marți, 5 august 2014

LĂCOMIA PRODUCE CRIZE FINANCIARE GLOBALE

CAUZELE CRIZELOR



Lăcomia este un din cauzele cele mai importante ale dezastrelor ce au loc în societate, indiferent dacă vorbim de societatea contemporană sau de cele existente acum 2000 de ani. Lăcomia unor indivizi nu este periculoasă doar pentru ei şi apropiaţii lor, ea se dovedeşte un pericol pentru întreaga societate. Dar ce este lăcomia? Lăcomia reprezintă acea dorinţă de îmbogăţire ce depăşeşte comportamentul raţional, ea determinând adoptarea unor mijloace şi acţiuni ce presupun pe de o parte lipsă de moralitate, iar pe de altă parte asumarea unor riscuri peste limitele general acceptate.

Criza economică declanşată în 2008 în SUA a fost mult dezbătută şi analizată. Impactul ei la nivelul întregii planete a demonstrat că omenirea nu-şi mai permite, sau nu ar trebui să-şi mai permită să stea cu capul în nisip ca struţul. Sunt necesare nu doar reglementari internaţionale în domeniul financiar mult mai nepermisive, ci şi mijloace de supraveghere şi - mai ales - de intervenţie.

Dacă acest lucru s-ar fi întâmplat până acum - ca urmare a crizei din 2008 - nu aş mai pierde timpul să scriu despre acest subiect. Realitatea e totdeauna supremul test al adevărului, iar adevărul în 2014 ne arată în continuare o lipsă a unor reglementări eficiente şi, mai ales în SUA, o perpetuare a stării de instabilitate financiară, stare ce poate oricând să genereze noi seisme la nivel planetar.

Prin urmare, sustin ca sunt necesare eforturi ample, la nivelul Romaniei, dar si la nivelul Uniunii Europene pentru introducerea unor reglementari mai stricte si, mai ales, determinarea SUA de a proceda la o noua reglementare a propriului domeniu financiar. Reglementarea nu inseamna control, nu inseamna o atitudine totalitara. Regmenetarea inseamna limite de siguranta ale actiunii bancilor, in primul rand.
Din criza din 2008 e obligatoriu sa invatam cu totii, sa ne asiguram ca asa ceva nu se mai repeta. Chiar mecanismele declansarii crizei in SUA ne arata care sunt o parte a reglementarilor esentiale din activitatea finaciara.

Eu văd în continuare aceeaşi lăcomie a unor indivizi ce conduc câteva mari bănci, americane în special, nesăbuinţa unor traderi avizi de parvenire şi îmbogăţire rapidă, dar şi existenţa aceloraşi pieţe financiare instabile, insuficient reglementate, ce tranzancţionează în raport de zvonuri şi interesele unui individ sau a unor mici grupuri.

Ce vreau eu pun in evidenta acum este faptul că responsabilitatea este a politicienilor, a politicienilor americani, a politicienilor europeni etc. Prima vină şi toată responsabilitatea aparţine politicienilor. Tocmai de aceea politicienii s-au mobilizat rapid in 2008 pentru a găsi în altă parte vinovaţi, au inventat noi subiecte publice şi perpetuează, cu grade diferite de la ţară la ţară, o stare neechilibrată din punct de vedere al reglementarilor financiare.

Studiul reglemetarilor din domeniul financiar american este o buna cale de a intelege ce inseamna si ce pretinde o buna reglementare a domeniului.
Aproape toate analizele asupra crizei din 2008 au sfârşit prin a suţine o idee parţial corectă, dar falsă în integralitatea ei, aceea că aceast cataclism financiar-economic a fost declansată de prostul management al unei banci, al unor „greşeli” în calcularea riscului etc. Toate aceste analize – corecte dacă sunt raportate strict la mecanismul crizei din 2008 – au avut ca efect la nivelul societăţii transformarea unor banci în ţapi ispăşitori şi crearea – de fapt -  a unei perdele de fum care a asigurat protecţie politicienilor, cu referire expresă la situaţia din SUA. De plătit nu au plătit nici băncile, nici politicienii, singurii care au plătit au fost cetăţenii. Tot dezastrul a fost suportat de cetăţeni.

Pe scurt, se ştie că dezastrul din 2008 a fost declanşat în SUA de un mod infracţional de a acorda împrumuturi ipotecare şi de complicitatea unor organisme de supraveghere ce trebuiau să alarmeze societatea. Lacomia bancilor a facut si ca oameni de buna credinta sa fie pacaliti pentru a lua noi credite ipotecare. La aceasta se adaugă o complicitate a politicienilor care s-au prefăcut că nu au înţeles ceea ce trebuiau să înţeleagă, anuland legi ce reglementau si emitand legi ce permiteau activitati riscante si opace. Prima bancă care s-a scufundat a fost Countrywide Financial Corp. Insa ceea ce a produs panică în SUA şi a globalizat criza bancară a fost decizia proastă de a lăsa banca  Lehman Brothers să intre în faliment. Optiuni politice falimentare, dar nu pentru marile banci; marile banci, inclusiv L.B. nu au suferit deloc, ele au fost sustinute cu 700 miliarde dolari din banii cetatenilor americani.

Această descriere a crizei bazată pe împrumuturile ipotecare si lacomia bancilor care au acordat aceste imprumuturi este corectă ca mecanism. Dar oare acest mecanism putea să funcţioneze dacă nu ar fi avut condiţii favorizante? Se putea întâmpla acest dezastru dacă ar fi existat reglementări care să stopeze astfel de comportamente bancare?
Răspunsul categoric este nu. Cataclismul finaciar planetar a fost „pregătit” cu mult timp înainte, prin dereglementarea financiară a economiei americane începută de preşedintele Reagan, continuata de presedintele Bush şi desăvârşită de un alt presedinte, Clinton.
Datorită dereglementărilor ce au fost implementate de Reagan, Bush şi Clinton, băncile au putut să întreprindă acţiuni care altfel ar fi fost imposibile. Una dintre cele mai grave dereglementări, produsă in anii 90 din secolul trecut, a fost demolarea barierelor dintre o bancă comercială şi una de investiţii, anularea The Glass-Steagall law (adoptata in 1933, a produs efect pana in 1999). Acest fapt a permis acţiuni de investiţii riscante cu bani împrumutaţi (adica cu banii catatenilor).

Preşedinţii americani Ronald Reagan, George W. Bush şi Bill Clinton poartă de fapt responsabilitatea crizei din 2008 şi a tuturor efectelor economice la nivel mondial.

Aparitia reglementările în domeniul financiar din SUA au fost datorate unor situaţii de criză ce au apărut de-a lungul istoriei sale. Prima criză ce a determinat adoptarea unor reglementări importante a fost cea din 1907, cunoscută ca „1907 Bankers' Panic” sau mai simplu “Panica din 1907”. O criză declanşată în New York de retragerile masive de numerar de către cetăţeni, răspândită apoi în toată America, situaţie ce a determinat intrarea în faliment a majorităţii băncilor. La acel moment, SUA nu aveau o bancă centrală. Ca urmare a situatiei create, în 1908, senatorul Nelson W. Aldrich a propus îmfiinţarea Federal Reserve System (FED), ca bancă centrală. Aceasta a fost înfiintaţă în 1913. Crearea acestei instituţii a însemnat un mare pas înainte în reglementarea financiară din SUA (dar a arătat în acelaşi timp şi imensa influenţă a bancherului J.P. Morgan în economia şi politica americană).

O alta lege ce a dereglementat piata si a permis bancilor sa modifice ratele la imprumuturi este The Garn–St Germain Depository Institutions Act of 1982.

Sa amintim si initiativa administratiei americane de a nationaliza Fannie Mae si Freddie Mac, fapt prin care s-a ajuns la situatia în care statul american a devenit „creditorul de ultim resort” pentru creditele imobiliare, ceea ce a reprezentat o „privatizare a câstigurilor si o socializare a pierderilor” (cum a apreciat F. Lemaitre in 2008, intr-un articol in Le Monde).

In mod evident nu am analizat toate aspectele reglementarilor si dereglementarilor din SUA (nici nu am avut intentia), am dorit insa sa arat rolul politicienilor in provocarea si globalizarea crizelor financiare. Prin urmare formulez cateva concluzii:
- Situatia din SUA este ingrijoratoare, nici acum, in 2014, nu exista niste reglementari similare cu The Glass-Steagall law;
- Romania trebuie sa-si vada de interesul ei, si prin BNR sa-si asigure un mecanism care sa previna si sa atenueze orice soc posibil. Eu cred ca posibilitatea de a avea noi crize finaciare exista si atat timp cat situatia din SUA e dereglementata, nu sunt motive de ne pune ochelarii roz;
- Chiar daca Banca Centrala Europeana a luat cateva masuri (insuficiente in opinia mea), cele mai eficiente masuri se iau la nivelul fiecarui stat;

Avand in vedere rolul politicienilor in crizele economice si al diferitelor interese in situatii de criza, eu sustin ca BNR (impreuna cu alte structuri ale statului roman) sa puna la punct un pachet de masuri si actiuni care sa fie usor de aplicat in cazul unei noi crize (sau a unei noi panici, caci in Romania nu a fost nicio criza, a fost doar panica si masuri politico-economice proaste). Plecand de la realitatea ce ne arata ca orice pitigoi poate ajunge prim-ministru, presedinte, demnitar cu functii decizionale in functionarea statului roman, eu sustin ca nu este admisibil sa lasam tara pe mana habarnistilor. Prin urmare acest pachet de actiuni generat de BNR trebuie sa fie aplicabil indiferent de indivizii ce se afla la un moment dat la conducerea statului.

Tara asta e prea frumoasa si prea mult ne-am batut joc de ea.
O fotografie cu caldarea Bucurei/Retezat