuțului Hope și tuturor blănoșilor pe care, deși i-am
iubit din tot sufletul, nu i-am mai putut ajuta să stea alături de noi.
În urmă cu puțin timp, Max a fost scos din țarcul
care i-a fost casă în ultimii 12 ani. Cu ochii triști și temători, Monica și
Epizon – vecinele lui, și-au luat atunci la revedere de la Max. Ursul în vârstă de
aproape 22 de ani abia mai putea merge, așa că
medicii au decis scoaterea lui din țarc și mutarea în zona de carantină, la căldură, pe un pat moale de
paie unde avea să primească tratament cu anti-inflamatoare și analgezice
puternice. Din păcate, tratamentul nu a dat rezultate, starea lui s-a agravat,
iar Max a paralizat complet pe partea din spate. Obosit să mai îndure atâta
suferință fizică, Max a refuzat să mai mănânce și să mai bea apă, iar inima lui a încetat să mai bată.
Max a ajuns la
Sanctuarul Libearty în urmă cu aproape 13 ani. Până atunci a locuit în fața Castelului Peleș din
Sinaia unde era cunoscut de toți turiștii. Imaginea ursului imens, aproape negru, grăsun și prietenos, care îi lăsa pe oameni să îl mângâie și să îl fotografieze fără a fi închis într-o cușcă a păcălit mii de oameni.
Aproape nimeni n-a
vrut să vadă că întreg spectacolul lui Max era, de fapt, un spectacol al
cruzimii, al privării de libertate, al dorinței
omului de-a face bani cu orice preț și de-a se mândri cu puterea sa absolută asupra unui animal și, mai ales, asupra unui animal sălbatic. Ochii mulțimii au fost ani de zile mai nevăzători decât ochii
lui Max (înțepați cu ace pentru a-i știrbi
bietului animal posibilitatea de reacție la
apariția oamenilor).
În 2007 însă,
animalul – orbit cu bună știință, cu colții piliți ca să nu poată mușca și amețit mereu cu medicamente, obligat să stea în fund pe
betoane ore întregi, a primit o nouă șansă de
a-și trăi viața. Îmbolnăvit și îmbătrânit înainte de vreme, Max a ajuns la Libearty unde a
trăit așa cum a vrut el: în pădure, printre copaci, mirosind în voie
florile, jucându-se cu bețe și ronțăind mere și morcovi.
Acest exemplu nu face decat sa aduca un argument in plus la afirmatia mea, suntem cea mai criminala si sinucigasa specie de pe Terra.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu